Minunile URSS revin în prim plan. Incredibilele stații sovietice de autobuz – GALERIE FOTO

Minunile URSS revin în prim plan. Incredibilele stații sovietice de autobuz – GALERIE FOTO

Au trecut aproape trei decenii de la prăbușirea URSS, dar relicvelei acelei epoci întunecate sunt însă, la tot pasul, pe întreg teritoriul vastului imperiu. Fascina de arhitectura comunistă și kitschul sovietic, un fotograf canadian a călătorit peste 30.000 de kilometri pentru a surprinde bizarul, ineditul și măreția stațiilor de autobuz de pe întreg cuprinsul fostei URSS.

Cu mașina, autobuzul și taxiul, Christopher Herwig a vizitat Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Ucraina, Moldova, Armenia, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia și Belarus. Astfel, fotograful a făcut o lungă călătorie în spaţiul fostei Uniuni Sovietice – și a realizat pe traseu o galerie de imagini remarcabile.

Ele sunt prezentate într-un volum intitulat “Soviet Bus Stops”. Cartea a fost deja tipărită în mai multe ediții.

Design-ul unic remarcat la peste 100 de staţii de autobuz din fosta URSS a fost conceput, imediat după anul 1970, de un artist plastic din Belarus, Armen Sardarov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fie că se găsesc pe teritoriul Estoniei, Abhaziei sau Kârgâstanului, aceste stații de autobuz sunt foarte diferite și în același timp foarte similare. În plus, multe dintre ele păstrează ceva din registrul stilistic al regimului, fiind construite în stilul arhitecturii constructiviste care a apărut inițial în Uniunea Sovietică în anii ’20.