Parcarea de la Aeroportul Otopeni se închide. Ce alternative au pasagerii

Parcarea de la Aeroportul Otopeni se închide. Ce alternative au pasageriiOtopeni. Sursa foto: Facebook/ Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti

Compania Națională Aeroporturi București a anunțat că, începând de miercuri, 19 august, parcarea supraetajată din fața Terminalului Sosiri al Aeroportului Otopeni va fi închisă temporar pentru lucrări de modernizare și consolidare. Cele 588 de locuri vor deveni indisponibile, iar pasagerii vor fi redirecționați către celelalte parcări publice ale aeroportului.

Parcarea de la Aeroportul Otopeni se închide. Ce alternative au pasagerii

CNAB anunță începerea celei de-a doua etape a proiectului de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața Terminalului Sosiri.

Accesul autovehiculelor va fi restricționat începând din 19 august și până la finalizarea investiției, estimată pentru începutul anului viitor.

Prima etapă a lucrărilor a început în luna aprilie și a vizat cele două niveluri superioare ale parcării. În etapa următoare vor fi făcute intervenții importante asupra structurii de rezistență, ceea ce impune închiderea temporară a întregii parcări Sosiri.

Autovehiculele pasagerilor vor fi direcționate către celelalte parcări publice disponibile în incinta aeroportului. Parcarea, construită în 2003, are degradări importante la nivelul structurii și al fațadelor. Au fost identificate deteriorări la plafon, stâlpi și pardoseală.

Ce lucrări vor fi făcute la structura parcării

După încheierea intervențiilor, construcția va fi dotată cu un sistem de cadre metalice cu amortizori, montate pe ansamblurile centrale, pentru creșterea siguranței în cazul unui cutremur.

Lucrările prevăd și consolidarea fundațiilor, realizarea unor grinzi de legătură și ranforsarea integrală a elementelor structurale verticale.

Vor fi refăcute, de asemenea, hidroizolațiile, instalațiile electrice, tubulatura și sistemele de canalizare pentru apa pluvială.

Parcare Sosiri – Aeroport Otopeni

Parcare Sosiri – Aeroport Otopeni. Sursă foto: bucharestairports.ro

Stația de taxi se mută de la Sosiri

CNAB anunță că, începând cu 1 septembrie, stația de taxi va fi mutată din zona Sosiri în fața Terminalului Plecări. Tot în zona Plecări vor opri exclusiv autobuzele liniilor 100 și 442, în stația comună amenajată la aeroport.

Pasagerii vor avea la dispoziție trasee marcate și indicatoare pentru a ajunge la gara CFR, stația STB, zona de taxi și punctele destinate serviciilor de ride-sharing.

Aeroportul va avea o nouă parcare cu peste 1.000 de locuri

Aeroportul „Henri Coandă” dispune în prezent de 2.226 de locuri în parcările publice.

Închiderea parcării Sosiri, formată din parter, mezanin și etaj, va scoate temporar din utilizare 588 dintre acestea. Pentru creșterea capacității, Aeroporturi București anunță că o nouă parcare va fi deschisă în această toamnă în apropierea clădirii Sosiri.

Noua construcție va avea patru niveluri și 1.019 locuri disponibile pentru pasageri.

În paralel, au fost începute procedurile pentru realizarea altor două parcări, fiecare cu patru niveluri. Împreună, acestea ar urma să aducă peste 1.600 de locuri noi.