SUA arată colţii Chinei comuniste

SUA arată colţii Chinei comuniste

Senatul Statelor Unite a adoptat un text de susţinere a Hong Kongului împotriva Beijingului care îi calcă în picioare autonomia.

China exprimase „extrema sa indignare” după adoptarea la jumătatea lunii octombrie în camera inferioară a Congresului SUA a unui text asemănător.

„Te auzim, suntem alături de tine”

Marţi Senatul Statelor Unite a adoptat în unanimitate un text de susţinere a „drepturilor omului şi a democraţiei” în Hong Kong, ameninţând cu suspendarea statutului economic special permis de Washington fostei colonii britanice. Senatorii au mai aprobat o măsură care ar interzice vânzarea de gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi alte instrumente pentru reprimarea protestelor de către poliţia din Hong Kong. China şi-a exprimat imediat „extrema indignare”.

Armonizarea textului

Cele două propuneri sunt uşor diferite, cele două camere vor trebui să armonizeze textele înaintea unui vot final şi posibila promulgare de către preşedintele Donald Trump.

„Astăzi, Senatul Statelor Unite a trimis un mesaj clar poporului din Hong Kong care luptă pentru libertate de care sunt de mult timp legaţi: te auzim, îţi suntem alături şi nu vom rămâne indiferenţi în timp ce Beijingul îţi clacă în picioare autonomia”, a spus senatorul republican Marco Rubio.

Numărul 2 al influentei comisii pentru Afaceri Externe, democratul Bob Menendez, subliniază într-o declaraţie adăugată ca „acest text clarifică faptul că Statele Unite apără ferm şi fără echivoc aspiraţiile legitime ale poporului din Hong Kong”. Pentru preşedintele republican al comisiei, James Risch, adoptarea acestul text „e un pas important pentru a declara Partidul Comunist Chinez responsabil pentru erodarea autonomiei Hong Kong dar şi a represiunii libertăţilor fundamentale”.

Statut special

Hong Kong este legat de Washington de un statut special care consimte teritoriului său de a a fi scutit de restricţiile aplicabile în China continentală. Textul ar condiţiona menţinerea acestui statut special de validarea anuală din partea Departamentului de Stat pentru respectarea drepturilor autorităţlor din Hong Kong.

Textul prevede şi pedepsirea oricărei „persoane străine” care printre alte chestiuni este responsabilă de „extrădare extrajudiciară” sau de violarea drepturilor omului în Hong Kong şi cere executivului american „dezvoltarea unei strategii pentru a proteja cetăţenii americani şi alţi cetăţeni din Hong Kong de transferări sau răpiri în China”, relatează Le Point.