Studiul care l-a identificat pe Jack Spintecătorul este greșit? Un genetician de renume contestă teoria temutul criminal în serie ar fi un emigrant polonez
- Agrama Andreev
- 27 octombrie 2014, 22:00
Studiul genetic pe baza căruia a fost stabilită identitatea celebrului criminal în serie Jack Spintecătorul, în persoana lui Aaron Kosminski, ar fi greşit, mutaţia genetică pe baza căreia s-a stabilit identitatea criminalului fiind confundată cu o alta, mult mai comună.
Potrivit Huffington Post, citat de Mediafax, Russel Edwards, autorul cărţii "Naming Jack The Ripper", a anunţat în luna septembrie că celebrul criminal din Londra sfârşitului de secol XIX era emigrantul polonez Aaron Kosminski, unul dintre principalii suspecţi în lanţul de crime care a îngrozit londonezii, pe care autorităţile din epocă nu l-au putut acuza direct, din lipsă de probe.
Pentru a stabili identitatea criminalului, Edwards a colaborat cu un expert criminalist, Jari Louhelainen, profesor de biologie moleculară la Universitatea John Moores din Liverpool, care a analizat urmele de sânge de pe un şal despre care se crede că a fost găsit lângă cadavrul lui Catherin Eddowes, una dintre victime.
Louhelainen ar fi reuşit să extragă fragmente de ADN mitocondrial de pe ţesătură şi să le compare cu mostre de ADN aparţinând urmaşilor lui Kosminski şi ai lui Catherine Eddowes.
Potrivit ziarului britanic The Independent, Louhelainen ar fi greşit când a comparat datele genetice.
Criminalistul a spus că ADN-ul de pe şal şi cel al unuia dintre descendenţii lui Catherine Eddowes conţinea o mutaţie cunoscută drept 314.1C, care este prezentă la doar un individ din 290.000, la nivelul populaţiei generale.
Mai mulţi savanţi care au fost consultaţi de ziarul britanic The Independent, printre care se află şi Alec Jeffreys, geneticianul britanic căruia i se atribuie inventarea amprentării genetice, au spus însă că Louhelainen a greşit. Mutaţia genetică găsită de acesta nu ar fi 314.1C, ci o alta, 315.1C, care este una comună în cazul a 99% dintre europeni.
"Dacă probabilitatea este de peste 90% şi nu de unu la 290.000, atunci este clar că similitudinile datelor genetice obţinute din mostrele de pe şal şi cele ale descendenţilor victimei lui Jack Spintecătorul nu au nicio semnificaţie, pentru că aceeaşi asemănare genetică ar fi obţinută cu datele genetice ale oricui ar fi atins şalul de-a lungul anilor", a declarat Jeffreys.
Aaron Kosminski avea 23 de ani când au fost comise crimele şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră a sa foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. În ciuda faptului că fusese identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial. A fost arestat pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice, suferind de schizofrenie paranoidă. A decedat pe 24 martie 1919.
Lipsa unui vinovat în seria de crime a dus la apariţia multor teorii şi suspectarea chiar a unor membri ai familiei regale britanice ca fiind Jack Spintecătorul. Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria, prinţul Albert Victor, duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi "Alice în Ţara Minunilor".
Informaţiile publicate de ziarul britanic The Independent ridică din nou semne de întrebare asupra identităţii autorului lanţului de crime din Londra, de la sfârşitul secolului al XIX-lea.