romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Rinul și Dunărea, diagnostic politic și istoric. Tentația neutralității

Rinul și Dunărea, diagnostic politic și istoric. Tentația neutralității

Rinul și Dunărea, diagnostic politic și istoric. Tentația neutralității. Ce rol au avut aceste două fluvii în apariția unor state cu plan similar și destine diferite? Rinul și Dunărea, diagnostic...

Klaus Iohannis anunță pașii de urmat în Schengen, după ce Austria a confirmat acordul

Klaus Iohannis anunță pașii de urmat în Schengen, după ce Austria a confirmat acordul

Anunțul privind deschiderea frontierei aeriene și maritime pentru intrarea în Spațiul Schengen, începând din luna martie 2024, reprezintă o mișcare semnificativă făcută astăzi, potrivit declarației președintelui României, Klaus Iohannis. Klaus...

Austria, noi detalii despre Schengen. Când și în ce mod intră România și Bulgaria. Reacția MAI - Update

Austria, noi detalii despre Schengen. Când și în ce mod intră România și Bulgaria. Reacția MAI - Update

Austria a ajuns la un acord cu România şi Bulgaria, în privința "Schengen Air". Este vorba despre intrarea pe calea aerului fără control la frontieră, a confirmat sâmbătă Ministerul de...

Înmormântări pe 30 decembrie 1989!

Înmormântări pe 30 decembrie 1989!

Înmormântări pe 30 decembrie 1989! Cine sunt personalitățile care au fost înmormântate în 30 decembrie 1989? Înmormântări pe 30 decembrie 1989! Cine sunt personalitățile care au fost înmormântate în 30...

Comuniștii încearcă reconcilierea cu istoria: episodul 29 decembrie 1970

Comuniștii încearcă reconcilierea cu istoria: episodul 29 decembrie 1970

Comuniștii încearcă reconcilierea cu istoria: episodul 29 decembrie 1970. Ce decizii a luat Comitetul Politic Executiv al PCR și ce au vizat acestea? Comuniștii încearcă reconcilierea cu istoria: episodul 29...

Republica în România! Actul de naștere de la 30 decembrie 1947

Republica în România! Actul de naștere de la 30 decembrie 1947

Republica în România! Actul de naștere de la 30 decembrie 1947. Actul istoric care a fost considerat lovitură de stat, deși, poate fi cel mult un epilog al acesteia Republica...

Asasinarea Președintelui Consiliului de Miniștri I. G. Duca - 90 de ani

Asasinarea Președintelui Consiliului de Miniștri I. G. Duca - 90 de ani

Asasinarea Președintelui Consiliului de Miniștri I. G, Duca - 90 de ani. Care au fost resorturile asasinatului și cui i-a folosit? Asasinarea Președintelui Consiliului de Miniștri I.G. Duca - 90...

Anul Nou în lume. Prima și ultima țară care intră în 2024

Anul Nou în lume. Prima și ultima țară care intră în 2024

Revelionul este unul dintre cele mai așteptate momente din întreaga lume. Intrarea în Noul An nu este făcută de toate popoarele odată, chiar dacă pentru toți focul de artificii are...

Undă verde pentru impozitarea profitului multinaționalelor. Klaus Iohannis a promulgat legea

Undă verde pentru impozitarea profitului multinaționalelor. Klaus Iohannis a promulgat legea

Pentru a intra sub incidența legii promulgate de Klaus Iohannis, grupul de întreprinderi multinaționale trebuie să obțină un venit anual de cel puțin echivalentul a 750 de milioane de euro....

Concerte 2024: Coldplay vine pentru prima dată în România. Calendarul principalelor evenimente

Concerte 2024: Coldplay vine pentru prima dată în România. Calendarul principalelor evenimente

În 2024 artiști de talie mondială și-au confirmat prezența în Capitală. Boney M va deschide șirul lung de evenimente care se va întinde până la finalul verii.  Concerte 2024: Anul...

Bolile psihice, subdiagnosticate și subraportate în România. Problema, ascunsă sub preș

Bolile psihice, subdiagnosticate și subraportate în România. Problema, ascunsă sub preș

Potrivit unui raport, mulți minori din România au boli mintale și este solicitată prioritizarea sănătății mintale la nivelul politicilor de stat. Bolile psihice, cauzate pe fond de stres, afectează tot...

Presa din Austria despre Schengen: România și Bulgaria s-au bucurat prematur

Presa din Austria despre Schengen: România și Bulgaria s-au bucurat prematur

În ciuda declarațiilor optimiste făcute joi de guvernele din București și Sofia, guvernul federal austriac menține refuzul privind aderarea celor două țări la zona Schengen, care facilitează călătoriile fără controale...

Pe noi să nu vă bazați!

Pe noi să nu vă bazați!

O fetiţă de cinci ani a murit, iar verişorul ei, de aproape doi ani, este în stare gravă la Spitalul din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, după ce ar fi fost spălaţi...

2023, anul în care România s-a strecurat în fotbalul mare. Naționala, calificare la Euro

2023, anul în care România s-a strecurat în fotbalul mare. Naționala, calificare la Euro

România va participa, anul viitor, la Euro 2024 găzduit de Germania. Naționala lui Edi Iordănescu a reușit să se califice la turneul final, fără să impresioneze. România va participa la...

Austria spulberă euforia din România. Ministerul de Interne, despre „Schengen Air” pentru români- Update

Austria spulberă euforia din România. Ministerul de Interne, despre „Schengen Air” pentru români- Update

Austria analizează proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. UPDATE. Austria spulberă euforia din România. Deschiderea spaţiului maritim şi aerian nu constituie...

Un melc descoperit în România a fost contemporan cu dinozaurii

Un melc descoperit în România a fost contemporan cu dinozaurii

O echipă de paleontologi anunță că a identificat o nouă specie de melc de uscat, astăzi dispărut, în Bazinul Hațegului, România. Ce știm despre acest animal străvechi? Melc contempran cu...

Rareș Bogdan, declarație explozivă despre Schengen în PE

Rareș Bogdan, declarație explozivă despre Schengen în PE

Rareș Bogdan le cere, din nou, austriecilor să accepte aderarea României. Mai mult, acesta a avut un îndemn și pentru reprezentanții statelor care nu se opun acestei proceduri. Odată cu...

Iuliana Doroftei, abandonată de miliardarul Daniel Dineș. Singură, în noapte

Iuliana Doroftei, abandonată de miliardarul Daniel Dineș. Singură, în noapte

Partenera celui mai bogat român s-a întors în țară. Iuliana Doroftei, care ar fi gravidă în câteva luni, s-a întors direct la casa părintească din Constanța. Fosta câștigătoare de la...

Bani publici pentru cei ce vor mașini electrice. Ce se schimbă la Rabla Plus

Bani publici pentru cei ce vor mașini electrice. Ce se schimbă la Rabla Plus

După ce s-a redus suma cu care românii îi subvenționau pe cei ce-și cumpărau automobile electrice, acum Minsiterul Mediului anunță că o parte din valoarea leasingului pentru mașinile electrice ar...

Cel puțin 160 km/h cu CFR! Asta ne cere Comisia Europeană

Cel puțin 160 km/h cu CFR! Asta ne cere Comisia Europeană

Trenurile din țara noastră ar urma să circule cu o viteză de minim 160 km la oră. Inițiativa vine din partea Comisiei Europene care a transmis deja un avertisment în...