Spionul din televizor. Avertismentul FBI ne îngrozeşte
- Lucian Ionescu
- 11 decembrie 2019, 16:20
FBI a avertizat recent printr-un comunicat de presă că smart TV-urile ar putea fi folosite pentru a ne spiona în propiile case.
Potrivit specialiştilor acest lucru este posibil datorită camerelor video şi a microfoanelor cu care acestea sunt echipate.
„Dincolo de riscul ca producătorul TV şi dezvoltatorii de aplicaţii să vă asculte şi să vă privească, televizorul poate fi, de asemenea, o poartă pentru hackerii să vină în casa dvs”, a scris agenţia. „Este posibil ca un atacator cibernetic să nu poată accesa computerul dvs blocat, dar este posibil ca televizorul dumneavoastră neasigurat să-i poată oferi o cale uşoară prin ruter”, mai scrie în comunicatul FBI.
Aceasta nu este prima dată când vulnerabilităţile Smart TV-urilor sunt aduse în atenţia publicului.
În 2018, o investigaţie a relevat că milioane de astfel de dispozitive pot fi foarte uşor accesate şi controlate de către hackeri.
Astfel, în luna iunie, compania Samsung a publicat pe o reţea de socializare un mesaj prin care le reamintea clienţilor săi să efectueze o scanare de viruşi informatici la câteva săptâmâni pentru a nu fi susceptibili în faţa atacurilor informaţionale.
Agenţii FBI recomandă ca înainte de cumpărarea unui Smart TV să ne informăm cu privire la vulnerabilităţile pe care aceste dispozitive le pot avea şi, de asemenea, la modalităţi prin care acestea pot fi neutralizate sau ţinute sub control.
De asemenea, FBI recomandă să înlocuim eventualele parole pe care aceste televizoare ar putea să le aibă din fabrică şi, la fel de important, să verificăm dacă microfoanele sau camerele sunt închise atunci când nu avem nevoie de acestea.
Un ultim sfat, un pic neobişnuit, se referă la laptopuri. Este de preferat să acoperim camerele cu un stiker sau cu o bucată de bandă neagră. În acest fel, hackerii nu vor putea să vadă ce se întâmplă în casele noastre, chiar dacă reuşesc să treacă de sistemele de securitate, potrivit descopera.ro