Spania. Fostul rege Juan Carlos și-a plătit datoriile la Fisc. Cine i-a dat bani

Spania. Fostul rege Juan Carlos și-a plătit datoriile la Fisc. Cine i-a dat bani Nepoata lui Juan Carlos urmează să depună jurământ de credinţă. Sursa foto : Arhiva EVZ

Fostul rege Juan Carlos și-a plătit datoriile către Fiscul din Spania, punând astfel un capăt imensului scandal ce a dus la punerea sa sub acuzare.

Fostul rege Juan Carlos și-a plătit datoriile. Aflat în prezent în exil la Abu Dhabi şi vizat de mai multe anchete judiciare, fostul suveran al Spaniei a reuşit să-şi achite datoria la fisc în sumă de 4,4 milioane de euro. El s-a folosit de împrumuturile primite de la mai mulţi prieteni pentru a-și stinge datoriile, relatează presa spaniolă citată de AFP și preluată de Agerpres.

Presa spaniolă notează că este vorba de circa zece „binefăcători”, majoritatea oameni de afaceri sau aristocraţi. Aceștia i-au acordat prietenului regal credite, nu donaţii, întrucât acestea din urmă sunt impozitate cu 40%, scriu El Pais şi El Mundo.

Unele dintre împrumuturi au fost parafate la notar, pentru a evita pe viitor probleme cu justiția.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul rege Juan Carlos și-a plătit datoriile. Ce urmează

Rămâne însă un aspect problematic, mai scrie El Pais, anume că fostul rege Juan Carlos I, la cei 83 de ani ai săi, nu s-ar putea angaja la un credit pe termen lung decât dacă achitarea acestuia le-ar reveni moştenitorilor, după deces.

Însă fiecare dintre aceste împrumuturi contractate de fostul monarh, a căror sumă diferă de la un binefăcător la altul, prevede şi o dobândă  - dar care poate fi și de 0% - precum şi un termen de rambursare.

Avocatul fostului rege a anunţat vineri că Juan Carlos şi-a achitat datoria de 4.395.901,96 euro la fiscul spaniol.

Juan Carlos, probleme mari cu legea

Din noiembrie anul trecut, justiţia spaniolă îl cerceteazăpe fostul suveran în trei dosare, în principal pentru spălare de bani. El e acuzat că a ascuns în două bănci elveţiene milioane de euro obţinute în urma unor tranzacţii cu acţiuni, prin conturi ale Fundaţiei Zagatka, societatea pe care ar fi folosit-o pentru a disimula primirea unor comisioane ilegale.

Despre fostul suveran s-a aflat mai întâi, din La Tribune de Geneve, că este suspectat de primirea a 100 de milioane de dolari în 2008, din Arabia Saudită; ulterior, în 2011, în urma unor posibile acte de corupţie în care ar putea fi implicat Juan Carlos, mai multe firme spaniole au câştigat în regatul saudit un contract pentru construcţia unei linii de tren de mare viteză.

Procurorii încearcă să afle dacă s-au plătit comisioane ilegale pentru contract şi dacă fostul rege este unul din cei care le-au încasat; sunt în vizor conturi bancare ale ex-suveranului deschise în Spania şi Elveţia.

Ultimul macho. Ascensiunea și decăderea fostului rege Juan Carlos