Închide Trump baza americană de la Alexandroupoli?

Închide Trump baza americană de la Alexandroupoli?Portul Alexandroupolis. Sursa foto: Arhiva EVZ

Toată lumea se întreabă în acest moment dacă Donald Trump vrea sau nu să închidă baza americană de la Alexandroupoli. Informația nu a fost însă confirmată oficial de administrația americană, așa că totul este speculativ.

Ideea că Trump vrea să închidă baza de la Alexandroupoli, neconfirmată

Potrivit unor relatări recente, președintele american Donald Trump ar fi decis să renunțe la prezența militară americană de la Alexandroupoli.

Această mișcare este atribuită unei încercări de a liniști Rusia și de a satisface cerințele Turciei. Dacă această decizie va fi pusă în aplicare, ar putea reduce implicarea Greciei în conflicte regionale, precum războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, este important de menționat că această informație provine de la anumite publicații și nu a fost confirmată oficial de guvernul SUA (informația nu apare în publicațiile importante din Grecia, ci doar în unele marginale, în special din zona de stânga, care în mod tradițional cultivă o atitudine conciliantă față de Rusia, sau chiar pe site-uri considerate a fi promotoare ale propagandei ruse în Grecia n.trad).

În plus, este de așteptat ca președintele francez Emmanuel Macron să discute cu președintele Trump probleme de securitate, inclusiv situația din Ucraina, ceea ce sugerează că negocierile sunt în desfășurare. Prin urmare, până la un anunț oficial, situația rămâne fluidă și în evoluție, consideră publicația greacă SporTime.

Publicații rusești și turcești promovează ideea că Trump va închide baza de la Alexandroupoli

Posibilitatea dezactivării bazei SUA de la Alexandroupoli este promovată în mod special de presa rusă și turcă. De către ruși pentru că era un punct de aprovizionare pentru Ucraina, iar de către turci pentru că existența unei baze la 23km de granițele lor a fost considerată de la bun început drept o amenințare.

Astfel de publicații relatează că „guvernul SUA a decis să reevalueze imediat necesitatea și viabilitatea continuării activităților bazei Alexandroupoli, care a fost folosită de administrația Biden pentru a oferi sprijin militar Ucrainei.

În continuarea unor relatări grecești, în timp ce negocierile directe dintre delegațiile americane și ruse privind viitorul Ucrainei sunt considerate pozitive și productive, administrația Trump nu va mai trimite echipament și personal militar în Ucraina. Baza americană de la Alexandroupoli este considerată o bază care poate fi considerată inutilă tocmai din acest motiv”.

Se reamintește că în 2017, administrația de atunci a președintelui american Donald Trump a decis să sporească rolul portului Alexandroupoli. La acea vreme, Geoffrey Pyatt era ambasadorul SUA în Grecia, SYRIZA (stânga radicală n.trad.) era la guvernare, iar Balcanii erau în centrul atenției.

Ziarele turcești consideră că este o mare victorie, întrucât Erdogan a cerut în repetate rânduri închiderea acestei baze, care se află la 23 de kilometri de granița cu Turcia. SUA dispun în prezent de aproximativ 750 de baze militare de diferite dimensiuni în 80 de țări din întreaga lume și aproximativ 2/3 din forțele armate americane operează în afara țării.

Alexandroupoli

Alexandroupoli © Giorgos Kritsotakis | Dreamstime.com

Unde au SUA cei mai mulți militari

Țara în care SUA au cele mai multe baze este Germania cu 122 de baze, urmată de Japonia cu 98 de baze, Coreea de Sud cu 80 de baze și Italia cu 47 de baze. SUA au baze terestre, navale și aeriene comune în Europa în state membre NATO, precum Anglia, Germania, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Țările de Jos, Bulgaria, Polonia, Danemarca, Italia, Estonia, Lituania, România, Portugalia și Albania. De asemenea, au garnizoane în Groenlanda, Kosovo și Bosnia și Herțegovina.

Printr-un acord bilateral din decembrie 2023, SUA au obținut acces și la 15 baze militare din Finlanda. Unsprezece țări NATO, inclusiv Grecia, Ungaria, Suedia, Norvegia și Danemarca, au semnat acorduri similare cu Statele Unite.

Un raport publicat în iulie 2024 arăta că SUA dispun de 31 de baze permanente și 19 facilități militare temporare în toată Europa și 67 de mii de militari activi, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind localizați în Germania (peste 35 de mii).

Conform cifrelor din 2025, SUA au 38.700 de militari în Germania, 14.000 în Polonia, 12.600 în Italia, 10.000 în Anglia, 3.500 în Spania, 2.150 în România, 1.150 în Belgia, 1.100 în Norvegia, 1000 în Estonia, 600 în Grecia, 598 în Kosovo și 250 în Portugalia. În Groenlanda, Islanda, Ungaria, Slovacia și Bulgaria sunt în total 600 de soldați.

Ce spune presa turcă despre baza de la Alexandroupoli?

SUA și-au lăsat pionii în aer în Afganistan în 2021 și în Ucraina în 2025. În timp ce la Pentagon se discută despre retragerea trupelor din țările baltice, nu va fi abandonată desfășurarea militară în Marea Neagră, Marea Egee și estul Mediteranei, care se presupune că este împotriva Rusiei.

