Un fermier buzoian vrea să aducă pe piața din România o gamă largă de legume. După ce a dat lovitura cu broccoli și sparanghel, acum promovează un nou sortiment de varză, denumit Kalettes. Soiul a început să câștige teren pe piețele din Germania, Anglia și Spania.
Varza Kalettes este un nou sortiment care a început să câștige teren în mai multe țări. Ea este o combinație între varza de Bruxelles și varza Kale, având proprietăți nutritive. Un fermier buzoian a început să cultive această legumă neobișnuită la noi în țară și și-a propus să o promoveze cât mai mult.
Ce este varza Kalettes și când apare pe piață
Daniel Toma, producător de broccolini și sparanghel din Balta Albă, județul Buzău, este cel care început să cultive varza Kalettes în România. Leguma neobișnuită a fost creată pentru a combina aromele dulci ale verzei de Bruxelles cu textura frunzelor de Kale.
Frunzele de Kalettes au dimensiuni mici, dar sunt ondulate. Ele au un gust dulce și se simte o ușoară aromă de nucă, ceea ce le face mai interesante. Pe lângă gustul deosebit, ele sunt și sănătoase.
Fermierul buzoian și-a axat activitatea pe cultivarea de legume exotice. Succesul cu broccoli și sparanghel i-a dat curaj să aducă o nouă legumă pe piața din România. El a plantat varza Kalettes pentru prima dată în 2022. Atunci a fost un lot experimental, pentru a testa reacția și interesul cumpărătorilor.
„Am plantat în martie, în alveole, am transplantat în aprilie în câmp şi, din aprilie până în noiembrie – decembrie am avut grijă de plantă, care fructifică pe o perioadă foarte lungă de timp. Anul acesta, am reluat ciclul. Am plantat-o în primăvară, prin aprilie am pus-o în pământ, și o să țină până în decembrie, chiar ianuarie”, spune Daniel Toma, producător de Kalettes, pentru adevărul.ro.
Leguma neobișnuită nu și-a câștigat încă popularitatea
Daniel Toma s-a documentat din cărțile de specialitate despre acest nou tip de legumă. Varza Kalettes are trei sortimente, care pot fi plantate în trei perioade diferite ale anului. Astfel, ea poate fi considerată o legumă a oricărui sezon.
Fermierul buzoian spune că anul trecut a plantat un lot experimental. Cererea nu este una prea mare, însă el continuă să promoveze leguma neobișnuită. Varza Kalettes va câștiga popularitate în România în momentul în care bucătarii celebri vor începe să o includă în rețetele lor, spune Daniel Toma.
„Frunzele mici se consumă, cele pe care le recoltăm de la baza tulpinii; cele mari fiind deja mai tari”, mai explică fermierul.
Moduri în care putem consuma varza Kalettes
Varza Kalettes nu este ușor de cultivat. În perioada uscată, ea necesită o fertilizare atentă și trebuie udată regulat. Acest sortiment necesită multă răbdare din partea producătorului, ajungând la maturitate în aproximativ opt luni.
Fermierul buzoian spune că, în acest moment, Kalettes nu este atât de cunoscută în România. Pentru a o promova, a oferit leguma neobișnuită unor restaurante ca bucătarii să o includă în meniul lor. Frunzele de Kalettes pot fi gătite în diverse moduri și pot fi integrate în diferite rețete.
Frunzele noului sortiment de varză pot fi prăjite, fierte sau adăugate în salate. Pot fi trase la tigaie cu puțin usturoi și ulei de măsline. Frunzele sunt puțin tari dacă sunt consumate în stare crudă, motiv pentru care fermierul recomandă opărirea lor.
„Am vorbit cu un cunoscător de aici și spunea că are gust de rapiță. Numai că eu nu am gustat niciodată rapiță. E un pic tare dacă o mănânci crudă, dar e mai bună decât varza de Bruxelles”, spune fermierul buzoian.