STATISTICA DEZASTRULUI conţine un MESAJ CLAR al Comisiei Europene şi o PATĂ NEAGRĂ pentru AUTORITĂŢI

STATISTICA DEZASTRULUI conţine un MESAJ CLAR al Comisiei Europene şi o PATĂ NEAGRĂ pentru AUTORITĂŢI

Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis că România se află într-o situaţie economică incredibilă.

La solicitarea Agerpres, românii au aflat că ţara noastră a absorbit doar 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, acești bani fiind atrași prin Programul de Dezvoltare Rurală.

“Suma este de 57 milioane de euro, dar numai pentru Programul de Dezvoltare Rurală. Deci, nu este politică de coeziune, este un alt fond, este un fond specific pentru care procesul de desemnare (acreditare n.r.) nu a trebuit să fie făcut pentru că se folosesc aceleași agenții ca în perioada precedentă. (...) Pe partea de politică de coeziune și așa mai departe, momentan nu sunt acreditate autoritățile de management și de aceea nu are cum să existe absorbție. Oricum, România nu este singura țară care se află în această situație”, au declarat reprezentanții CE.

Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care, pentru cadrul financiar 2014 — 2020, România are alocare de aproximativ 33 miliarde euro.

Ne puteți urmări și pe Google News