Gala Capital Companii de Elită. Grampet Group: „Acest premiu reprezintă o recunoaștere a eforturilor întregii noastre echipe”

Gala Capital Companii de Elită. Grampet Group: „Acest premiu reprezintă o recunoaștere a eforturilor întregii noastre echipe”

Grampet Group, prima companie multinațională cu capital românesc, a fost fondată în 1999 și a devenit cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa de Sud-Est. De la înființare, compania a cunoscut o expansiune semnificativă. Acum, Grampet a fost recunoscută și premiată la Gala Capital pentru performanțele sale remarcabile.

„Acest premiu reprezintă, de fapt, o recunoaștere a eforturilor întregii noastre echipe, aproximativ 7.500 de oameni care lucrează în grupul Grampet. Chiar anul acesta împlinim și noi 25 de ani de existență, ani plini de reușite”, a declarat Alexandra Stoica Schelean, reprezentant Grampet Group, pe scena Galei Capital.

În ediția 2024 a Galei Capital Companii de Elită, Grampet Group a fost premiată pentru inaugurarea celui mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa.

Grampet Group a inaugurat cel mai mare terminal din Europa

Grampet Group este o poveste de afaceri cu spirit românesc. Înființată în 1999, a devenit cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa de Sud-Est. De asemenea, este prima companie multinațională cu capital autohton. Grupul s-a bucurat de rezultate bune în 2023, înregistrând o cifră de afaceri de 440 de milioane de euro, în creștere cu 10% față de 2022. De asemenea, profitul Grampet Group s-a ridicat la 23 de milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul 2024 vine cu estimări optimiste. Grupul se apropie de atingerea obiectivului de a depăși pragul de 455 de milioane de euro în cifră de afaceri. Grampet preconizează că își va mări profitul la 35 de milioane de euro în 2024.

Printre cele mai importante realizări din ultimul an ale grupului se numără inaugurarea terminalului de transbordare a cerealelor de la Dornești. Valoarea investiției s-a ridicat la suma de 10 milioane de euro. Terminalul este cel mai mare din Europa și are o capacitate transport de 3 milioane de tone de cereale. Acesta este doar un exemplu, Grampet având un plan amplu de investiții pentru următorii ani.

„Sumele totale pe care plănuim să le investim în perioada 2024-2026 urmează să ajungă la 153 milioane de euro. Grampet Group este liderul transportului feroviar privat de marfă din România. Și își propune să devină un lider la nivel regional în următorii ani”, au evidențiat reprezentanții companiei.

Un drum cu provocări

Provocările au fost prezente, în 2023, și pentru această companie. Cea mai însemnată a fost, după cum au transmis reprezentanții Grampet Group, scăderea înregistrată în sectorul transportului de mărfuri.

„Ne uităm aici îndeosebi la ultimul semestru din 2023, când cifrele Institutului Național de Statistică arătau că volumul mărfurilor transportate pe căile ferate a scăzut cu 11% în 2023 față de 2022. Provocarea este cu atât mai accentuată în contextul în care intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind Statutul Feroviarului a adus trei majorări salariale pe parcursul anului 2023, ceea ce a generat la rândul său o majorare a cheltuielilor cu personalul cu 23% față de anul 2022”, sunt informațiile transmise de aceștia.

Recrutarea internă, un proces din ce în ce mai însemnat

De asemenea, reprezentanții companiei au mai transmis că Grampet oferă prima opțiune angajaților soi atunci când se ivește o nouă oportunitate de job în cadrul companiilor din Grup, „recrutarea internă fiind un proces care capătă tot mai multa însemnătate”, după cum au mai adăugat aceștia.

Ei au mai explicat și că, în general, fluctuația de personal se situează la aproximativ 10% pe an. Totodată, aceștia au mai declarat și că angajații au o vechime mare în cadrul companiilor. „În plus, oferim stabilitatea locului de muncă. Acesta fiind privit ca un beneficiu important în contextul economic volatil din zilele noastre”, au mai evidențiat reprezentanții Grampet Group.

Accent pe programe de responsabilitate socială

Grampet Group desfășoare și programe de CSR. După cum au declarat reprezentanții, în fiecare an sunt alocate bugete consistente pentru proiecte precum Fundația Grampet, care acordă ajutor în situații medicale și sociale pentru angajații din cadrul companiei. De asemenea, bani se alocă și pentru Fundația Toflea, care sprijină tinerii cu burse școlare și sociale în baza unor criterii de incluziune socială.

„În plus, derulăm acțiuni anuale de împădurire, împreună cu angajații noștri, și oferim burse și noi locuri de muncă pentru tinerii care își doresc să înceapă o nouă carieră în domeniu, ca mecanici de  locomotivă, șef de tren sau revizor tehnic de vagoane”, au mai evidențiat reprezentanții companiei.

Gala Capital „Companii de Elită” 2024

Revista Capital a premiat companiile de sucess din România în cadrul Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024. Evenimentul a avut loc joi, 26 septembrie 2024. A reunit personalități din mediul de business, antreprenoriat, cultural, medical, social și mass-media.

Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital. Este dedicată recunoașterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube „Hai România”.

Revista presei
Jurnalul unui om norocos