Spitalul morții, la Bacău. O gravidă a murit în chinuri, la mai puțin de o zi de la internare
- Mădălina Sfrijan
- 2 aprilie 2024, 13:26
O gravidă a murit la Spitalul Județean Bacău, după ce fusese internată cu dureri puternice. Femeia era însărcinată în patru luni și s-a stins la nici 24 de ore de la internare. Familia acuză echipa de medici, menționând că nu i-au acordat îngrijirile medicale necesare.
O gravidă a murit la Spitalul Județean Bacău
Familia femeii susține că sarcina acesteia era oprită din evoluție. Din acest motiv, gravida avea dureri puternice, însă medicii nu i-ar fi acordat îngrijirile necesare. Familia îndurerată spune acum că intervenția chirurgicală s-a făcut prea târziu.
Femeia în vârstă de 38 de ani era însărcinată în luna a patra. Conform familiei, aceasta a reușit să obțină sarcina în unei proceduri de fertilizare in vitro. Gravida a ajuns la Spitalul Județean Bacău cu dureri abdominale puternice, febră, frisoane și dureri de cap.
Iubitul femeii susținere că medicii au oprirea din evoluție a sarcinii, însă ar fi trecut aproximativ 12 ore până în momentul în care au dus-o în sala de operație. În acest timp, starea gravidei s-ar fi degradat.
„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. ”, a spus fostul partener al acesteia.
Explicația medicilor
Conducerea spitalului i-a oferit bărbatului explicații legate de starea în care aceasta se afla. Conform medicilor, femeia avea anumite comorbidități, iar din acest motiv s-a impus un protocol medical diferit.
În timpul intervenției, acesteia i-a fost scos colecistul, care era inflamat, iar sarcina s-a evacuat de la sine.
„Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi.”, a adăugat bărbatul.
Caz șocant la Bacău. O gravidă a murit la Spitalul Județean
Potrivit medicilor, după operația suferită, femeia a fost dusă în secția de terapie intensivă în stare foarte gravă. După câteva ore, aceasta a intrat în stop cardiorespirator. Medicii au resuscitat-o, însă fără rezultat.
Familia gravidei vrea să afle adevărul și acuză echipa de medici a spitalului. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.De asemenea, verificări interne se fac și în unitatea spitalicească din Bacău.