În baza ordinului aprobat de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, soția unui ofițer de poliție, decedat în misiune, a fost încadrată la Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, a anunțat Ministererul Afacerilor Interne.

Soția subinspectorului post-mortem Boancă Cristian a primit gradul de subinspector de poliție, fiind a treia soție de polițist, decedat la datorie, care a fost angajată ca ofițer într-o structură a MAI, după ce anul trecut, vicepremierul Gabriel Oprea  a aprobat, prin ordin, acordarea unor măsuri de sprijin pentru familiile angajaților M.A.I. care au murit în misiune.

Soțul polițistei, angajat în cadrul I.P.J. Cluj, și-a pierdut viața în anul 2007, în urma unui accident de circulație, în timp ce se afla în misiune.

Soția unui jandarm așteaptă un post în MAI

Totodată, sunt în curs de finalizare demersurile pentru încadrarea pe o funcție de subofițer a soției unui jandarm, care a decedat în anul 2006, mamă a doi copii, un băiat de opt ani și o fată de 12 ani. Jandarmul a murit în misiune, în urma loviturilor primite în timpul intervenției pentru aplanarea unui conflict.

În luna noiembrie 2014, soțiile a doi polițiști maramureșeni, care și-au pierdut viața în misiune, au fost încadrate în Ministerul Afacerilor Interne la Inspectoratul de Polițe Județean Maramureș. Soții celor două polițiste au decedat în anul 2012, într-un accident rutier care a avut loc în județul Maramureș, în timp ce se aflau într-o misiune de escortare. Ambele polițiste au câte un copil, în vârstă de patru ani.

În aplicarea acelorași măsuri de sprijin acordate urmașilor angajaților structurilor M.A.I., care și-au pierdut viața în misiune, trei tineri – copii ai unor eroi, au fost admiși anul trecut la Academia de Poliție, fără a susține probele teoretice.