Putin a luat foc. Rusia, gata să răspundă la manevrele bombardierelor strategice americane în Europa

Putin a luat foc. Rusia, gata să răspundă la manevrele bombardierelor strategice americane  în Europa

Bombardiere strategice rusești Tu-160 „Blackjack” și Tu-95 „Bear”, ambele cu capacitate nucleară, efectuează regulat zboruri de lungă durată, de-a lungul spațiului aerian european.

Aceste avioane zboară cu transponderele închise și, ținând seama de potențiala amenințare pe care le reprezintă, forțele aeriene ale statelor vizate dau alerta și ridică de la sol avioane de vânătoare pentru a identifica și însoți avioanele rusești. Nu numai Europa este vizată de provocările aeriene ale Moscovei, dar și Alaska.

Începând de săptămâna trecută, US Air Force, care trimite în general avioane spion în apropiere de frontierele Rusiei, joacă același joc, după ce a trimis la baza aeriană Fairford (Marea Britanie) șase bombardiere strategice B-52H Stratofortress. Avioane care au fost trimise din Florida, notează Opex 360.

Mai multe din aceste aparate, care nu au toate capacitate nucleară, au efectuat misiuni în regiunea Mării Baltice. Miercuri, un bombardier american a fost interceptat de două avioane de luptă rusești Su-27 ”Flanker”, pe motiv că zbura în direcția frontierelor rusești. Potrivit Moscovei, bombardierul B-52H (nr. 1013, cod „LA”, indicativ AERO32) a făcut cale întoarsă când se afla în spațiul aerian internațional.

Ambasada SUA la Varșovia a precizat ulterior că bombardierele B-52H au efectuat, în aceeași zi, un antrenament cu controlorii aerieni ai batalioanelor multinaționale ale NATO desfășurați în Polonia și în Lituania.

„În Lituania au lansat muniție inertă și au integrat un antrenament de sprijin aerian reciproc cu avioane lituaniene L-39”, a indicat ambasada.

Cu două zile în urmă, potrivit unui comunicat al US Air Force, patru B-5H au efectuat zboruri către „mai multe zone din Europa”, între care Marea Norvegiei, Marea Baltică (Estonia) și Marea Mediterană (Grecia)

În paralel, la Moscova, zborurile bombardierelor strategice au stârnit iritare. ”În general, aș spune, desigur, că aceste acțiuni ale Statelor Unite nu pot antrena consolidarea unui climat de securitate și de stabilitate într-o regiune învecinată cu frontierele Rusiei”, areacționat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Din contra, ele creează tensiuni suplimentare”, a adăugat omul lui Putin. Militarii ruși au fost mai direcți, avertizând că avioanele rusești vor contracara „imediat” orice amenințare directă venită pe calea aerului.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a declarat că trimiterea bombardierelor B-52H la baza Fairford nu este decât „o deplasare de rutină”, care „dovedește că forțele nucleare americane protejează Europa și pun în evidență mijloacele excepționale cu care Statele Unite le-ar putea pune la contribuția Europei în caz de criză”.