Administrația Trump își abandonează aliații unul câte unul. Trump, care l-a acuzat pe Zelenski în Ucraina că este „un comediant dictator” și l-a îndepărtat de la masa negocierilor, ia în considerare acum să-și retragă trupele din statele baltice.

Potrivit unor informații, Casa Albă vrea să retragă forțele NATO din Lituania, Letonia și Estonia și dorește să își reducă prezența militară în Europa. Totuși, în timp ce au loc toate aceste discuții, ceea ce atrage atenția este că nu există nici cel mai mic plan sau un punct de vedere cu privire la desfășurarea militară a SUA în Marea Neagră, Marea Egee sau estul Mediteranei, deși prezența crescută a SUA în regiune în ultimii ani a fost asociată cu „agresiunea Rusiei”.

Continuă construcția celei mai mari baze de la Marea Neagră

SUA, pe de o parte, aduc pe agendă planuri de reducere a numărului de trupe în Europa, în timp ce, pe de altă parte, continuă să construiască cea mai mare bază NATO ce a fost creată vreodată la țărmul Mării Negre.

Baza, construită pe un teren de 2.800 de hectare în România, este planificată să găzduiască 10.000 de soldați NATO. În cadrul bazei, se extinde și Aeroportul Mihail Kogălniceanu (Baza Aeriană 57) din Constanța, iar în zonă se construiesc piste noi, hangare, spații de depozitare pentru muniții, combustibil și materiale de întreținere și reparații, școli, magazine, spații de cazare, farmacii și un spital.

Costul bazei este de așteptat să depășească 2,5 miliarde de euro. Când va fi finalizată, baza va fi cu 20% mai mare decât baza Ramstein, care este în prezent cea mai mare bază NATO din Europa.

Baza militară Mihail Kogalniceanu

Baza militară Mihail Kogalniceanu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

De ce nu sunt golite bazele de la Alexandroupoli și din Marea Egee?

În anii precedenți, SUA, sub pretextul „amenințării rusești”, au construit nouă baze militare pe țărmurile Greciei. Bazele din Marea Egee, care se întind de la Alexandroupoli în nord până la Creta în sud, s-au umplut de trupe și armament.

Într-unul dintre discursurile sale, președintele Erdogan a declarat că: „Grecia însăși a devenit o bază americană. Număr din nou și din nou bazele americane din Grecia si nu le-am putut termina. Atât de multe sunt bazele americane în Grecia”.

În timp ce cercurile pro-occidentale din Turcia au susținut că aceste baze erau împotriva Rusiei, Erdogan a mai spus următoarele: „În prezent, au fost create în Grecia nouă baze americane. Deci împotriva cui sunt create aceste baze? Răspunsul pe care ni-l dau este că împotriva Rusiei. Noi nu înghițim asta, nu ne înțelegeți greșit.”

Desfășurarea din Cipru continuă

Nu este diferită nici situația din estul Mediteranei, cu punct central insula Cipru. În timp ce guvernul SUA se retrage de pe fronturile din Taiwan și Ucraina, își sporește desfășurarea militară în estul Mediteranei. Trump și echipa sa, care au depășit administrația Biden în sprijinirea Israelului și distrugerea Palestinei, își extind relațiile militare cu „administrația cipriotă grecească a Ciprului de Sud” (denumire folosită de Turcia pentru a desemna Republica Cipru n.trad.).

Trump, care de la preluarea mandatului a anulat multe decrete din perioada Biden, nu s-a atins de actul de autorizare a vânzărilor de arme către „Ciprul de Sud”. La doar 4 zile de la preluarea mandatului de către Trump, pe 20 ianuarie, o delegație americană care a călătorit în „Ciprul de Sud” din Germania a anunțat că va începe lucrările pentru aducerea bazei aeriene „Andreas Papandreou” din Cipru la standarde occidentale.

În acest scop, pe lângă extinderea pistelor, baza va fi echipată și din punct de vedere tehnic. După lucrări care vor dura 18 luni, baza va atinge un nivel care va putea fi folosit de țările occidentale în tensiuni regionale, se mai scrie în presa turcă.

Grecia nu este o țară din nucleul UE

De ceva vreme, presa elenă discută despre întrebarea: „Va scădea importanța Greciei pentru Statele Unite când războiul din Ucraina se va termina?”

O analiză din Kathimerini, intitulată „Îngrijorările Atenei cu privire la Ucraina”, recunoaște că încheierea războiului ar putea avea o serie de consecințe. Cu toate acestea, analiza arată că Grecia a fost văzută de multă vreme de Washington ca un partener de securitate în Europa de Sud-Est și nu ca o țară din nucleul Uniunii Europene.

Analiza arată că americanii continuă să facă noi investiții la Alexandroupoli și că există planuri de a transporta gaz natural lichefiat american în Europa prin Alexandroupoli. Nu este raportată nicio evoluție cu privire la soarta tancurilor și elicopterelor din zonă.

Declarația vicepreședintelui CHP

O postare a vicepreședintelui CHP Yankı Bağcıoğlu: Grecia și-a învățat lecția din problemele cauzate de politizarea armatei, cum ar fi trecerea în rezervă a comandanților după fiecare schimbare de guvern și rechemarea comandanților trecuți în rezervă și se pare că a venit rândul Forțelor Armate Americane.

În timp ce noi, deși am învățat o lecție de neuitat acum 112 ani, mai facem din când în când greșeli similare, scrie, la rândul său, publicația SLPress.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)