PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Florin Cîțu, adevărul despre ratingul dat de S&P. Ministerul Finanţelor, o instituţie de toată jena.

Florin Cîțu, adevărul despre ratingul dat de S&P. Ministerul Finanţelor, o instituţie de toată jena.

Vicepreședintele PNL Florin Cîțu a scris, pe Facebook, că ratingul acordat de agenția Standard & Poors privind economia României este doar cu un nivel peste „Junk” . Acesta spune că...

Liviu Dragnea, lovit și în spatele gratiilor. Liberalii au luat decizia. News Alert

Liviu Dragnea, lovit și în spatele gratiilor. Liberalii au luat decizia. News Alert

Condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, fostul lider...

Pronostic dur pentru Viorica Dăncilă. Cum poate profita Opoziția

Pronostic dur pentru Viorica Dăncilă. Cum poate profita Opoziția

Eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a declarat că PSD nu are nicio șansă să adune cele 234 de voturi necesare pentru ca Guvernul să obțină sprijinul Parlamentului. Europarlamentarul liberal a transmis,...

Liberalii sunt rezervați cu succesul moțiunii de cenzură

Liberalii sunt rezervați cu succesul moțiunii de cenzură

O echipă din PNL redactează textul moțiunii de cenzură care va fi depusă doar în momentul în care au cele 233 de semnături necesare și garanția că nu vor fi...

Viorica Dăncilă, desfiinţată de Rareş Bogdan: „Sunteţi o incompetentă, nu pricepeți nimic”

Viorica Dăncilă, desfiinţată de Rareş Bogdan: „Sunteţi o incompetentă, nu pricepeți nimic”

Rareş Bogdan îi dă o replică usturătoare Vioricăi Dăncilă acuzând-o de minciună, de false realizări şi de faptul că ţara este împinsă în groapă de către PSD. Toate aceste reproşuri...

Orban dă de pământ cu strategia lui Dăncilă. Premierul, pe urmele liderilori „căzuți” ai PSD-ului

Orban dă de pământ cu strategia lui Dăncilă. Premierul, pe urmele liderilori „căzuți” ai PSD-ului

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat că Viorica Dăncilă ar fi „ruptă de realitatea societăţii româneşti” şi „încearcă să îşi inventeze adversari”, după ce prim-ministrul a adus o...

Turcan iese la atac! Care este soluția ce va scoate România din criză?

Turcan iese la atac! Care este soluția ce va scoate România din criză?

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că premierul Viorica Dăncilă trebuie să-şi înainteze demisia sau să vină cu Guvernul pentru vot în Parlament. „Demisia Vioricăi Dăncilă, vot pentru...

Rareș Bogdan are planul stabilit după anunțul lui Iohannis: „Suntem hotărâți!”

Rareș Bogdan are planul stabilit după anunțul lui Iohannis: „Suntem hotărâți!”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, miercuri, după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, că legea fundamentală spune că în momentul când se schimbă configuraţia politică a Guvernului premierul trebuie să-şi treacă...

Ludovic Orban, de acord cu șancționarea magistraților. Condițiile președintelui PNL

Ludovic Orban, de acord cu șancționarea magistraților. Condițiile președintelui PNL

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, în cadrul unui interviu, că este de acord cu sancționarea magistraților atunci când se observă că aceștia comit constant erori. Liderul liberalilor consideră că...

Premierul Viorica Dăncilă, acuzată că a furat de la liberali

Premierul Viorica Dăncilă, acuzată că a furat de la liberali

Deputatul liberal Florin Roman susține că premierul Viorica Dăncilă i-a furat un amendament făcut legea care înăsprește amenzile pentru apeluri fals la 112. „In calitate de deputat PNL, in perioada...

Scenariu politic exploziv. Cum poate supraviețui guvernul Dăncilă

Scenariu politic exploziv. Cum poate supraviețui guvernul Dăncilă

Guvernul Dăncilă devine de astăzi un guvern minoritar. Ieșirea ALDE de la guvernare schimbă total jocul politic în România înain tea alegerilor prezidențiale. Avem de-a face cu o criză în...

Nimeni nu vrea la Palatul Victoria. Cum se ferește USR de guvernare

Nimeni nu vrea la Palatul Victoria. Cum se ferește USR de guvernare

Liderul PSD, Dan Barna, a declarat marți la Digi 24 că USR va vota „categoric” moțiunea de cenzură pe care PNL a anunțat că o va depune. „USR va susține...

„Afară PSD! Să vină PNL!” 

„Afară PSD! Să vină PNL!” 

Traian Băsescu are un sfat pentru premierul Dăncilă, acela de a depune mandatul şi să treacă în opoziţie. Astfel vor veni cei din PNL la guvernare şi  vor „lichida pensiile...

Prezumții sumbre. Cât mai rezistă Guvernul Dăncilă

Prezumții sumbre. Cât mai rezistă Guvernul Dăncilă

Liderul ALDE a dat încă o serie de explicații referitoare la decizia de a rupe protocolul cu PSD și ieșirea de la guvernare. Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că i-a...

Mircea Badea a reacţionat după decizia ALDE: „Dacă putzoii ăştia nazisti...”

Mircea Badea a reacţionat după decizia ALDE: „Dacă putzoii ăştia nazisti...”

Mircea Badea a reacţionat pe social media şi scrie că dacă nici acum PNL nu dă jos Guvernul Dăncilă, înseamnă că nu vrea să o facă.   Mircea Badea: „Dacă putzoii...

Jocul UDMR după ieșirea ALDE de la guvernare

Jocul UDMR după ieșirea ALDE de la guvernare

Senatoarea liberală Alina Gorghiu a vorbit, luni seara, după ce ALDE a anunțat că iese de la guvernare, că se ivește oportunitatea unui dialog cu UDMR și că ea este...

Exploziv: Cine ajunge la Cotroceni! Alin Teodorescu (IMAS) despre dezastrul PSD

Exploziv: Cine ajunge la Cotroceni! Alin Teodorescu (IMAS) despre dezastrul PSD

Liderii politici români își încheie activitatea fie în pușcărie, fie în uitare, pe când orice muncitor român serios care emigrează este foarte apreciat acolo unde se duce, nu se ferește...

Ponta distruge calculele Opoziției. Planurile liderului ProRomânia

Ponta distruge calculele Opoziției. Planurile liderului ProRomânia

Liderul PNL, Ludovic Orban, „face un joc ascuns”, „ieşind cumva să o sprijine pe Viorica Dăncilă”, a afirmat, luni, liderul PRO România, Victor Ponta, care s-a referit la anunţul privind...

Unde o trimite Orban pe Dăncilă. Reacție neașteptată a liderului PNL

Unde o trimite Orban pe Dăncilă. Reacție neașteptată a liderului PNL

Ludovic Orban a reacționat dur la scurt timp după ce Viorica Dăncilă a fost desemnată în cadrul Congresul extraordinar al PSD, candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. La scurt timp...

Florin Cîțu, replică acidă pentru Teodorovici: „Îți mai aduci aminte?”

Florin Cîțu, replică acidă pentru Teodorovici: „Îți mai aduci aminte?”

Senatorul Florin Cîțu îi dă replica lui Eugen Teodorovici, după atacul lui acestuia de la tribuna Congresului PSD. Războiul dintre liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu și ministrul de Finanțe, Eugen...