SONDAJ IRES: 96% dintre români cred în Dumnezeu, 69% se roagă zilnic, peste 50% se spovedesc

SONDAJ IRES: 96% dintre români cred în Dumnezeu, 69% se roagă zilnic, peste 50% se spovedesc

Cei mai mulţi români (96 la sută) cred în Dumnezeu, 86 la sută consideră că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 69 la sută se roagă zilnic şi peste jumătate merg să se spovedească, potrivit unui studiu IRES, citat de Mediafax.

 În timp ce 77% dintre cei chestionaţi sunt de acord cu ideea confirm căreia religia înseamnă, 17% nu sunt de acord cu această idee.

Pentru 89% dintre cei chestionaţi religia a fost considerată importantă în familia lor, în perioada copilăriei, iar trei sferturi dintre respondenţi (72%) îl consideră pe Dumnezeu foarte important în viaţa lor, în timp ce alţi 22% declară că este important.

Totodată, 63% dintre cei chestionaţi cred că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcţie publică.

În ceea ce priveşte rolul Bisericii, 86% sunt de acord că aceasta oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 76% cred că aceasta oferă răspunsuri pentru problemele morale, 72% pentru problemele din viaţa de familie, 61% pentru problemele tinerilor, iar 59% pentru problemele sociale.

Totodată peste două treimi (69%) dintre participanţii la studiu se roagă cel puţin o dată pe zi, respectiv 27% de mai multe ori pe zi, iar 42% o dată pe zi, în timp ce 13% au acest obicei de câteva ori pe săptămână, 6% de câteva ori pe lună, iar restul mai rar. Doar 3% dintre respondenţi au declarat că nu se roagă.

În plus, 83% dintre respondenţi spun că rugăciunea i-a ajutat de-a lungul vieţii în mare şi în foarte mare măsură.

Mai mult de jumătate dintre respondenţii creştini susţin că obişnuiesc să se spovedească, jumătate dintre aceştia (51%) de câteva ori pe an, iar un sfert o singură dată pe an. Unu la sută spun că se spovedesc în fiecare săptămână, iar 3% susţin că fac acest lucru o dată pe lună.

Schimbarea religiei este un fenomen izolat în România, doar 4% dintre participanţii la studiu declarând că şi-au schimbat, de-a lungul timpului, confesiunea.

Ne puteți urmări și pe Google News