Woman in Red. Mărturia unui român care a cunoscut-o pe cea care l-a turnat pe inamicul public numărul 1 al Americii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Dacă iubești senzaționalul frivol din știrile de fapt divers nu ai cum să nu știi cine a fost Woman in Red? Sigur, poți răspunde că e filmul lui Gene Wilder din 1984, din care a mai rămas doar amintirea faimoasei balade I Just Called To Say I Love You, lansată de Stevie Wonder în coloana sonoră.

Dar dacă știrea de fapt divers are răceala dură a unui Chief Detective Special 38 și miroase a praf de pușcă, atunci Doamna/Femeia în roșu nu poate fi decât una singură, matroana care l-a turnat la FBI pe ”inamicul public numărul 1”, John Dillinger.

Ion Munteanu, ziaristul a cărui relatare din 1983 o reproducem astăzi, pare și el să fi fost atins de farmecul inexplicabil al femeii care, în iulie 1934, l-a turnat pe John Dillinger la FBI.

Mai mult, agenții i-au organizat cu ajutorul ei o capcană, la ieșirea din cinematograful Biograph din Chicago. Pentru că Dillinger făcuse o operație estetică și se temeau că nu îl recunosc, femeia s-a oferit să poarte un articol vestimentar care să sară în ochi: o rochie roșie. A intrat în istorie ca ”Femeia în roșu”.

Woman in Red. Legendă și adevăr

Alice Huang, de la școala de asistente la amanta șefului Nvidia. Informațiile despre presupusa spioană chineză dispar misterios de pe internet

De ce două persoane cu aceeași vechime primesc pensii diferite. Ce contează, de fapt, la calculul pensiei

Ceea ce veți citi în materialul de presă din 1983 este, în ciuda perioadei în care a fost publicat, legenda din jurul Femeii în roșu, varianta ei ”îmbunătățită”, iar finalul este o dovadă că autoritățile comuniste, insensibile la farmecul vieții de gangster din Chicago, doreau ca toată afacerea să fie îngropată.

Nici măcar în 1970 nu au comunicat unui ziarist – pe atunci nu existau ziariști freelancer, evident – că femeia despre care dorea câteva informații, pe care oricum nu le-ar fi putut publica după cum îl tăia capul, murise încă din 1947.

Asta e, asta am trăit, asta povestim!

În anii 1930, autoritățile americane luptau cu o nouă formă de criminalitate, mafia, întărită de anii Prohibiției. Bandiții de modă veche, răufăcători mereu pe goană ca în vremea Vestului Sălbatic, dispăruseră din viața reală și mai bântuiau doar imaginația scenariștilor de la Hollywood.

În 1934, FBI-ul lui J. Edgar Hoover se mai confrunta doar cu două bande old-time, dar amândouă stârniseră isterii naționale: banda lui Bonnie Parker și Clyde Barrow și cea a lui John Dillinger.

Pe prima o eradicaseră în mai, când cei doi îndrăgostiți au fost executați într-o ambuscadă. Și pe Dillinger îl capturaseră, dar a evadat și, fără ca FBI să știe la cel moment, s-a ascuns în Chicago, unde lumea ”de oraș” era în degringoladă după încarcerarea lui Alphonse Capone.

Fugărit, cu o recompensă uriașă pusă de autorități pe capul său, Dillinger intrase într-o ambuscadă mortală.

Capcana de femei

În Chicago, sub un nume fals, Dillinger s-a combinat cu o chelneriță, Polly Hamilton. Polly fusese prostituată și lucrase într-un bordel al unei românce, Ana Sage. Acum ea locuia în gazdă la fiul Anei. Aici, Ana l-a cunoscut pe Dillinger, sub numele de Jimmy Lawrence.

Ana a fost un personaj pentru care cuvântul ”moralitate” nu exista. A emigrat în SUA din zona Timișoarei în anii Primului Război. Și-a părăsit primul soț și a rămas cu un copil în grijă. Începând cu 1919 practică prostituția în Chicago și ajunge să aibă propria casă de toleranță.

