Survivor România, sezonul al treilea. Ce vedete negociază pentru a face parte din show-ul iubit de milioane de români
- Ionel Sclavone
- 22 august 2021, 16:19
Mai multe vedete își negociază, în această perioadă, participarea la următorul sezon al competiției Survivor România.
Printre cei interesați să concureze, în Republica Dominicană, pentru trofeul Survivor România se numără doi fotbaliști care au pus (sau urmează să pună) ghetele în cui, sora unui fost concurent, dar și o cunoscută vedetă de televiziune.
Astfel, conform informațiilor care au început să circule deja cu privire la numele viitorilor concurenți care se vor întrece în cadrul show-ului difuzat de Kanal D se află fotbaliștii , care și-ar fi dorit să participe și în cel de-al doilea sezon, și Gabi Enache. Acesta din urmă nu și-a încheiat, încă, cariera de jucător profesionist.
De asemenea, în cel de-al treilea sezon este posibil să apară și sora fraților Iancu și Culiță Sterp, Geta. Este ultima speranță a familiei Sterp de a îndeplini dorința mamei lor, de a aduce trofeul acasă, după cum relatează România TV.
Iancu a fost eliminat înainte de marea finală, iar Culiță s-a descalificat pentru a ajunge la nașterea fiului său.
Cu ce vedete negociază postul de televiziune participarea la Survivor România 3
Un alt nume care pare interesat de o participare la competiția din jungla dominicană este Dorian Popa. Acesta este dispus să renunțe la colaborarea cu trustul la care este angajat acum cu condiția să-i fie onorate pretențiile financiare.
Pe lista de vedete luate în considerare de organizatorii show-ului se mai află Nadir, Otilia Bilionera sau Xonia, dar șiori Roxana Buzoiu, care a devenit cunoscută la „Puterea Dragostei”.
Cînd încep filmările pentru noul sezon
„August nu, dar septembrie da. Clar se face o conexiune și la nivelul echipei noastre operaționale și la nivelul proiectului. Am aduce pentru publicul nostru, publicul care clar este acolo, cu noi, pentru noi, care ne-a onorat în număr atât de mare, am aduce din nou proiectul. Ar fi al doilea sezon pentru mine, într-adevăr. Suntem, practic, în etapa în care configurăm acum, cum va arăta sezonul, despre ce este vorba”, a spus Daniel Pavel.