Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Vremurile frumoase, când Statele Unite garantau securitatea Europei, au apus și nu dau semne că se vor întoarce. Nici chiar dacă un democrat va câștiga alegerile prezidențiale americane în 2028, înfruntându-l pe candidatul ales de Donald Trump.
Până atunci va mai fi un hop, în noiembrie 2026 – alegerile de la jumătatea mandatului sau mid-term – dar The Donald, după cum evoluează lucrurile, va rămâne neclintit în hotărârile sale indiferent de rezultatul acestora. Fără a fi trumpist, nu pot să nu constat că Trump este făcut dintr-un material care în Europa nu mai există de când Churchill, de Gaulle, Adenauer, chiar și Mitterrand au intrat în pământ. Îmi pare rău să o spun, dar cu ce avem nu ajungem departe.
Trump, continuator dinastic al lui Teddy Roosevelt și ... Ronald Reagan
După nenumărate critici, caracterizări și chiar amenințări, verbale, directe sau voalate, Casa Albă și-a formalizat poziția prin Strategia Națională de Securitate – NSS 2025, care separă apele. Este mai mult decât un semnal de alarmă – ultimul – pentru UE și NATO. Sintagma ,,America first’’ devine realitate și pe segmenul extern. Ansamblul de interese – politice, economice, militare, culturale - și securitatea americanilor au prioritate.
Centrul de greutate al acestui ansamblu se transferă în Pacific iar Doctrinei Monroe scoasă de la naftalină, i se adaugă un corolar care, natural, poartă numele președintelui: Trump Corollary. Nu este primul. În 1904, Teddy Roosevelt a promovat corolarul care îi poartă numele. Roosevelt Corollary conferea Statelor Unite, adică președintelui, puterea să exercite o influență directă – a se citi ,,amestec’’ – în treburile interne ale altor state americane pentru a pune capăt unor dezordini sau revolte. S-a ,,creat’’ apoi o revoltă separatistă în provincia Panama din Columbia, Washingtonul a intervenit, iar Panama a devenit independentă. Urmarea: Roosevelt a dat prima lovitură de cazma în ceea ce s-a numit mai târziu Canalul Panama.
Prin Corolarul său, Trump se revendică drept continuator al unei linii dinastice începută de primul Roosevelt, urmat peste decenii de Ronald Reagan, dar acesta din urmă fără corolar.
Actualitatea lui Peter Breugel cel Bătrân și a ,,Parabolei orbilor’’
În esență, NSS-2025 a lui Trump nu conține o amenințare pentru europeni – pentru că la ei mă voi referi în continuare – ci face o radiografie a situației vechiului continent, nefericită, dar reală din păcate, care ar avea nevoie de o altă foaie de parcurs și altă direcție. Bruxelles-ul trebuie să-și asume responsabilitatea propriei securități, dar mai trebuie să facă ceva: să revină la ceea ce a fost odată. Și nu odată ca-n povești, ci cum era atunci când conta în lume. ,,Vrem ca Europa să rămână europeană, să-și redobândească stima de sine ca civilizație și să renunțe definitiv la atenția falimentară acordată opresiunii și birocrației’’, scrie clar în Strategie.
Pare simplu, dar să întorci din drum o elită politică consolidată, pietrificată și atotștiutoare, acompaniată de legiuni de funcționari formați la școala Comisiei, seamănă cu reconversia mentală din timpul tranziției românești. Pe care nu doresc să o calific. Adică, e greu și atunci mergem înainte, inerțial. Pe frontispiciul Palatului Barlaymont ar trebui pus, la o dimensiune de zeci de metri, tabloul ,,Parabola orbilor’’, al marelui pictor flamand Peter Breugel cel Bătrân.
Întrucât Strategia lui Trump a fost analizată și comentată în fel și chip pe toate meridianele, în rândurile de mai jos voi încerca să-i găsesc un sens pornind de la personalitatea autorilor. Mă refer la cei care au contribuit în mod real la redactarea textului. O să-i prezint în ordinea importanței.
Un intelectual versatil printre politicieni: Michael Anton
Prima versiune a NSS a fost scrisă de Michael Anton, fost până în urmă cu câteva luni director de planificare politică – a condus centrul ,,Policy Planning Staff’’, înființat de George Kennan în 1947, sub George Marshall – din Departamentul de Stat. În septembrie, a predat materialul și a demisionat. Voci avizate susțin că a plecat din cauza unor neînțelegeri cu Marco Rubio, dar mai ales cu Michael Needham, consilierul lui Rubio și șeful de cabinet al acestuia încă de când era senator, în 2018. Anton – mai puțin cunoscut în Europa – este unul dintre intelectualii republicani cu contribuție relevantă în definirea coordonatelor politicii externe a administrației Trump în primul și al doilea mandat.
Despre el, Donald spunea anul trecut: ,,Opt ani a lucrat pentru a defini și mai ales pentru a explica ideile conceptelor ,,America first’’ și MAGA pe segmentul extern’’. În timpul administrației George W. Bush, acest italo-american de 56 de ani, scria discursurile secretarului de stat Condoleezza Rice și chiar ale președintelui, pe partea de politică externă.
Cum ajungi celebru când aperi o cauză ... aproape pierdută
Trumpist de la prima oră, în 2016, a devenit cunoscut marelui public după ce a publicat articolul ,,Flight 63 Elections’’ în care America era asemănată cu un avion deturnat de răufăcători, iar candidatul Trump – era în vremea competiției electorale Donald – Hillary Clinton – trebuia să preia conducerea pasagerilor pentru a-l salva. Adică, să meargă la Casa Albă. După cum se știe, ,,Zborul 63’’ al companiei United Airlines, deturnat de teroriștii Al-Qaeda în septembrie 2001, ar fi trebuit să se îndrepte spre Casa Albă. S-a prăbușit în Pennsylvania după revolta pasagerilor împotriva teroriștilor.
