SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Desecretizarea documentelor CSAT. Avertisment de la Washington cu privire la actorii străini care încearcă să devieze politica externă

Desecretizarea documentelor CSAT. Avertisment de la Washington cu privire la actorii străini care încearcă să devieze politica externă

Raportul SRI prezentat în ședința CSAT a stârnit îngrijorare la Washington. Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu desecretizarea informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, care dezvăluie...

Ungaria vrea să facă plăți către Rusia și cere sprijinul SUA

Ungaria vrea să facă plăți către Rusia și cere sprijinul SUA

Ungaria ar vrea ca autorităţile din Statele Unite să excludă banca rusească Gazprombank de pe lista de sancţiuni în ceea ce privește plăţile pentru gazele naturale ruseşti. Szijjarto, lobby pentru...

Benjamin Netanyahu, mesaj de mulțumire adresat lui Donald Trump. Declarația care i-a mers la inimă premierului

Benjamin Netanyahu, mesaj de mulțumire adresat lui Donald Trump. Declarația care i-a mers la inimă premierului

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, i-a adresat mulțumiri lui Donald Trump pentru declarația făcută în legătură cu ostaticii deţinuţi în Fâşia Gaza. Asta după ce preşedintele ales al SUA a cerut...

Progrese în includerea României în Programul Visa Waiver

Progrese în includerea României în Programul Visa Waiver

Includerea României în Programul Visa Waiver a constituit un subiect important în discuțiile dintre ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec. Se deschide...

Călin Georgescu vrea să urmeze modelul lui Donald Trump. Asigurări legate de parteneriatul cu SUA

Călin Georgescu vrea să urmeze modelul lui Donald Trump. Asigurări legate de parteneriatul cu SUA

Rezultatele obținute de Călin Georgescu la prezidențiale au împărțit România în două. Candidatul independent a fost acuzat că ar scoate țara din NATO și că ar atrage dezastrul financiar. De...

Un mesaj clar din partea autorităților malaeziene către companiile chineze

Un mesaj clar din partea autorităților malaeziene către companiile chineze

Ministrul adjunct pentru investiții, comerț și industrie, Liew Chin Tong, a transmis un avertisment ferm companiilor chineze: utilizarea Malaeziei ca bază pentru a "rebrandui" produsele destinate exportului în Statele Unite,...

Rusia și Coreea de Nord au bătut palma. Decizia care pune pe jar marile puteri ale lumii

Rusia și Coreea de Nord au bătut palma. Decizia care pune pe jar marile puteri ale lumii

Andrei Belousov, ministrul rus al apărării, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un și a hotărât să întărească cooperarea militară între cele două națiuni izolate, a declarat sâmbătă presa...

Protestele din Georgia s-au răspândit, în timp ce premierul sfidează SUA și UE

Protestele din Georgia s-au răspândit, în timp ce premierul sfidează SUA și UE

Situația din Georgia se înrăutățește. Protestatarii s-au strâns duminică în capitala Georgiei pentru a patra noapte consecutiv, iar semnalele arată că opoziția se extinde în întreaga țară ca reacție la...

Actorul din „Zile din viața noastră” a murit la 77 de ani. În ultimii ani s-a luptat cu o boală grea

Actorul din „Zile din viața noastră” a murit la 77 de ani. În ultimii ani s-a luptat cu o boală grea

Actorul american Wayne Northrop a fost cunoscut pentru interpretarea a două personaje, Roman Brady și Dr. Alex North, în mai mult de 1.000 de episoade din serialul „Zile din viața...

Volodimir Zelenski, apel disperat către Joe Biden

Volodimir Zelenski, apel disperat către Joe Biden

Volodimir Zelenski a lansat un apel disperat către administraţia americană a lui Joe Biden. Președintele ucrainean îl îndeamnă pe șeful SUA să nu renunțe la demersurile privind aderarea la NATO....

Adio Google?! Motorul de căutare ar putea să dispară. „E ca Titanic”

Adio Google?! Motorul de căutare ar putea să dispară. „E ca Titanic”

Căutarea pe Google este pentru bătrâni. Și aceasta este o problemă mare pentru Google. Și nu doar demografia îl apasă pe gigantul căutărilor. Activitatea sa de bază este asediată de presiunile...

China comunistă turbează de furie. Președintele din Taiwan, vizită în Hawaii

China comunistă turbează de furie. Președintele din Taiwan, vizită în Hawaii

Preşedintele din Taiwan, Lai Ching-te, aflat într-un turneu în mai multe teritorii din Pacific, a facut o escală în arhipelagul american Hawaii, fapt care a stârnit furia Beijingului. Cu toate...

Nominalizarea lui Trump pentru conducerea FBI: Kash Patel

Nominalizarea lui Trump pentru conducerea FBI: Kash Patel

Președintele ales Donald Trump a declarat sâmbătă că intenționează să îl numească pe Kash Patel, un fost colaborator loial, în funcția de director al FBI, înlocuindu-l, astfel, pe Christopher Wray....

Angajat al unui ONG american, participant la masacrul din 7 octombrie 2023

Angajat al unui ONG american, participant la masacrul din 7 octombrie 2023

Un angajat al unui ONG din Statele Unite ale Americii a participat, alături de teroriștii palestinieni, la masacrul din 7 octombrie 2023, soldat cu moartea a peste 1200 de civili,...

Totul e rasist în zilele noastre

Totul e rasist în zilele noastre

Totul e rasist în zilele noastre - și se poate proba de la A la Z. De la astrofizică la zombi: o listă a extrem de numeroaselor lucruri dificil de...

SUA aprobă vânzarea de arme către Taiwan. Contract de 385 de milioane de dolari

SUA aprobă vânzarea de arme către Taiwan. Contract de 385 de milioane de dolari

Statele Unite au anunţat vineri că au aprobat potenţiala vânzare de piese de schimb pentru avioane de luptă F-16 şi sisteme radar în Taiwan, un contract evaluat la 320 de...

Trump a cinat cu premierul canadian Trudeau. Noile taxe impuse de SUA, subiectul discuțiilor

Trump a cinat cu premierul canadian Trudeau. Noile taxe impuse de SUA, subiectul discuțiilor

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a luat cina cu premierul canadian Justin Trudeau, vineri seară, la Mar-a-Lago. Mai mulţi membri ai Cabinetului lui Trudeau erau aşteptaţi să participe la...

Țara în care copii sub vârsta de 16 ani nu mai au voie pe rețelele de socializare. Legea extremă a fost adoptată

Țara în care copii sub vârsta de 16 ani nu mai au voie pe rețelele de socializare. Legea extremă a fost adoptată

Australia a aprobat joi o interdicție a rețelelor sociale pentru copiii cu vârsta sub 16 ani, după o dezbatere emoționantă care a captivat națiunea, stabilind un standard pentru jurisdicțiile din...

Joe Biden trage un semnal de alarmă. SUA nu trebuie să strice relaţiile cu Mexic şi Canada

Joe Biden trage un semnal de alarmă. SUA nu trebuie să strice relaţiile cu Mexic şi Canada

Preşedintele SUA Joe Biden a spus că își dorește ca America să nu „strice relaţiile” cu Mexic şi Canada, în prezent tensionate din cauza ameninţărilor lui Donald Trump de a...

Încetarea focului între Israel și Hezbollah, victorie majoră pentru Casa Albă

Încetarea focului între Israel și Hezbollah, victorie majoră pentru Casa Albă

O încetare a focului între Israel și Hezbollah din Liban, negociată între părți de Casa Albă și Palatul Elysée a intrat în vigoare miercuri dimineață la ora 4 a.m. (ora...