FC Viitorul a câștigat cu scorul de 4-1 partida jucată, luni, pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Ligii I. Dobrogenii au deschis scorul prin Virgil Ghiță (4), oaspeții au egalat în minutul 27, datorită lui Pavol Safranko. Echilibrul s-a rupt după ce arbitrul Sebastian Colțescu a eliminat doi jucători de la Sepsi: Răzvan Tincu (33) și Rachid Bouhenna (36). În repriza a doua, Viitorul a mai marcat prin Louis Munteanu (52), Rivaldinho (78) și Cosmin Matei (86 – penalty).

FC Viitorul a urcat pe locul al 2-lea al clasamentului, cu 32 de puncte, la două distanță de lidera CFR Cluj. La final, Cornel Șfaițer, managerul celor de la Sepsi, a criticat vehement arbitrajul lui Colțescu.

„E o tristețe mare. Să joci 65 de minute în 9 oameni… A fost arbitraj de Liga 4. A fost un arbitraj de nota 2. Au fost o sumedenie de greșeli. Cartonașele galbene au fost date ușor. La 3-1 dai penalty?! Am rămas repede în 8 oameni de câmp. Al doilea galben la Bouhenna a fost dat ușor, mai ales că primul a venit după proteste. A fost execuție în direct!

Pe băieți i-am felicitat pentru efortul depus. Ce poți să le zici?! Arbitrul și-a bătut joc de munca unor oameni, a unor antrenori. Să dai un arbitru din Craiova înaintea unui joc în Craiova dă de gândit. Se putea găsi alt arbitru. Sunt convins că cei de la Comisia Centrală de Arbitri vor analiza prestația lui Colțescu”, a afirmat oficialul de la Sepsi.

Te-ar putea interesa și: