Republica în România! Actul de naștere de la 30 decembrie 1947. Actul istoric care a fost considerat lovitură de stat, deși, poate fi cel mult un epilog al acesteia

Republica în România! Actul de naștere de la 30 decembrie 1947. Actul istoric care a fost considerat lovitură de stat, deși, poate fi cel mult un epilog al acesteia.

Istoria zilei de 30 decembrie 1947 a fost mereu împărțită în două. Istoriografia comunistă a reprezentat-o ca pe un triumf al luptei de clasă, contra regimului burghezo-moșieresc, istoriografia post-decembristă a prezentat-o ca pe o lovitură de stat. Evident, adevărul este pe la mijloc, ca de fiecare dată.

Republica - actul întâi

Cine are curiozitatea să citească lucrările care surprind aspecte memorialistice ale lui Ion C. Brătianu sau analiza extraordinară pe care o face Lucrețiu Pătrășcanu în cartea sa Un veac de frământări sociale (1821-1907), va vedea că în întreaga epocă modernă, adică de la începuturi și până pe la 1866-1870, gândirea revoluționară românească are un singur gând: republica, pe model francez, iacobin. Lucrețiu Pătrășcanu chiar îl citează pe bătrânul Brătianu, șeful Guvernului în intervalul 1876-1888, care spunea că ei, revoluționarii, când au dat de gustul Occidentului, s-au aruncat ca hoții în haine care nu le veneau doar pentru a fi la modă.

Bătrânul conspirator, Brătianu, mai încearcă teza Republicii, o dată, în 1870, dar nu e decis iar Candiano-Popescu acționează de capul lui, deși Brătianu îi interzisese să acționeze.

Agitațiile bolșevice

Brătianu, când la 14 martie 1881, impune proclamarea Regatului ajunge la concluzia că monarhia era mai ieftină decât republica, credea că românii nu erau suficient de copți pentru republică. Fiul său, Ionel Brătianu, va folosi la mijlocul anilor 20 sperietoarea „republicii”  atunci când Regina Maria cerea clemență înaintea dezmoștenirii definitive a fiului ei cel mare Carol și a scoaterii din linia dinastică.  Desigur, ideile republicane din perioada interbelică nu mai au nimic în comun cu ideile pre- și paștoptiste. Ele veneau din Uniunea Sovietică vecină, întemeiată pe 30 decembrie 1922.

Așa se face că agitațiile bolșevice din intervalul 1918-1924, dar și după aceea vin cu un context republican dezavuat de elita politică interbelică. Armata Română pune capăt violent efemerei republici sovietice de la Budapesta. Eșuează încercările bolșevice din Germania și Polonia, dar Cehoslovacia și Polonia, pe ruinele Austro-Ungariei devin republici. Germania devine Republica de la Weimar, Iugoslavia, Grecia sunt regate, Ungaria va avea un regent, pe Miklos Horthy, fără însă a avea un rege. În interbelic apar două planuri, Tardieu și Maniu, legate de o posibilă confederație danubiană.

Actul al doilea

Încercările de ieșire din războiul dus alături de Axă fac ca orice încercare de armistițiu să fie condiționată de Aliați de participarea comuniștilor. Asta după ce încă din 1942-1943, britanicii afirmau că în Est, sovieticii vor decide. Iar în primăvara lui 1944, Molotov afirmase că URSS nu va interveni în schimbarea formei de guvernământ și nici nu dorea să modifice granițele României. Totuși, încă din 1943, Milovan Djilas, comunist de top iugoslav, la o discuție cu Stalin a aflat de la acesta că acolo unde intrau trupele sovietice, se va implanta și sistemul sovietic.

În România, înlocuirea lui Istvan Foriș în fruntea comuniștilor ilegaliști cu Gheorghiu Dej, în 1944, arătase clar că între comuniștii din România și cei de la Moscova era diferență de vederi. Cei din țară ar fi vrut să coopereze cu partidele, cu Regele pentru a ieși din război, cei de la Moscova voiau o răsturnare violentă a sistemului și, posibil, o spargere a României în republici sovietice. De asta, Jdanov, ideolog comunist și Ana Pauker în septembrie 1944 l-au admonestat pe Pătrășcanu întrebându-l ce caută acolo, fiindcă le-a stricat lor, celor de la Moscova planurile. Așadar, actul de la 23 august 1944 demonstra clar că măcar comuniștii din România nu voiau republică sovietică cu orice preț.

