Surpriză de proporții la Antena 1! Se anunță un premiu de 10.000 de Lei. Cine sunt vedetele implicate
- Emma Cristescu
- 14 aprilie 2022, 18:04
Antena 1 este pregătită să își încânte telespectatorii cu o nouă emisiune, România are Roast. Artiștii care își vor face simțită prezența în show-ul glumelor sunt Micutzu, Cosmin Natanticu, Maria Popovici, Mincu, Cristi Popesco, Dan Frânculescu, Cătălin Bordea și alți comedianți pe măsură.
O nouă emisiune inedită va începe pe Antena 1. Două echipe se vor lupta pentru marele premiu de 10.000 de lei al fiecărei ediții. Se anunță roast-uri unice în România și artiști pe măsură. Loredana este una dintre vedetele care va cânta în show-ul glumelor, iar Micutzu va putea fi admirat ca prezentator.
Și alți comedianți faimoși își vor face simțită prezența, printre care Cosmin Natanticu, Maria Popovici, Mincu, Cristi Popesco, Dan Frânculescu, Cătălin Bordea, Teodora Nedelcu, Radu Bucălae, Nelu Cortea și Teo Ioniță.
Micutzu este pregătit să fie cu ochii pe cele două echipe, formate din cei mai talentați stand-upperi din România. Aceștia se vor duela în fiecare ediție pentru premii uriașe și pentru titlul de Cel mai bun comediant.
„Este pentru prima dată când prezint singur o emisiune și pot spune că este o experiență foarte interesantă. Îmi place că lucrez cu prieteni și cunoștințe”, a declarat Micutzu. Echipele Pârșii Circumspecți și Marmotele vesele, conduse de către Cosmin Natanticu și Cătălin Bordea, vor avea glume specifice locațiilor.
Un show inedit în România
Cosmin Natanticu, alături de Maria Popovici, Mincu, Cristi Popescu și Dan Frânculescu vor fi membrii echipei Pârșii circumspecți, rivala grupului Marmotelor. După ce vor vizita mai multe regiuni din țară, participanții vor fi nevoiți să facă glume despre vizita lor în zonele din România.
„Pe parcursul deplasării prin țară, noi nu am știut niciodată ce urma să ni se întâmple și probele primite ne-au surprins constant. După etapa deplasării au urmat filmările roast-urilor din platou, iar aici publicul prezent a fost singurul care a votat echipa pe care o considerau cea mai amuzantă”, a declarat Cosmin Natanticu.
„Echipa mă ridică de fiecare dată pe culmi neașteptate. Noi toți suntem colegi și nu mă consider căpitan, însă cineva trebuia să poarte și această titulatură. În călătoria noastră prin țară ne-am simțit ca atunci când mergeam în tabără cu clasa, am avut șansa să fim iar copii și ne-am distrat. Telespectatorii vor vedea roast-uri, scheciuri și momente de improvizație bazate pe experiențele noastre de prin țară”, a dezvăluit căpitanul echipei Marmotele vesele, Cătălin Bordea, potrivit Antena 1.