romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

6 decembrie 1989 - Kiev: Mitterand și Gorbaciov despre Europa

6 decembrie 1989 - Kiev: Mitterand și Gorbaciov despre Europa

6 decembrie 1989 - Kiev: Mitterand și Gorbaciov despre Europa. De ce discuția respectivă a fost puțin mediatizată? 6 decembrie 1989 - Kiev: Mitterand și Gorbaciov despre Europa. De ce...

Legendarul Ronaldinho vine în România. Ce treburi va avea superstarul brazilian în țara noastră

Legendarul Ronaldinho vine în România. Ce treburi va avea superstarul brazilian în țara noastră

Ronaldinho vine în România și se va întâlni cu fanii săi. Fostul campion de la FC Barcelona și al echipei naționale braziliene vrea să promoveze un nou sport bizar ce...

Vămile din România vor fi dotate cu sisteme de scanare. Cât costă şi când vor fi instalate

Vămile din România vor fi dotate cu sisteme de scanare. Cât costă şi când vor fi instalate

Vămile din România vor fi dotate cu 26 de sisteme de scanare. Primele aparate urmează să fie livrate și montate chiar la începutul anului viitor. Achiziția scanerelor este sprijinită prin fonduri...

Handbal feminin. România va înfrunta Germania în următorul meci la Mondiale

Handbal feminin. România va înfrunta Germania în următorul meci la Mondiale

România a aflat care îi vor fi adversarele din următoarea etapă ca Campionatului Mondial de handbal feminin. În meciul precedent. româncele, calificate deja, au fost umilite de Danemarca, scor 23-...

Nicolae Ceaușescu la Moscova pe 4 decembrie 1989 și mazilirea liderului neo-stalinist de la București

Nicolae Ceaușescu la Moscova pe 4 decembrie 1989 și mazilirea liderului neo-stalinist de la București

Nicolae Ceaușescu la Moscova pe 4 decembrie 1989 și „mazilirea” liderului neo-stalinist de la București, fără drum de întoarcere Nicolae Ceaușescu la Moscova pe 4 decembrie 1989 și „mazilirea” liderului...

România: Legenda Neagră, versiunea 2024

România: Legenda Neagră, versiunea 2024

La recepția oferită cu prilejul Zilei Naționale, președintele României ne-a cerut să rămânem vigilenți „în fața curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenți, pot deveni amenințări reale la...

Două echipe calificate în premieră în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin

Două echipe calificate în premieră în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin

Campionatul Mondial de handbal feminin. România a fost învinsă categoric de Danemarca, scor 23-39. Româncele merg, însă, cu două puncte, în faza grupelor principale, cu speranța că se vor califica...

Handbal. România a dat de greu la Mondial. „Tricolorele”, făcute una cu parchetul de Danemarca

Handbal. România a dat de greu la Mondial. „Tricolorele”, făcute una cu parchetul de Danemarca

Campionatul Mondial de Handbal a consemnat o înfrângere dureroasă, suferită de România, marți seară, în confruntarea cu Danemarca. Nordicele s-au impus cu scorul de 39-23 (21-10). Campionatul Mondial de Handbal....

Update. România în Schengen. Olanda își menține votul negativ

Update. România în Schengen. Olanda își menține votul negativ

România și Bulgaria nu au primit undă verde în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen. Răspunsul negativ venit în urma discuțiilor din cadrul Consiliului JAI. Update. Olanda nu își...

Bilete Euro 2024. Cât costă și cum pot fi achiziționate

Bilete Euro 2024. Cât costă și cum pot fi achiziționate

A fost dat startul celei de-a doua faze a vânzărilor de bilete pentru Euro 2024. Pentru meciurile din gaza grupelor, UEFA a pus la dispoziție un milion de tichete. Începând...

Exclusiv. Ca pe vremea lui Ceaușescu. Hai live cu Turcescu. Video

Exclusiv. Ca pe vremea lui Ceaușescu. Hai live cu Turcescu. Video

Conducătorul iubit a fost înlocuit cu… mai mulți conducători iubiți! Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă sunt înconjurați fiecare de pupincuriștii lui. Unii vor favoruri, alții vor putere sau...

Cristina Dobre, șofer pe autobuz, a câștigat „Omul anului în Anglia”. Ce spun britanicii

Cristina Dobre, șofer pe autobuz, a câștigat „Omul anului în Anglia”. Ce spun britanicii

Comunitatea Hertford din Anglia și-a ales recent „Omul anului”. Acest titlu a fost câștigat de o româncă, șoferiță de autobuz. Ea este originară din București și a reușit să adune...

Varza Kalettes, o nouă legumă cultivată în România

Varza Kalettes, o nouă legumă cultivată în România

Un fermier buzoian vrea să aducă pe piața din România o gamă largă de legume. După ce a dat lovitura cu broccoli și sparanghel, acum promovează un nou sortiment de...

Misterul lacului din România, care nu se mai oprește din crescut

Misterul lacului din România, care nu se mai oprește din crescut

Lacul din România înregistrează o creștere rapidă, de la o zi la alta. Cea mai mare temere a localnicilor din zonă este că pe măsură ce nivelul apei va crește, malurile...

Euro 2024: Ceremonia de tragere la sorți, întreruptă de un eveniment bizar. Situație stânjenitoare la Hamburg

Euro 2024: Ceremonia de tragere la sorți, întreruptă de un eveniment bizar. Situație stânjenitoare la Hamburg

România și-a aflat principalii adversari din grupele turneului EURO 2024, însă chiar în timpul extragerii, oficialii UEFA au fost luați prin surprindere de sunetele care se auzeau pe fundal. Extragerea...

EURO 2024. România, în grupă cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off B

EURO 2024. România, în grupă cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off B

Echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarii de la EURO 2024. Țara noastră este în grupa E, unde va întâlni Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off B. Update 2. România...

Ministrul Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, și-a petrecut ziua cu fermierii

Ministrul Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, și-a petrecut ziua cu fermierii

După ședințe interminabile la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dezbateri și o agendă programată la minut, ministrul Florin-Ionuț Barbu consideră că “în zi de sărbătoare este important să nu pierzi...

Havana petrece românește! Ambasada României a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment cultural de excepție

Havana petrece românește! Ambasada României a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment cultural de excepție

Havana petrece românește! Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment cultural de excepție, realizat cu sprijinul Universității Transilvania din Brașov. În deschiderea serii, ansamblul muzical...

Fiica lui Florin Salam, la capătul puterilor: Sunt vremuri grele

Fiica lui Florin Salam, la capătul puterilor: Sunt vremuri grele

Betty Salam, fiica lui Florin Salam, trece prin momente foarte grele. Cântăreața a declarat că oamenii s-au înrăit și că nimeni nu mai este ca înainte. Betty Salam, fiica lui...

Judecătoarea Adriana Stoicescu, mesaj de 1 Decembrie. De ce trebuie să ne iubim țara

Judecătoarea Adriana Stoicescu, mesaj de 1 Decembrie. De ce trebuie să ne iubim țara

Adriana Stoicescu, judecătoare la Curtea de Apel Timiș, încurajează cetățenii români să-și manifeste iubirea pentru țara lor nu doar de 1 Decembrie, când sentimentul naționalismului prinde viață în mulți dintre...