Republica - actul al treilea

Ce se petrece în România în perioada 12septembrie 1944, data armistițiului și actul final al Păcii de la Paris - 10 februarie 1947, este o coabitare între comuniști și partidele istorice, cu regele pe post de arbitru. Comisia Aliată de Control, în care sovieticii erau vioara I iar englezii și americanii doar de decot a supravegheat tot ce se petrecea: tribunalele poporului, alegerile din 1946. Singurul protest, greva regală a dus ca după 6 martie 1945, când Petru Groza a preluat Guvernul (în guvernele Sănătescu I, II și Rădescu, erau comuniști în Guvern, inclusiv Groza vicepremier), PNL și PNȚ să aibă câte un ministru fără portofoliu. Regele consimte la desființarea Senatului în vara lui 1946, la alegerile din noiembrie 1946, confirmând rezultatul lor prin Mesajul Tronului din decembrie 1946.

1947, un an înfiorător

Anul 1947 este anul în care România iese cum iese de la Conferința de Pace de la Paris. Are sovromuri, are de plătit 300 milioane dolari despăgubiri, dar în martie 1945 primise Ardealul de Nord Vest, iar acesta fusese recunoscut ca fiind al României, deoarece Pacea de la Paris considera Diktatul de la Viena, nul și neavenit. Regele se va duce la căsătoria principesei Elisabeta, verișoara sa, la Londra, viitoarea regină Elisabeta a II-a. Aici o va cunoaște pe Ana de Bourbon Parma care îi va deveni soție.

Republica  - actul al patrulea

Suntem la 29 decembrie 1947. Regele, întors, era la Sinaia unde petrecuse Crăciunul. Lotul Maniu-Mihalache era deja condamnat ca urmare a înscenării de la Tămădău, Mareșalul Palatului îl anunță pe Rege să vină la București a doua zi, pentru „un pact de familie”. Regele se gândea că se va discuta căsătoria sa, dar află de la Petru Groza și Gheorghiu-Dej că trebuia să abdice. Deja se convocase pentru seară Marea Adunare Națională, prezidiul fiind condus de scriitorul Mihail Sadoveanu.

Alături de el, era și profesorul universitar C.I. Parhon.  Regele semnează actul de abdicare nu fără să se tocmească despre banii pe care urma să-i primească. Dej nu îi poate da cât cere dar îl asigură că nu va muri de foame la piramide, aluzie la faptul că exilat în Egipt, regele Italiei, Victor Emanuel III a trăit sărac, fără niciun ban de la italieni. Regele își amintește de revolverul pe care Groza l-a invitat să îl pipăie prin haina costumului.

Regele a spus abia după 1989, că Groza l-ar fi șantajat cu execuția a 1000 studenți dacă el nu abdica. Să nu uităm că încă nu începuseră arestările, colectivizarea, naționalizarea. Astea urmau să înceapă după ce țara urma să aibă altă organizare, republicană, altă organizare administrativă, altă Constituție.

Venirea comuniștilor la putere

Erau ei comuniștii stăpâni pe situație în 1947, dar nici să omoare pe loc 1000 de oameni nu puteau să o facă. Sau dacă puteau, clar nu ar fi ieșit bine. Să nu uităm cum comuniștii se folosesc de oameni de elită ca diplomați. Numele lui Tudor Vianu este numai un exemplu. Mihail Șora lucra la Ministerul de Externe pentru Ana Pauker. Oricum, așa cum scrie Constantin Boștină în cartea sa Ochiul Ciclonului, el ca secretar personal al lui Ceaușescu știa că regele Mihai primea de la statul român 10 000 dolari lunar în secret ca să nu critice regimul. De asta teza celor 1000 studenți apare abia în 1989. Apare în momentul în care Ceaușescu, după ce Regele prezidează Congresul Mondial al Românilor, îi taie subvenția.

Regele prezidase până în 1975, Consiliul Național Român, dar Occidentul nu fusese de acord să susțină încă de la începutul anilor 50, guverne în exil ale reprezentanților statelor de dincolo de Cortina de Fier.

Epilog

Așadar, Republica Populară Română devine realitate la 30 decembrie 1947. Din 1965, s-a numit Republica Socialistă România. Din 21 noiembrie 1991, mai exact după validarea referendumului din 8 decembrie 1991, vorbim de Republica România. Reprezentanții României au fost recunoscuți la ONU,  FMI, GATT, iar după căderea comunismului, Republica România a devenit candidată la NATO și UE.

Momentul 30 decembrie 1947 este rezultatul a ceea ce începe la 23 august 1944. Nu este o lovitură de stat, este cel mult o reglare de cpnturi între foștii colaboratori ai actului de la 23 august 1944 care și el a fost un act constituțional până la urmă. Tot ce se petrece în intervalul septembrie 1944-februarie 1947, mai exact până în 1948, când intră în vigoare. se face cu acordul formal al Comisiei Aliate de Control. La nivel mondial, această comisie a funcționat între 5 iunie 1945 și 20 martie 1948, dar URSS avea mână liberă în România din 12 septembrie 1944, o dată cu Armistițiul de la Moscova.