Soarta pedofililor: moartea e mai uşoară decât viaţa în penitenciar

Soarta pedofililor: moartea e mai uşoară decât viaţa în penitenciar

Legile necrise ale unei puşcării îi determină pe pedofili să-şi ia viaţa după primele nopţi în celulă. Medicii spun că, pentru ei, sinuciderea este o salvare.

Andrei Giarmaty, pedofilul din Jimbolia, judeţul Timiş, care în luna iunie a violat şi a ucis o fetiţă de zece ani, a murit, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a spânzurat în celulă cu un cearşaf de pat. "Cea mai grea pedeapsă pentru el n-ar fi fost moartea, ci anii pe care urma să îi petreacă în închisoare", a spus, ieri, Elisabeta Ludwig, mama fetiţei ucise de Giarmaty.

Psihologii care au lucrat de-a lungul timpului cu pedofili spun că, de cele mai multe ori, aceştia se sinucid pentru că viaţa din puşcărie e greu de suportat. Legile nescrise ale penitenciarelor nu iartă nimic. Cea mai grea – spun medicii – este aceea că, după gratii, violatorii de copii devin victimele colegilor de celulă.

Mesaj de la puşcăriaşi: "Îţi vei mânca organele genitale!"

Ne puteți urmări și pe Google News

"Îi fac pedofilului ceea ce a făcut el", spune psihologul Liliana Horvath, angajată a Penitenciarului Timişoara. Medicul crede că ura revărsată de deţinuţi asupra pedofililor este o reacţie ancestrală a celorlalţi, care nu pot fi de acord cu un asemenea comportament: "Este în natura fiinţei umane să nu faci rău fiinţelor care nu se pot apăra, precum copiii şi femeile".

Specialistă cu o vechime de 13 ani în munca de penitenciar, psihologul Horvath mai povesteşte că imediat ce un pedofil este condamnat şi ajunge după gratii, colegii de celulă acţionează spre "amendarea" lui. De exemplu, în cazul pedofilului criminal de la Jimbolia, ameninţările transmise prin intermediul unui canal de televiziune au fost dintre cele mai groaznice: Andrei Giarmaty a fost înştiinţat că, atunci când va ajunge în detenţie, va fi castrat şi obligat să îşi mănânce organele genitale.

TRAGEDIE. Monika a fost ucisă în luna iunie. Mama ei, Elisabeta Ludwig , sfâșiată de durere, a cerut pedeapsa capitală pentru Andrei Giarmaty

SCANDAL. Pușcăriașii din Timișoara au amenințat că, odată ajuns după gratii, Andrei Giarmaty va fi castrat FOTO: ADI PÎCLIȘAN Pedeapsa mare se tratează cu respect

Deţinuţii funcţionează după propriile legi, care trebuie respectate. Psihologii spun că grupurile de puşcăriaşi au un sistem de organizare ca al unui trib, ceea ce impune existenţa unor lideri. "Acolo este o altă lume. Cu cât pedeapsa unui deţinut este mai lungă, cu atât acesta are mai multă prestanţă în faţa celorlalţi", explică şi psihologul Zoltan Bogathy. Atunci când un pedofil este condamnat, el ştie că nu va avea o viaţă uşoară. De cele mai multe ori, acuzatul e sfătuit să anunţe psihologul ori de câte ori i se întâmplă ceva rău şi, dacă el consideră că este în pericol, va fi mutat într-o celulă de protecţie.

Cele mai uşoare "tratamente": primesc pumni şi palme

Pe de altă parte, dacă un pedofil este schingiuit de un coleg, conducerea penitenciarului are în vedere deschiderea unui dosar penal, iar "agresorul" riscă să îşi lungească pedeapsa iniţială. Este şi motivul pentru care, de cele mai multe ori, ameninţările sunt verbale, iar agresiunile fizice sunt puse pe seama neatenţiei. "Mai primesc un pumn, o palmă, sunt îmbrânciţi. Sunt chestiuni prezentate ca fiind produse din greşeală", a mai precizat Horvath.

