PANICĂ în STOCKHOLM. Un POLIŢIST a fost ÎNJUNGHIAT în GÂT

PANICĂ în STOCKHOLM. Un POLIŢIST a fost ÎNJUNGHIAT în GÂT

Un poliţist care se afla într-o misiune obişnuită de patrulare a fost înjunghiat în gât de către un atacator necunoscut. Motivul faptei rămâne încă un mister.

Atacatorul care l-a înjunghiat pe poliţist a fost capturat de poliţie la scurt timp şi arestat.

Atacul a avut loc într-o piaţă mare din Stockholm, dar inspectorul Ronnie Tellberger a declarat că „viaţa poliţistului nu este în pericol”, informează antena3.ro.

„Un poliţist a fost înjunghiat în spate şi în gât”, a mai declarat inspectorul Ronnie Tellberger, la locul atacului, care a avut loc către ora locală 10.30 (11.30, ora României), în apropierea unei guri de metrou, în zona Pieţei Medborgarplatsen, în sudul Stockholmului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma capturării suspectului, o anchetă a fost deschisă cu privire la o tentativă de omor.

„Se pare că este un act total gratuit (...). Nimic, pentru moment, nu acreditează teza unui act terorist”, a declarat Lars Byström, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Stockholm.

Atacul are loc la cinci luni după ce un imigrant uzbek care solicita azil a intrat într-o mulţime cu un camion. În urma atacului terorist, cinci persoane au murit.