Suspectat de zeci de spargeri sau tentative de furt din locuințe, un hoț, de 49 de ani, din Sectorul 6 a fost prins abia joi, atunci când polițiștii din București au reușit să pună mâna pe el, după ce l-au urmărit pas cu pas. În urma numeroaselor reclamații primite de la victimele hoțului, polițiștii au reușit să îl identifice.

 

Ca să îl poată prinde în flagrant, însă, au stat la pândă. Oamenii legii au supravegheat locuința spărgătorului și l-a văzut cum pleca „la lucru”, în jurul orei 8.00. Avea în mână o pungă din plastic de culoare neagră.

Poliția Capitalei a transmis că, în jurul orei 12.30, după ce a încercat să pătrundă în mai multe scări de bloc, de pe diferite străzi din sectorul 6, bărbatul a fost observat în timp ce a intrat într-un imobil, de unde a ieşit aproximativ o oră mai târziu, având asupra sa un rucsac pe care nu îl avea la vedere în momentul intrării în bloc.

„Având în vedere că în practica judiciară poliţiştii s-au confruntat cu situaţii în care, după comiterea unui furt din locuinţă, uşa era găsită încuiată, s-a luat în calcul şi această ipoteză de lucru, bărbatul fiind oprit, legitimat, ulterior procedându-se la controlul corporal și al bagajelor”, au explicat polițiștii.  

Astfel, în sacoșa de plastic a hoțului au fost găsite aproximativ 350 de chei, de diferite tipuri și modele precum şi diferite unelte de spargere a încuietorilor de la uși.

Până în prezent, polițiștii au probat trei infracțiuni, comise în perioada 26 aprilie – 25 mai.

La data de 26 aprilie o femeie a sesizat poliţiştii Secţiei 22 cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, prin folosirea de chei mincinoase sau adevărate și prin forțarea ușii de acces, de unde i-au sustras mai multe bunuri. Victima a reclamat că i-au dispărut un laptop cu dispozitivul de alimentare, un telefon mobil împreună cu încărcătorul,  bijuterii din argint, o sticlă de băuturi spirtoase,  parfumuri şi o geantă de damă, valoarea aproximativă a prejudiciului fiind de 1.500 de lei.

La data de 11 mai, o femeie a sesizat faptul că persoane necunoscute au încercat să patrundă în locuinţa de reședință, rupând butucul de la sistemul de închidere al ușii de acces, fără a reuși să pătrundă în interior.

La data de 18 mai, o altă victimă a sesizat că, persoane necunoscute, profitând de faptul că ușa locuinței a fost probabil lăsată neasigurată sau folosind chei potrivite, au pătruns în interiorul garsonierei situate în sectorul 6, de unde au sustras apartură electronică și alte bunuri, în valoare totală de 6.000 de lei.

În ziua în care l-au prins, polițiștii au efectuat o percheziţie la domiciliul spărgătorului, în urma căreia au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri, printre care articole electronice, bijuterii, parfumuri, despre care există suspiciunea că provin din infracţiuni. De asemenea, anchetatorii au găsit mai multe dispozitive confecţionate artizanal, folosite la intrările prin efracție.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor. Totodată, polițiștii fac verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Acţiunea  a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.