Şofer ucrainean de camion, mort la graniţa cu Polonia. Este al treilea caz în decembrie

Şofer ucrainean de camion, mort la graniţa cu Polonia. Este al treilea caz în decembrie Autoritatea Vamală Română. Sursa foto: Arhiva EVZ

Șoferii de camion ucraineni mor pe capete la granița Ucrainei cu Polonia.

Şofer ucrainean, mort la graniţa cu Polonia. Un al treilea şofer de camion ucrainean a murit în timp ce aştepta, prins în blocajul de la graniţa cu Polonia. Blocajul este organizat ca protest de şoferii polonezi, a anunţat sâmbătă postul public de televiziune ucrainean Suspilne, relatează Reuters.

Al treilea şofer ucrainean a murit aşteptând să treacă frontiera

Suspilne, care citează un oficial al asociaţiei internaţionale a transportatorilor rutieri din Ucraina, a declarat că şoferului i s-a făcut rău la punctul de trecere Krakiveţ-Korczowa. Este unul dintre cele patru puncte afectate de proteste.

El a murit în timp ce era dus la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

Suspilne a precizat că alţi doi şoferi ucraineni au murit luna trecută după ce au fost prinşi în blocajul de la graniţă.

Protestul şoferilor polonezi

Camionagiii polonezi care protestează spun că şoferii ucraineni le afectează activitatea şi banii.

Kievul spune că volumul traficului pe timp de război face ca sistemul de permise pentru camioane, existent înainte de război cu Uniunea Europeană, să fie impracticabil.

Şoferii polonezi blochează punctele de trecere din 6 noiembrie, cerând Uniunii Europene să restabilească acest sistem care obliga companiile ucrainene să obţină permise pentru a opera în blocul european. Acelaşi lucru fiind valabil şi pentru camionagiii europeni pentru a intra în Ucraina.

Şofer ucrainean mort în blocaj

Sursa foto: arhiva EVZ

Şofer ucrainean mort. Unii protestatari au renunţat

Deşi au murit trei şoferi ucraineni într-o lună, nu toţi protestatarii sunt pe cale de a renunţa.

Unul dintre punctele de trecere, Jahodyn-Dorohusk, a fost redeschis traficului în această săptămână. Dar ar putea fi închis din nou după ce un tribunal a decis că un primar polonez nu le poate interzice camionagiilor să organizeze un protest în comuna sa. Camionagii ar urma să îşi reia luni protestul acolo.

Primarul s-a adresat instanţei pentru a opri blocajul pe motiv că acesta ar afecta locurile de muncă locale.

Camionagiii slovaci au organizat proteste similare la punctele de frontieră cu Ucraina în această săptămână. Ei şi-au încheiat acţiunea vineri.