Șocul anului nu e moțiunea! Trei șefi de partide s-au aliat. Toamnă politică explozivă
- Laurențiu Teodorescu
- 11 octombrie 2019, 09:28
Dărâmarea Guvernului Dăncilă a fost doar primul pas din strategia gândită de Opoziție.
În continuare, liderii PNL, USR și Pro România țintesc fiecare pentru el fotoliul de la Palatul Victoria, dar ca să ajungă acolo au nevoie de votul populației. Și exact asta vor să facă - Ludovic Orban, Dan Barna și Victor Ponta s-au pus de acord să avem alegeri anticipate, ceea ce înseamnă noi jocuri politice în Parlament.
Resping și propunerile lui Iohannis
Ca să ajungem la anticipate, este nevoie ca Parlamentul României să respingă de două ori învestirea primului-ministru desemnat de Klaus Iohannis. În acel moment, președintele are dreptul, conform Constituției, să dizolve Parlamentul, cerând alegeri anticipate.
La nivel declarativ, este exact ce își doresc cei trei lideri ai Opoziției. Spunem „la nivel declarativ” fiindcă în România ne-am obișnuit ca una să se declare public și alta să se urmărească, de fapt.
Declarații comune, negocieri separate
În direct la Europa FM, șefii PNL, USR și Pro România au susținut că doresc alegeri anticipate, „pentru a reda puterea în mâna cetățenilor”, o propoziție atât de dragă politicienilor noștri, în ultimele zile, de au învățat-o toți pe de rost.
Primul a vorbit Dan Barna: „În momentul de față există declarații de a fi de acord cu anticipatele și la PNL, și chiar la PSD. UDMR a spus că nu sunt încântați deloc de această perspectivă, dar tocmai aici este momentul când președintele Iohannis poate să-și aroge rolul de mediator pe care îl are conform Constituției și, în urma exercitării acestei poziții, eu rămân în continuare optimist că am putea ajunge pentru prima dată la anticipate și am putea să intrăm și într-o logică de democrație sănătoasă”.
L-a urmat Ludovic Orban, care ne dă de înțeles că ține și un ochi pe slănină: „Opțiunea noastră principală este aceea de a organiza alegeri anticipate, de a reda în mâna cetățenilor puterea și dreptul de a decide un Parlament legitim. Dacă nu va exista un acord politic în acest sens, PNL întotdeauna a anunțat că este dispus să-și asume răspunderea guvernării”.
În fine, Victor Ponta, printre rânduri, cheamă la negocieri: „În orice democrație, atunci când primul partid, în speță PSD, și-a pierdut majoritatea, al doilea partid, PNL, este cel care trebuie să încerce să formeze o majoritate. Grupul Pro România este al treilea grup parlamentar din Parlament, dar nu avem un număr suficient ca să avem pretenții și nu e cazul, pentru că nu am participat încă la alegeri. Până la declanșarea anticipatelor, Parlamentul trebuie să respingă două propuneri consecutive de premier. Abia apoi președintele României poate dizolva Parlamentul și se va ajunge la anticipate”.
Nu știm ce urmează, dar cert este că în culisele politicii se țes tot felul de strategii și alianțe, toate având același scop - tranziția de la Opoziție la Putere!