În 2019, a publicat în revista Foreign Policy un eseu intitulat ,,Doctrina Trump – un insider explică politica externă a președintelui’’. Transpunea în limbaj politico-diplomatic – dar pe înțelesul alegătorului de rând - conceptul ,,America first’’ și filozofia din spatele politicii trumpiste, cu accent pe combaterea curentelor liberale și rolului exagerat al instituțiilor internaționale. UE era privită în mod critic. Cine avea urechi trebuia să audă. Sau să citească ... În anul următor, Trump pierdea alegerile, iar lumea a uitat de doctrină, dar nu și de Anton, un formator realist de opinie politică, marca Kissinger, care nu-i prea iubește pe europeni și mai deloc pe chinezi.
Un semi-autor marca Senat și Heritage Foundation: Michael Needham
Michael Needham a continuat munca lui Anton, dar nu a intervenit decât tangențial în substanța textului. Rolul său în Departamentul de Stat - este considerat un personaj-cheie în implementarea principiilor ,,America first - are o dublă valență. În primul rând – potrivit publicației Politico – trebuie să armonizeze coordonatele politicii externe curente, tradiționale, cu noile orientări ale Casei Albe. În al doilea rând, propune redistribuirea personalulu,i astfel încât să evite blocaje în lanțul ierarhic al deciziilor.
Se știe că în Departamentul de Stat există o inerție ,,marca Obama-Biden’’ care se opune în mod tacit dar eficient noilor orientări. Fiecare știe că ce a făcut a fost bine pentru America și va fi bine în continuare. Orientarea ,,Pivot to Asia’’, chiar dacă a fost lansată de Obama, nu a fost bine primită în instituție. Nici poziția trumpistă față de Europa. Dacă ne gândim bine, ceea ce ar trebui să facă Needham la Departament este echivalentul unei reforme. Nimeni nu vrea să fie în pielea lui.
Înainte de Senat, Needham a lucrat la Heritage Foundation - cunoscutul think-tank conservator din Washington – care a lansat Project 2025, document-bază al programului electoral al lui Trump.
Sebastian Gorka, din guvernul Orban în administrația Trump
Textul ,,binomului separat’’ Anton-Needham a fost preluat de funcționari superiori din cadrul Consiliului pentru Securitate Națională – NSC, coordonat tot de Marco Rubio după plecarea la ONU a lui Michael Walz, ,,eliberat’’ în urma ,,scandalului Signal’’. Între contributori s-au remarcat Eric Trager – Orientul Mijlociu, Andrew Peek – afaceri europene, Sebastian Gorka – securitate internă, terorism.
Ideea de continuitate cu NSS din primul mandat al lui Trump – a fost publicată în 2017 – a fost materializată de Kevin Harrington. Gorka, personaj controversat în primul mandat al lui Trump, a lucrat în guvernul lui Viktor Orban, la Budapesta. Este născut în Marea Britanie din părinți de origine maghiară, emigrați în 1956. Harrington este un apropiat al lui Peter Thiel, despre care am mai scris. Conduce Directoratul de planificare strategică al NSC. Eric Trager este expert în problematica islamului politic. A lucrat în mai multe echipe tehnice ale Senatului, în perioada 2017-2025.
Să ne ajute Domnul ca JD Vance să nu ajungă șef la Casa Albă
Spre deosebire de NSS-2017, în redactarea căreia vicepreședintele Mike Pence nu a fost implicat, în cea de acum JD Vance a avut un cuvânt important de spus. Ideile din intervenția sa la Conferința de securitate de la Munchen, din februarie 2025, și-au găsit ecoul în text, mai ales în ceea ce privește Europa: erodarea și declinul constant al valorilor fundamentale, libertatea cuvântului, cenzura politică, imigrația, securitatea ca responsabilitate.
Contribuția lui Vance a vizat crearea unei viziuni de politică externă orientată spre izolaționism și transnațional, unde aliații europeni sunt priviți cu scepticism, dar și cu aroganță. Vicepreședintele susține că interesele europenilor nu contează pentru America, dacă acestea nu sunt aliniate celor americane. Un exemplu: Atunci când s-a luat decizia ca Washingtonul să intervină împotriva teroriștilor Houthi în Marea Roșie, Vance a sugerat ca acțiunea să fie lăsată în seama europenilor deoarece economiile acestora erau afectate de atacurile yemeniților. N-a mai gândit la fel când și-a dat seama că între victime ar putea fi și Israelul.
O contribuție neașteptată la NSS-2025 a avut Scott Bessent, secretarul Trezoreriei. A încercat – și în bună parte a reușit – să îndulcească tonul anti-China pentru a nu afecta negocierile comerciale în curs, cu Beijingul.
Scurtă concluzie
NSS Trump-Vance nu mai lasă loc iluziilor. Considerată odată actor privilegiat, este tratată acum ca un actor secundar, un continent decadent care trebuie să se descurce singur. În ochii Washingtonului, garanțiile de securitate transatlantică au devenit un lux, iar UE pare condamnată la statutul de orfan geopolitic. Probabil, atunci când va înțelege că lumea este dominată de calcule reci și interese naționale primordiale, își va depăși condiția și va părăsi orfelinatul.