În 1934 se confrunta cu o problemă, începuseră demersurile să fie expulzată în România. Când l-a recunoscut pe ”inamicul public numărul 1” în prietenul fostei sale angajate a sperat să încaseze cei 10.000 de dolari și să negocieze rămânerea în SUA.

Cu ce s-a ales? Cu o jumătate din sumă și cu o deportare sub pretextul că FBI nu putea lupta cu birocrația din SUA. În România a avut un scurt moment de glorie, apoi nu a mai interesat pe nimeni și a murit roasă de boli într-un spital din Timișoara. Era 1947.

(extras din Caietul de vacanță al revistei Lumea, din 1983)

Cine a fost ”Femeia în roșu”?

O bănățeancă alături de polițiștii americani în lupta cu gangsterii

Material semnat de Ion Munteanu

După trecerea a mai mult de cinci decenii, numele unuia dintre cei mai temuți gangsteri care au operat pe continentul american a fost readus în atenția opiniei publice occidentale.

Revista franceză «HISTORIA» anunță moartea, într-un spital american, a ultimului supraviețuitor al faimoasei bande Dillinger și, totodată, menționează contribuția pe care a avut-o la curmarea activității acestei bande nu mai puțin celebra «Femeie în roșu».

Cine a fost această femeie și în ce împrejurări și-a cîștigat celebritatea alături de Dillinger?

Vom răspunde în rîndurile care urmează, cu ele încercînd să facem și unele completări esențiale, necunoscute autorului articolului publicat în «HISTORIA».

Mai întîi, Dillinger

Biografia lui Dillinger, așa cum ne-o prezintă revista menționată, este corectă, în afară de capitolul referitor la legătura sa cu «Femeia în roșu», iată, în rezumat, esențialul:

John Dillinger s-a născut în anul 1900, în orașul Indianapolis. Tatăl său, de origine franceză, i-a dat o educație aleasă, asigurîndu-i în același timp și o existență onorabilă și lipsită de nevoi.

Totuși, tînărul John a apucat pe căi greșite. La vîrsta de zece ani, era «șef de bandă de copii», iar în 1923, cînd își făcea stagiul militar, a dezertat. În 1924 s-a căsătorit cu o femeie avidă de bani și de lux, aceasta, instigîndu-l la săvîrșirea unor furturi care aveau să-i aducă prima condamnare la închisoare.

După nouă ani de detenție, Dillinger și-a început adevărata sa «carieră», formînd două bande care au dat, în cîteva luni, cele mai spectaculoase lovituri cunoscute în istoria gangsterismului american, jefuind mai multe bănci din Indiana, Wisconsin, Iowa și South Dakota.

În timpul acestor lovituri, Dillinger a fost prins de două ori, dar de fiecare dată a evadat, ajutat de numeroșii săi complici, în epoca de vîrf a activității lui Dillinger, întregul aparat polițienesc al S.U.A. a fost pus pe picior de război și se apreciază că cel puțin cinci mii de oameni ai legii erau, în felul acesta, angajați direct pentru prinderea periculosului bandit, devenit, pe bună dreptate. Inamicul public numărul unu.

Un premiu de 10 000 de dolari pus pe capul lui avea să-i încheie activitatea.

Publicistul Roger Delorme descrie astfel, în «HISTORIA», ultimul capitol al vieții banditului: «în seara zilei de 22 iulie 1934, Dillinger ieșea de la un cinematograf din Chicago, însoțit de două femei. Una din ele era Polly Hamilton, amanta lui din vremea aceea, iar cealaltă, o prietenă a ei, care își spune Ana Sage, dar care, în realitate, se numea Ana Cumpănaș — femeia ce urma să intre în istoria criminalisticii americane sub un al treilea nume, acela de «Femeia în roșu», pentru că, în seara aceea, purta, nu întîmplător, o rochie roșie.

Simțindu-se urmărit, Dillinger a încercat să fugă, dar a fost omorît, în fața cinematografului, de gloanțele polițiștilor. Pînă la urmă s-a aflat că «Femeia în roșu» fusese aceea care adusese poliția pe urmele temutului gangster. După încheierea dramei, Ana Cumpănaș, adică «Femeia în roșu», a plecat în țara sa de origine».

