SUA. Hillary Clinton se OPUNE Acordului de Liber Schimb cu UE, contrazicându-l pe fostul său șef, Barack Obama
- Simona Stupar
- 8 octombrie 2015, 10:49
Candidata democrată pentru Casa Albă, Hillary Clinton, şi-a anunţat miercuri opoziţia faţă de acordul privind Parteneriatul Transpacific (Trans Pacific Partnership, TPP) dezvăluit săptămâna aceasta şi negociat cu mare greutate de preşedintele Barack Obama cu alte 11 ţări riverane Oceanului Pacific, informează agenţia de presă AFP.
„Astăzi, nu sunt în favoarea a aceea ce am aflat”, a declarat Hillary Clinton într-un interviu pentru postul american de televiziune PBS. „Consider că acordul nu atinge nivelul ridicat pe care l-am fixat”, a adăugat candidata democrată.
Pentru a-şi justifica opoziţia, Hillary Clinton a invocat absenţa de măsuri asupra manipulării monetare.
'Mă tem că grupurile farmaceutice au obţinut mai multe avantaje, iar pacienţii şi consumatorii - mai puţine', a mai spus Clinton.
Declaraţia sa este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în calitate de secretar de stat al lui Obama în perioada 2009-2013, ea a apărat interesul economic al TPP.
Însă, presiunile politice s-au amplificat asupra candidatei după ce senatorul Bernie Sanders a intrat în cursa pentru alegerile primare, ameninţându-i statutul de ultra-favorită a democraţilor.
Bernie Sanders, 'socialist democrat', este unul dintre opozanţii fervenţi ai TPP, la fel ca majoritatea Partidului Democrat, care îşi exprimă îngrijorarea pentru locurile de muncă americane şi denunţă acordurile comerciale cu Mexicul sau Coreea de Sud.
După ani de tăcere, Hillary Clinton şi-a anunţat de asemenea, la sfârşitul lui septembrie, dezacordul faţă de proiectul de oleoduct Keystone XL dintre Canada şi SUA, răspunzând astfel unei opoziţii majore din partea ecologiştilor şi democraţilor.