SUEDIA, pregătită de RĂZBOI? Cetățenii vor fi INSTRUIȚI cum să acționeze în caz de CONFLICT MILITAR
- Călin Căciuleanu
- 15 ianuarie 2018, 20:58
Guvernul de la Stockholm va relua după 30 de ani elaborarea și distribuirea manualelor despre modul în care cetățenii din Suedia ar trebui să acționeze în eventualitatea unui război. Statul nordic a început să facă acest lucru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Agenția suedeză pentru urgențe civile, aflată în subordinea Ministerului Apărării, a primit sarcina de a elabora ghidul care trebui să conțină informații practice, dar și ilustrații, pentru locuitorii din Suedia. Titlul inițial al ghidului este „Dacă vine războiul”, dar acesta ar putea fi schimbat, și ar urma să fie distribuit anul acesta potrivit agenției EFE.
Oficialii suedezi au argumentat că accentuarea problemelor de securitate din Europa, mai ales la granița Rusiei cu Suedia, justifică o astfel de măsură, făcând aluzie la politica percepută ca agresivă a Kremlinului.
Ghidul are scopul de a informa cetățenii cu privire la reacțiile pe care trebuie să le aibă în cazul unor situații care necesită o mobilizare foarte rapidă. Acesta face parte dintr-o strategie de consolidare a apărării civile.
Din cauza faptului că amenințările s-au schimbat din vremea războiului rece, ghidul va răspunde și altor posibile probleme de securitate.
„Acum ameninţarea este mult mai complexă, cu schimbări climatice, atacuri teroriste, pandemii şi campanii de dezinformare. Oamenii au nevoie să înveţe mai mult şi să ştie cum să reacţioneze', explică ea, recunoscând că întocmirea acestui ghid este o provocare, întrucât trebuie elaborate texte cât mai scurte şi însoţite de ilustraţii”, a afirmat Christina Andersson, responsabila cu elaborarea manualului.
În ultimii ani, colaborarea dintre Suedia și NATO s-a dezvoltat rapid, guvernul de la Stockholm suplimentând bugetul pentru apărare. Statul nordic a reinstituit serviciul militar obligatoriu, a impus desfășurări militare permanente pe insula Gotland din Marea Baltică și a permis unor trupe NATO să organizeze manevre militare în Suedia.
Sursa: AGERPRES