Spitalul Municipal din Oltenița solicita ajutor de urgență pentru a extinde rețeaua de oxigen

Spitalul Municipal din Oltenița solicita ajutor de urgență pentru a extinde rețeaua de oxigen Sursa foto: EVZ

Medicii de la Spitalul Municipal din Oltenița solicită ajutor de urgență pentru a putea trata mai multe cazuri de COVID-19.

Deși unitatea are o capacitate de 150 de paturi, în prezent nu pot fi internați decât cel mult 90 de pacienți, din cauza lipsei oxigenului necesar în multe cazuri. Are detalii corespondentul RRA în Spitalul Municipal din Oltenița este singura unitate medicală suport COVID-19 din județul Călărași. Astăzi, oficialii spitalului s-au adresat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Călărași, în speranța că ar putea primi bani pentru a extinde rețeaua de oxigen.

Din cauza faptului că rețeaua este subdimensionată, medicii nu pot interna foarte mulți pacienți bolnavi de COVID-19 pentru că nu le pot oferi oxigen. Astfel, bolnavii sunt transferați către alte spitale din județ sau din capitală. Problema de la Oltenița este cunoscută de ani buni, însă până acum nu s-a luat nici o măsură în acest sens.

Evoluția pandemiei de coronavirus în România

Până pe 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Ne puteți urmări și pe Google News

335.764 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

11.045 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.11.2020 (10:00) – 28.11.2020 (10:00) au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.040. Dintre acestea, 1.249 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.081.557 de teste. Dintre acestea, 33.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.669 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.352 la cerere.