Moartea judecătorului Stan Mustață: Coldea și Kovesi, dormiți liniștiți! Reacția furioasă a lui Dan Andronic
- Dan Dumitriu
- 9 august 2018, 09:13
Moartea judecătorului Stan Mustață a stârnit reacții furioase din partea mai multor analiști și ziariști. Dan Andronic, jurnalistul EvZ care a făcut numeroase dezvăluiri despre dedesubturile Binomului, a postat o primă reacție pe Facebook.
Judecătorul Stan Mustaţă, condamnat pe 11 mai 2016 la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare după ce a fost acuzat de DNA că ar fi luat mită de la inculpaţi sau de la condamnaţi pentru a pronunţa soluţii favorabile în cauzele pe care acesta le judeca, a murit. În ziua în care a fost reținut, în aprilie 2014, judecătorul Stan Mustață trebuia să judece împreună cu un alt magistrat apelurile formulate în dosarul, în care Dan Voiculescu și Gheorghe Mencinicopschi erau acuzați de fapte de corupție, privind modul de privatizare a Insitutului de Cercetări Alimentare.
Iată ce scria Dan Andronic:
"Moartea judecătorului Stan Mustață ar trebui să cutremure sistemul penitenciar! Dar și pe nepricepuții care au schimbat CP și CPP și care nu s-au atins de prevederile legate de modul în care se poate întrerupe executarea pedepsei.
O anchetă adevărată asupra motivelor mutării unui deținut în toiul nopții dintr-un penitenciar în altul, ar scoate la iveală nemernicia sistemului.
O anchetă adevărată asupra condamnării judecătorului Stan Mustață ar scoate la iveală vinovăția Binomului Coldea-Kovesi și i-ar trimite în locul acestuia.
Numai că nici unul din aceste lucruri nu se va întâmpla. Nu putem spune decât: Coldea și Kovesi, dormiți liniștiți! Iar familiei judecătorului Stan Mustață: Odihnească-se în pace!"
Judecătorul a decedat în urma unui infarct miocardic, în timp ce se încerca o dializă. Judecătorul avea tumori cancerigene în zona abdominală, potrivit avocatei sale, Lorette Luca, care a intervenit miercuri seară în direct la Antena 3. Avocata acuză că a fost transferat în timpul nopţii de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu, deşi acuza stări acute de rău fizic.