Ana Cumpănaș — Sage

Am cunoscut-o pe Ana Cumpănaș și voi completa relatarea din «Historia», în «epoca Dillinger», această femeie se afla la Chicago, căsătorită cu un anume Sage. Ea venise în America, din Banat, fiind româncă. Întîmplarea a făcut ca Ana Cumpănaș să se împrietenească, în 1934, cu Polly Hamilton, amanta lui Dillinger, și de multe ori îi invita pe amîndoi la masă, la ea acasă, fără să știe cu cine are de-a face în realitate, Polly recomandîndu-și «soțul» drept un mare «om de bursă».

Într-o zi, cînd toți trei erau împreună, au citit într-un ziar că poliția a instituit un premiu de 10 000 de dolari pentru prinderea lui Dillinger. Purtarea celor doi parteneri, în acele momente, i s-a părut ciudată Anei și, bănuitoare, l-a privit mai atentă pe «omul de bursă».

L-a recunoscut deși semăna foarte puțin cu fotografia din ziar (Dillinger își făcuse, între timp, o operație chirurgicală care-l schimbase mult). Revoltată pentru că cei doi pretinși prieteni îi înșelaseră buna-credință, folosind-o uneori și ca paravan, cum se spune, Ana a anunțat autoritățile, iar în seara «istorică» s-a îmbrăcat în roșu, conform înțelegerii, mergînd, bine dispusă, ca de obicei, la cinematograf cu perechea Polly-John.

După consumarea dramei, Ana a trebuit să fie «arestată» și ținută în celulele poliției, pentru a scăpa de răzbunarea complicilor lui Dillinger. Apoi s-a refugiat, sub un nume fals, în California, pînă în aprilie 1936, cînd a părăsit teritoriul S.U.A.

În luna iunie 1936, a venit în România. Împreună cu alți ziariști, i-am dat de urmă și am stat de vorbă cu ea, la 14 iunie 1936, la Timișoara. Informațiile pe care le dau în rîndurile de mai sus sunt auzite de la ea, personal.

La 17 iunie, Ana a plecat în satul său natal Comloșu Mare (la 50 de km vest de Timișoara). Acolo, ea intenționa— după cum ne-a spus— să trăiască liniștită, departe de lumea îngrozitoare în care, fără voia ei, fusese amestecată.

Urmărită de gangsteri în România?

Ana Cumpănaș era, în 1936, o femeie tînără — avea, poate, cel mult patruzeci de ani. A fost singurul amănunt pe care l-a ținut «secret» — în discuția de atunci cu ziariștii, nu și-a spus vîrsta.

Deși frumoasă și distinsă, se comporta ca o femeie obișnuită lipsită de fasoanele cochetelor. Rochia, ca de școlăriță, pe care o purta — așa cum se vede în fotografie— o făcea și mai tînără decît era, dîndu-i un farmec deosebit

Ce a devenit Ana Cumpănaș?

În 1937, cotidianul francez «PARIS-SOIR» publica o știre senzațională «Femeia în roșu» se afla internată într-un spital din Cairo, unde își făcuse o operație — ca și Dillinger — spre a-și schimba înfățișarea, de teama complicilor răposatului șef de bandă, aceștia, după cît se pare, urmărind-o pretutindeni.

Desigur că au căutat-o și în România, altfel Ana nu ar fi părăsit Comloșu Mare unde se stabilise cu un an mai înainte.

Am vrut să reiau firul întrerupt după convorbirea de la Timișoara și, în noiembrie 1970, am scris președintelui Consiliului Popular din Comloșu-Mare. Răspunsul pe care l-am primit a fost următorul: «La scrisoarea Dv. adresată acestui Comitet Executiv, vă comunicăm că puteți culege informații despre cetățeanca Ana Sage-Cumpănaș de la cetățenii Cumpănaș Petru din Comloșu-Mare, nr. 895, și Miclău Petru, Comloșu-Mare, nr. 1072, care îi sunt rude și cunosc activitatea ei».

Am scris de două ori acestora, cerîndu-le să-mi răspundă la o singură întrebare: cînd a plecat din comună Ana, după venirea ei acolo, în 1936? Din păcate, n-am primit nici un răspuns.