STB, trimisă în insolvență. Ce se va întâmpla cu transportul bucureștean
- Bianca Ion
- 21 iulie 2026, 16:12
transport public. Sursa foto: Facebook
Consiliul General al Municipiului București a aprobat marți, la propunerea primarului general Ciprian Ciucu, demararea procedurilor necesare pentru intrarea în insolvență a Societății de Transport București (STB). Proiectul a fost adoptat cu 39 de voturi favorabile, în timp ce șapte consilieri generali s-au abținut.
STB, trimisă în insolvență. Cererea lui Ciprian Ciucu a fost aprobată
Hotărârea adoptată de Consiliul General permite conducerii STB să înainteze instanței solicitarea privind deschiderea procedurii de insolvență. Măsura a fost votată la o zi după ce Ciprian Ciucu a declarat că societatea de transport nu mai poate funcționa în forma actuală, iar nivelul datoriilor pune presiune asupra bugetului municipalității.
STB nu se află însă, în acest moment, oficial în insolvență. Pentru deschiderea procedurii, conducerea societății trebuie să depună o cerere la Tribunalul București, iar decizia finală îi va aparține judecătorului-sindic.
Potrivit legislației în domeniu, un debitor care se confruntă cu o astfel de situație financiară trebuie să sesizeze tribunalul. Procedura urmărește recuperarea creanțelor, dar poate permite și reorganizarea activității, în cazul în care redresarea companiei este considerată posibilă.
Ciucu: „Fără insolvență, STB va intra direct în faliment”
Ciprian Ciucu a afirmat că deschiderea insolvenței reprezintă singura soluție prin care STB poate fi protejată în fața executărilor silite, a popririi conturilor și a creșterii penalităților.
„Fără insolvență, la un moment dat, efectiv, STB va intra direct în faliment”, avertiza Ciprian Ciucu înaintea votului. „Doar așa o putem salva. Doar așa putem plăti salariile. Doar așa putem evita falimentul orașului”, a declarat primarul Capitalei.
Datele prezentate de edil arată că STB a încheiat anul 2025 cu datorii de aproximativ 1,72 miliarde de lei. Din această sumă, aproape 1,49 miliarde de lei ar reprezenta obligații către ANAF, iar în jur de 402 milioane de lei ar fi penalități. Ciprian Ciucu a acuzat conducerile care s-au succedat la nivelul societății că nu au mai plătit integral către stat, începând din perioada 2019-2020, TVA-ul, impozitul pe venit și contribuțiile sociale reținute pentru angajați.

Ciprian Ciucu. Sursă foto: Facebook
Datoriile Societății de Transport ar putea urca la trei miliarde de lei
Problemele financiare ale societății s-ar putea accentua din cauza facturilor restante către furnizori și a litigiilor comerciale în care este implicată compania. Municipalitatea estimează că expunerea totală a STB ar putea ajunge la aproximativ trei miliarde de lei, în cazul în care sunt incluse litigiul comercial cu VFU Pașcani și celelalte obligații financiare.
Primarul general consideră că situația companiei nu mai poate fi rezolvată prin acordarea unor subvenții suplimentare de la bugetul Capitalei. Deși municipalitatea a alocat anual peste un miliard de lei pentru transportul public, societatea a continuat să înregistreze datorii și penalități.
Printre cauzele crizei financiare, Ciprian Ciucu a indicat neplata obligațiilor fiscale către ANAF, administrarea defectuoasă și politizarea conducerilor STB și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov.
Transportul public nu va fi suspendat automat
Demararea procedurilor pentru insolvență nu presupune oprirea imediată a autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor din București. Procedura este concepută astfel încât activitatea unei societăți să poată continua în perioada în care sunt analizate datoriile și este pregătită o eventuală reorganizare.
După deschiderea insolvenței, executările silite declanșate pentru recuperarea creanțelor asupra companiei sunt suspendate. Totodată, contractele aflate în desfășurare rămân în vigoare și nu pot fi reziliate automat doar pentru că societatea se află în insolvență.
Situația financiară, contractele, cheltuielile și numărul de angajați ai STB vor fi evaluate de un administrator judiciar. Activitatea acestuia se va desfășura sub supravegherea judecătorului-sindic și a creditorilor, cel mai important creditor al societății fiind ANAF. Procedura poate presupune restructurarea organigramei, renegocierea sau denunțarea unor contracte, valorificarea activelor care nu sunt indispensabile și stabilirea unui plan pentru eșalonarea ori reducerea datoriilor.
Intrarea în insolvență nu conduce însă automat la ștergerea obligațiilor financiare și nici nu oferă certitudinea că STB va putea fi salvată. În cazul în care planul de reorganizare nu funcționează, compania poate ajunge în faliment.
Conducerea STB trebuie să înainteze cererea instanței
În etapa următoare, conducerea Societății de Transport București trebuie să adopte oficial decizia privind solicitarea insolvenței și să transmită documentele financiare către Tribunalul București.
Instanța urmează să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și să stabilească dacă procedura poate fi deschisă.
Până la pronunțarea unei decizii de către tribunal, STB își va desfășura activitatea în regimul actual. În cazul deschiderii insolvenței, societatea va intra într-o perioadă de observație, în care administratorul judiciar va analiza dacă există posibilitatea reorganizării.