Anunț de ULTIMĂ ORĂ despre SOARTA marinarului ROMÂN răpit de PIRAȚII nigerieni
- Gabriel Valentin
- 28 septembrie 2018, 15:11
Cei 12 marinari de pe nava elveţiană Glarus, între care şi un navigator român, care au fost răpiţi la sfârşitul săptămânii trecute de la bord, de către piraţi în largul coastei nigeriene, sunt teferi şi nevătămaţi, potrivit unei informaţii transmisă vineri de compania armatoare Massoel, informează un comunicat de presă dat publicităţii de Sindicatul Liber al Navigatorilor.
Cei 12 marinari răpiţi la sfârşitul săptămânii trecute în Nigeria, între care şi un român, sunt împreună şi nevătămaţi, iar compania proprietară a navei a anunţat că a luat legătura cu cei care i-au luat ostatici.
„Membrii echipajului sunt împreună, toţi sunt bine şi nevătămaţi. Nava este acostată în portul Harcourt din Nigeria cu 7 membri de echipaj la bord, cei ce au scăpat de piraţi. Reamintim că cei 12 navigatori răpiţi sunt: şapte din Filipine şi câte unul din Ucraina, Bosnia, România, Slovenia şi Croaţia”, se arată în comunicatul de presă al SLN, potrivit Agerpres.
Vrachierul de 46. TDW Glarus, pavilion Elveţia, încărcat cu grâu, a fost atacat, sâmbătă dimineaţa, de piraţi în apele teritoriale nigeriene, la 45 mile sud-est de insula Bonny, fiind răpiţi 12 membri ai echipajului. Nava se afla în marş către portul Harcourt în Nigeria. Piraţii au pătruns pe nava Glarus cu ajutorul unor scări lungi şi au tăiat reţeaua de sârmă instalată pe balustradele de protecţie de pe borduri, pentru a avea acces pe punte. Aceştia au distrus apoi echipamentele de comunicaţii ale navei, înainte de a părăsi ambarcaţiunea cu 12 din cei 19 membri ai echipajului.