Cristian Bengescu, specialist în boli mintale, decretează hotărât că pedofilii sunt oameni bolnavi, pentru care vindecarea nu va veni niciodată. Dimpotrivă, o condamnare "grea", cu mulţi ani de închisoare, este pentru ei o pedeapsă mult mai crudă decât moartea.

"Sinuciderea reprezintă pentru ei o salvare. Toţi au un fond psi hic patologic. În contextul aces tei boli, curmarea vieţii este explicabilă. Dar este explicabilă şi dacă are câteva momente de luciditate", spune specialistul.

Faptul că pedofilii sunt ciuca bătăilor în închisoare, mai explică Bengescu, nu este un lucru de mirare: "E natural ca ceilalţi să simtă nevoia să-l pedepsească". "Pedofilii sunt, fără doar şi poate, nişte oameni bolnavi. Sinuciderea reprezintă pentru ei o salvare şi este explicabilă.“ CRISTIAN BENGESCU specialist în boli mintale

INFORMARE

Americanii sunt avertizaţi când pedofilii sunt eliberaţi În Statele Unite ale Americii, pedofilii care au fost eliberaţi de-a lungul timului au recidivat. Din această cauză, comunităţile sunt anunţate atunci când unul dintre ei iese din închisoare şi i se stabileşte un domiciliu. Pe lângă un program care are ca scop reintegrarea lor socială, oamenii cu care ei interacţionează sunt mereu protejaţi şi supravegheaţi.

Psihologul Florentina Badea, specialist în psihologie judiciară, crede că acest lucru trebuie implementat şi în legislaţia românească, pentru că la noi atenţia se îndreaptă, de cele mai multe ori, către pedofil şi nu către eventualele victime.

"Drepturile victimelor şi siguranţa cetăţenilor nu sunt deloc luate în calcul. Toată lumea se gândeşte ce va face pedofilul la închisoare, cum va fi el tratat, dacă este bolnav sau nu, dacă se vindecă. Asta, până la urmă, se va stabili prin lege, însă în sens invers, venind din partea drepturilor victimelor şi siguranţei cetăţenilor, nu e reglementat nimic. Legea asta ar trebui să se facă pentru ei, cetăţenii de bună credinţă, pe care statul trebuie să îi protejeze", a explicat psihologul Florentina Badea.

Pe de altă parte, Anca Boalcă, psiholog clinician, crede că fenomenul pedofiliei poate fi stopat cu ajutorul psihoterapiei în orfelinate: "Anomalia asta se perpetuează. Un copil abuzat va abuza la rându-i un alt copil, iar acest lucru se va întâmpla şi la maturitate. Mulţi se sinucid pentru că ştiu că încalcă nişte reguli sociale."

OI NEGRE

În penitenciar, pedofilii sunt torturaţi de colegii de celulă. Un fost deţinut, care a ispăşit 19 ani pentru crimă, spune că un violator de copii este luat în colimator încă din prima zi după gratii

Dan Arsenie

Repartizat într-o celulă, pedofilul este interogat atent de şeful de cameră. "Eu stăteam într-o celulă din apropiere. Şi îl auzeam pe ăla (n.r. - pedofilul) cum încerca să strige şi se zvârcolea. Se auzea ceva, dar cred că gardienii nu auzeau, că alţi deţinuţi îi ţineau mâna la gură. Era prima lui noapte în penitenciar", spune Nelu (67 de ani), care şi-a ispăşit pedeapsa pentru crimă cu premeditare în penitenciarul de la Târgu Jiu.

După interogatoriul amănunţit, în care i se cer mai ales detalii despre actul sexual în sine, pedofilul este, de regulă, bătut cu bestialitate. Deţinuţii homosexuali din celulă îl abuzează: "Am înţeles că i-au făcut-o din prima noapte".

