Sfârșitul unui fenomen TV. Ce show misterios se pregătește să-i ia locul
- Antonia Hendrik
- 7 iunie 2025, 08:02
Sursa foto: Dreamstime.comSurvivor, una dintre cele mai populare emisiuni de la PRO TV, a avut un final cu subînțeles. Fanii care au urmărit ultima ediție au realizat, din mesajul transmis de Daniel Pavel, că emisiunea nu va mai continua cu un nou sezon.
Survivor nu se va mai regăsi în grila de programe
Sezonul trecut, emisiunea „Survivor” nu a atins audiențele dorite de producători. Datorită ratingului scăzut, care a indicat o scădere a interesului publicului, PRO TV a hotărât să întrerupă filmările pentru un nou sezon și să pregătească o altă surpriză.
Daniel Pavel a fost cel care a dat de înțeles că emisiunea nu va mai reveni pe micile ecrane. În contextul apariției zvonurilor privind dispariția de la TV a show-ului Survivor, prezentatorul anunță fanii că nu-și ia „adio”, deoarece se vor revedea în curând, dar în alt format.
„Vă spun la revedere, pe curând. Nu vă spun adio”, a transmis Daniel Pavel telespectatorilor.
Daniel Pavel nu a oferit prea multe informații cu privire la Survivor, dar sugerează că există un alt proiect aflat încă în stadiul de dezvoltare și nu poate dezvălui detalii. Totusi, prezentatorul emisiunii a afirmat că va fi cel mai impresionant show de până acum.
Daniel Pavel: În toamnă se va ști totul. Va fi ceva extraordinar
Potrivit surselor Cancan, prezentatorul a avut deja o discuție cu conducerea trustului, care l-a asigurat că colaborarea dintre părți va continua.
„În toamnă se va ști totul. Va fi ceva extraordinar, Daniel Pavel va rămâne la Pro TV, într-un show waw, cel mai tare de până acum”, a declarat sursa.

Sursa foto: Daniel Pavel/Facebook
În perioada în care soarta emisiunii „Survivor” era incertă, Daniel Pavel a primit oferte din partea trustului concurent, Antena 1. Prezentatorul a ales să nu părăsească PRO TV, preferând să aștepte lansarea noului format.
Vedeta Survivor, despre proiectul comun
Nu doar prezentatorul se bucură de succes pe plan profesional, ci și soția sa. Ana Maria Pop este implicată într-un proiect comun, despre care a ales să nu ofere detalii. Fiind o persoană superstițioasă, soția lui Daniel Pavel a preferat să păstreze totul secret până la lansarea proiectului.
„Ana deja lucrează de ceva timp la un proiect comun pe care îl va gestiona ea pentru noi. Pe de altă parte, și eu am proiectele mele. Rezultatul acestui proiect comun va da naștere și altora. Ana este superstițioasă și până la lansare nu vom vorbi despre asta”, a declarat Ana Maria Pop pentru cancan.ro.