Succes uriaș, la Constanța, pentru o piesă de teatru. Spectatori, mii de elevi și fotbaliștii lui Hagi
- Feri Predescu
- 10 noiembrie 2018, 15:34
Cel puțin 2500 de elevi, din județul Constanța, au asistat, gratuit, la reprezentațiile unui spectacol de teatru în cadrul proiectului „TEA'TRUE: cărări între emoticoane și sentimente”, organizat de către Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Proiectul a fost pregătit pentru a facilita accesul organizat și gratuit al liceenilor constănțeni la spectacole de teatru, potrivit organizatorilor. Spectacolul de teatru s-a numit „Emoticon skin” și a fost bazat pe scenariul dramaturgului clujean Cristiana Bojte Keresztes (31 ani), adresat generației tinere. “Firul dramatic reprezintă o cercetare succintă a societății de astăzi, scoțând în evidență faptul că mediul social actual predispune tinerii la atrofierea emoțională și sentimentală, aspect cauzat de faptul că aceștia petrec prea mult timp în mediul online, uitând să simtă, să trăiască cu adevărat. Paralela dintre lumea reală și cea virtuală dă naștere la o radiografie a transformării psihologice a societății din ultimii 25 de ani, din punct de vedere social, politic și cultural.”
Proiectul a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Bugetul total al proiectului a fost de 89.000, din care finanțarea AFCN a fost de 80.000 de lei, iar contribuția proprie a beneficiarului, Asociația Culturală Georgiana Rusu, a fost de 9.000 de lei.
„Ne-am bucurat să vedem atât de multă lume la teatru. Așteptările noastre au fost depășite. Am primit zeci de telefoane de la profesori care au dorit să aducă elevii aici. Mulțumim pe această cale Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru sprijinul acordat. Nu au fost numai elevi, ci și sportivi. Fotbaliștii de la Viitorul au venit la spectacol și, la final, au spus că vor să vină la teatru cel puțin o dată pe lună. Consider că ne-am îndeplinit misiunea”, a spus Georgiana Rusu, manager de proiect.