Şefii de cameră: "Bă, dacă era fata mea?"

Din a doua zi, pedofilul devine "femeia de serviciu" a celulei şi este ameninţat că, dacă se plânge gardienilor şi cere să fie mutat, va fi bătut mai rău sau - cum s-a întâmplat într-un alt caz - pus să lingă toaletele, spre amuzamentul altor deţinuţi: "Am auzit că unul dintre pedofili nu era lăsat să doarmă în pat, alţii aduceau ţigări cu cartuşele pentru ca şeful de cameră să îi protejeze. Însă erau şefi de cameră care nu acceptau nici ţigări. Îmi zicea unu’: «Bă, dacă era fata mea?»".

Tatuaţi cu forţa

Uneori, spune Nelu, cel condamnat pentru pedofilie este tatuat într-un anumit fel. De cele mai multe ori, este vorba de tatuarea numelui victimei ori a cuvântului "pedofil" pe frunte sau gât. "Ceilalţi vor şti cine e ăla şi vor face ce vor cu el. Dacă îţi face tatuajul, te f.t toţi după aia", îşi dă drumul la gură fostul deţinut.

După ce s-a plâns gardienilor, un deţinut condamnat pentru pedofilie a fost mutat în altă celulă: "Şi acolo l-au bătut, şi îl băteau şi vechii colegi pe unde îl prindeau. La noi mai era cum era cu gardienii, mai interveneau, dar am auzit de alte puşcării unde pentru pedofili nu se băgau, decât dacă veneau cu banul".

De altfel, singurii pedofili care nu sunt victimele abuzurilor sunt cei cu bani: "Dar nu prea erau, pe ăştia cred că nu îi prinde. Toţi erau sărăntoci. Şi şefu’ de cameră îi cerea ţigări, el zicea că nu are vizite, că nu are bani. Şi iar îl băteau".

"Cred că şi eu m-aş sinucide"

Nelu nu a auzit de cazuri de pedofili care să se fi sinucis: "Până la urmă, dacă te tot duci la gardieni şi le spui, trebuie să se rezolve cumva. La ăsta de care am povestit, l-au mutat în alt penitenciar după doi ani, nu l-am mai văzut. Da’ eu cred că m-aş sinucide, nu aş rezista".

Cea mai mare pedeapsă: 30 de ani pentru opt abuzuri

Nicolae Stelian, zis "Spanac", a fost condamnat de judecător la 156 de ani de închisoare, după ce s-a dovedit că a forţat opt minori să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit legislaţiei româneşti, va ispăşi cea mai mare dintre pedepse: 30 de ani. Sentinţa pronunţată în luna ianuarie este cea mai dură dictată împotriva unui pedofil din România.

CU TUŞ

Răzbunarea lui Katie Collman

Pedofilii sunt supuşi la tratamente dure din partea celorlalţi deţinuţi şi în alte penitenciare din lume. Celulele din puşcăriile americane au fost, în unele cazuri, adevărate scene horror pentru cei care au maltratat copii. Printre deţinuţi li se spune "short eyes", "tree jumpers" sau "chesters".

În urmă cu trei ani, cazul unui pedofil maltratat într-o puşcărie din statul Indiana a ajuns subiect de presă în toată lumea. Colegii de celulă ai lui Anthony Ray Stockelman, un bărbat care a molestat sexual şi apoi a omorât o fetiţă de 10 ani, i-au tatuat pe frunte "Katie’s Revenge", (trad. Răzbunarea lui Katie, n.r. - victima).

SEMN. Unii dintre pedofili sunt tatuaţi, cum este cazul acestui american Pe forumurile site-urilor străine se vorbeşte de "pedepsele" dure pe care le primesc pedofilii în închisorile din întreaga lume şi toţi declară toleranţă zero faţă de aceştia, iar unii propun pedeapsa cu moartea. În închisori, pedofilii sunt arşi cu ţigara, bătuţi şi maltrataţi sexual de ceilalţi colegi.

