Specialiştii FBI vin în România să investigheze moartea Mădălinei Manole

Specialiştii FBI vin în România să investigheze moartea Mădălinei Manole

Moartea Mădălinei Manole va fi acnhetată de FBI, criminaliştii de peste Ocean considerând că nu există suficiente probe care să demonstreze că a fost vorba despre o sinucidere, scrie romaniatv.net.

O româncă stabilită în străinătate şi care lucrează ca analist de investigaţii criminale a fost interesată de cazul morţii Mădălinei Manole și a strans informaţii imediat după decesul artistei, făcând un raport paralel cu cel al investigatorilor din România.

A ajuns la concluzia că nu s-au adunat suficiente probe care să dovedească dincolo de orice îndoială că a fost o sinucidere. Ea a prezentat acest raport în cadrul unui congres organizat în oraşul american Atlanta, unde au participat foarte mulţi criminalişti de renume de peste Ocean.

Cazul a atras atenţia şi unui fost profiler de la FBI, solicitat ori de câte ori este vorba de morţi suspecte, iar acesta intenţionează să vină în România pentru a investiga moartea Mădălinei Manole, în baza respectivului raport.