Șoc în politică. S-a întâmplat chiar în seara alegerilor. Asta îi mai lipsea PSD!

Șoc în politică. S-a întâmplat chiar în seara alegerilor. Asta îi mai lipsea PSD!

Senatorul Ioan Stan, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD,  a fost confirmat pozitiv la noul coronavirus. Anunțul a fost făcut duminică de deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu.

 

Potrivit lui Bejinariu, Stan se află în izolare la domiciliu, iar starea sa este bună.

„Toată perioada campaniei a alergat dintr-o parte în alta a judeţului”, a spus Bejinariu.

El a precizat că nicio persoană din conducerea partidului nu a fost în contact direct cu Stan, în condiţiile în care şi-au împărţit zonele judeţului în campanie şi fiecare s-a ocupat de teritoriul arondat.

Totodată, Bejinariu a transmis că liderul PSD Suceava regretă că, din acest motiv, nu poate fi la sediul de partid pentru a transmite mesajul său după încheierea votării, mai ales că a fost prezent în campania electorală în toate localităţile din judeţ.

Potrivit lui Bejinariu, persoanele care au intrat în contact cu senatorul Ioan Stan vor merge să se testeze.

Prezența la alegerile locale în județul Suceava a fost de 45,07 la sută, aproape cinci procente mai redusă față de cea de la alegerile locale din 2016.

Astfel, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, până la ora 21:00 au votat în județ un număr de 273.585 de alegători, reprezentând 45,08 la sută, în condițiile în care la alegerile locale din 2016 prezența la vot fusese de 49,92 la sută.

Potrivit statisticii, din cei 606.880 suceveni înscriși pe liste, până la ora 21:00 au votat pe liste permanente si complementare 267.311 de suceveni, pe liste suplimentare alți 3.631 , iar cu urnă mobilă au votat 2.643.

De remarcat este că dintre aceștia, 102.649 de alegători sunt din mediul urban, iar din mediul rural 170.936 de alegători.

În municipiul Suceava prezența a fost la închiderea urnelor de doar 30,18 %.

Astfel, din cei 104.235 de alegători din municipiul Suceava au votat 31.465 de alegători, din care pe liste permanente si complementare- 30.820, pe liste suplimentare- 593 și cu urna mobilă-52