"Am stat o perioadă în închisoare, în Utah. Şi m-au pus în celulă cu unul care molestase mai mulţi copii. Am intrat în vorbă cu el şi l-am întrebat de ce a făcut asta. Mi-a zis că îi place să le facă să plângă, să sufere. Din clipa aia n-am mai vorbit cu el de frică să nu-l iau la pumni. Au făcut-o alţii. Mă gândeam tot timpul că fetiţele alea nu au putut să se apere", povesteşte Rock Droll pe forumul site-ului isitnormal.com.

POVEŞTI DIN TEMNIŢA VIOLATORILOR DE COPII

"Sunt sclavii celor şmecheri, le fac papucii, îi spală pe picioare"

Ionuţ Fantaziu

Marian a stat 4 ani în închisoare pentru o tâlhărie. Un an jumătate în Penitenciarul din Bacău, restul la Iaşi. A fost coleg, dacă nu de celulă, de închisoare, cu escroci, criminali, violatori şi pedofili. Despre cei din urmă spune că sunt luaţi în vizor imediat de cei care fac "legea" după zăbrele.

"Sunt sclavi de cum intră pe poarta închisorii: le fac papucii celor mai şmecheri din celulă, aer cu prosopul când e cald, îi spală pe picioare, cam tot ce îi trece prin cap celui care e mai bazat. Iar unii devin fetiţele şmecherilor", povesteşte tânărul de 25 de ani.

"Sunt timizi, retraşi"

După gratii, pe pedofili îi aşteaptă calvarul. "Ăştia oricum nu prea reuşesc să se impună în faţa celor şmecheri. Sunt timizi, retraşi, n-au treabă cu golăneala şi intră într-o lume în care e zeu ăla care are relaţii sau dă bine cu pumnul", mai spune Marian. Reclamaţii nu face niciunul.

"Îmi amintesc de unu’ care era la două celule de mine. La început era mai tare în clanţă (n.r. - rău de gură). L-au pus băieţii la punct (n.r. - l-au bătut) şi s-a calmat. N-a mai mârâit (n.r. - comentat) după aia. I s-a spus din start: «Ai cârâit (n.r. - vorbit), te-am spart, avem frăţii prin toate celulele de aici. Execuţi ce zice băiatu’»", a mai povestit Marian.

De ce au "boală" ceilalţi puşcăriaşi pe pedofili

"Corecţiile" sunt aproape zilnice, puşcăriaşii le aplică propriile tratamente pedofililor şi se pun tot timpul în pielea părinţilor celor agresaţi. "Normal că ai boală (n.r. - îl duşmăneşti) pe unul din ăsta. Când auzi că şi-a bătut joc de un copilaş, te ia dracului nebuneala. Te gândeşti la fata ta, la băiatul tău de acasă. Era un tovarăş în celulă cu unu’ din ăsta şi când o lua pe ulei tot îl auzeam: «Te-ai da la fetiţa mea de 7 ani, scursură?». Şi- i scăpa câte o bucată după ureche şi nu mai apuca ăla să mai zică ceva", îşi aminteşte Marian.

Fostul deţinut spune că, dintre toţi, pedofilii primesc cele mai dure tratamente, fapta lor le pune eticheta pentru toată perioada de detenţie. "Au comis nenorocirile alea cu nişte copii, şi-o iau. Nu stă niciunul să vadă că, de fapt, e vreun băiat de zahăr, nu face nimeni prietenii cu unul din ăsta", a observat fostul deţinut.

"Când vezi unu’ din ăsta te gândeşti la copiii tăi, la nepoţi. Te ia cu nebuneală, mai ales să fie şi unul tare în gură.“ MARIAN, fost deţinut

1.400 de condamnaţi pentru pedofilie se află în prezent în închisorile din România