Sute de locuri de muncă, eliminate de inteligența artificială. Meta anunță un nou val de concedieri
- Bianca Ion
- 26 martie 2026, 13:01
Mark Zuckerberg. Sursă foto: Captură videoMeta Platforms a început un nou val de concedieri care afectează câteva sute de angajați din mai multe departamente, inclusiv din divizia de realitate virtuală și din structurile operaționale ale companiei, potrivit informațiilor confirmate de CNBC.
Sute de locuri de muncă, eliminate de inteligența artificială
Disponibilizările vizează angajați ai Facebook, precum și din departamentele care se ocupă de operațiunile globale, recrutare, vânzări și Reality Labs. O parte dintre cei afectați ar putea primi oferte pentru alte roluri în cadrul companiei, însă în anumite situații acestea ar putea presupune relocarea.
Un purtător de cuvânt al companiei a anunțat că aceste schimbări fac parte dintr-un proces de reorganizare internă.
„Echipele din cadrul Meta se reorganizează periodic pentru a se asigura că sunt în cea mai bună poziţie pentru a-şi atinge obiectivele. Acolo unde este posibil, încercăm să găsim alte oportunităţi pentru angajaţii ale căror poziţii sunt afectate”, a declarat acesta.
Divizia Reality Labs, responsabilă pentru dezvoltarea produselor de realitate virtuală, a fost deja vizată de reduceri de personal încă din luna ianuarie. Atunci, compania a concediat peste 1.000 de angajați și a închis mai multe studiouri care dezvoltau jocuri pentru VR. Aproximativ 10% din personalul diviziei a fost afectat, în condițiile în care aceasta produce căștile Quest și platforma Horizon Worlds.

Meta Platforms. Sursa foto: X..com
Investiții accelerate în inteligența artificială
Concedierile au loc într-un moment în care Meta își redirecționează resursele către dezvoltarea inteligenței artificiale, domeniu în care încearcă să țină pasul cu rivali precum OpenAI, Anthropic și Google.
În paralel cu reducerile de personal, compania continuă să recruteze specialiști în inteligență artificială generativă și în dezvoltarea de agenți AI, considerate direcții strategice prioritare.
Unul dintre cele mai recente proiecte vizează un acord de licențiere cu startup-ul Dreamer, în urma căruia angajații acestuia vor fi integrați în cadrul Meta Superintelligence Labs. Cofondatorul Dreamer, Hugo Barra, urmează să revină în companie, unde a mai ocupat un rol de conducere în zona de realitate virtuală între 2017 și 2021.
Evoluții financiare și planuri pentru conducere
La începutul lunii martie, acțiunile Meta au crescut cu aproape 3%, după apariția unor informații privind posibile reduceri mai ample de personal. Compania a precizat atunci că aceste date sunt speculative.
În același timp, Meta a anunțat, într-un document transmis autorităților de reglementare, acordarea unor noi pachete de opțiuni pe acțiuni pentru mai mulți directori de top, inclusiv pentru directorul financiar Susan Li, directorul tehnologic Andrew Bosworth, directorul de produs Christopher Cox și directorul operațional Javier Olivan.
Programul are ca obiectiv menținerea echipei de conducere în contextul investițiilor masive în inteligență artificială.
„Este un pariu major. Aceste pachete de remuneraţie vor avea valoare doar dacă Meta va avea un succes major în viitor, în beneficiul tuturor acţionarilor”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.