Sondaj: Ce cred românii despre coronavirus? De unde îşi iau informaţiile şi în cine au încredere

Sondaj: Ce cred românii despre coronavirus? De unde îşi iau informaţiile şi în cine au încrederesursa: arhivă EVZ

Peste jumătate dintre români consideră că testarea şi tratamentul pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu sunt suficient de accesibile în ţara noastră, conform unui sondaj efectuat în perioada 25 septembrie - 16 octombrie

Sondajul de opinie a fost realizat cu 1.000 persoane și este reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani.  Mai mult, metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat telefonic. Chestionarele au fost aplicate în toate județele României și în sectoarele Municipiului București.

Ce spun românii despre tratamentul la noul coronavirus

Astfel, 51,3% au apreciat că în România tratamentul pentru infecţia cu noul coronavirus este mai degrabă inaccesibil, iar 37% au considerat că este mai degrabă accesibil. În ce priveşte testarea, 54,5% au spus că aceasta este mai degrabă inaccesibilă, în timp ce 35,8% au declarat că este mai degrabă accesibilă.

Întrebaţi care ar trebui să fie cele trei domenii prioritare pentru Guvern, în acest moment, 51,8% au indicat protejarea locurilor de muncă ale populaţiei, 42,5% desfăşurarea şcolii în bune condiţii, 37,2% luarea de măsuri împotriva răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, 33,3% lupta împotriva corupţiei, 32,4% creşterea salariilor, 32,2% susţinerea mediului privat în economie, 31% îmbunătăţirea sistemului de sănătate în general, 11,8% creşterea pensiilor, 10,5% construcţia de autostrăzi; 8,3% comunicarea mai bună cu populaţia şi combaterea ştirilor false; 5,1% ordinea publică.

De unde îşi iau românii cele mai multe informaţii despre coronavirus

De asemenea, 83,1% din respondenţi au precizat că, de când a început pandemia, au urmărit la televiziunile de ştiri cele mai multe informaţii despre coronavirus, despre situaţia medicală din ţară şi din lume şi despre măsurile luate de autorităţi. Alte surse de informare indicate, în cadrul întrebării care a inclus mai multe variante de răspuns, au fost: televiziunile, în general (48,4%), ziarele şi presa online (20,7%), Facebook sau alte reţele sociale (17,7%), site-uri de specialitate (16,6%), mai degrabă discuţii cu familia, cunoscuţii (7,2%), studii, rapoarte ştiinţifice (4,09%).

Se consideră românii bine informaţi?

Totodată, 47,5% din cei care au răspuns au declarat că se consideră foarte bine informaţi în legătură cu noul coronavirus şi măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. 43% au precizat că se consideră mai degrabă informaţi, 7,4% mai degrabă neinformaţi, iar 1,8% au spus că nu cunosc aproape deloc situaţia.

Cât la sută din ştirile despre coronavirus sunt false

43,6% au precizat că au văzut aproape zilnic ştiri despre coronavirus pe care le-au identificat ca fiind false, în timp ce 24,9% au spus că au văzut sau auzit astfel de ştiri săptămânal.

Totodată, 37% au apreciat că România nu a fost ajutată de nimeni în combaterea pandemiei. 35,2% au indicat UE; 4,3% - Germania; 3,2% - NATO; 2,9% - SUA; 1,8% - China; 1,5% - Rusia, se arată în Barometrul de sănătate publică pe care-l puteţi consulta AICI.

Ne puteți urmări și pe Google News