Slatina interzice jocurile de noroc. Sălile și casele de pariuri vor dispărea din oraș
- Bianca Ion
- 13 martie 2026, 19:59
Jocuri de noroc. Sursă foto: Captură video- Slatina interzice jocurile de noroc. Proteste în sala de ședință înainte de vot
- Sălile de jocuri din Slatina vor dispărea în aproximativ un an
- Primarul: beneficiul pentru oraș este mai mare decât pierderea unor locuri de muncă
- Primăria spune că bugetul local nu va pierde bani
- Impact și asupra spațiilor comerciale din oraș
Consiliul Local Slatina a aprobat, într-o ședință extraordinară desfășurată vineri, un proiect de hotărâre care interzice organizarea activităților de jocuri de noroc în municipiu. Inițiativa aparține primarului Mario De Mezzo și prevede eliminarea sălilor de jocuri și a caselor de pariuri din oraș, cu excepția jocurilor de tip loto organizate de Loteria Română.
Decizia transformă Slatina în primul municipiu din România care adoptă o astfel de măsură.
Slatina interzice jocurile de noroc. Proteste în sala de ședință înainte de vot
În timpul ședinței Consiliului Local, zeci de angajați și reprezentanți ai sălilor de jocuri de noroc din Slatina au protestat împotriva proiectului. Aceștia au cerut menținerea activității, invocând riscul pierderii locurilor de muncă. În ciuda protestelor, aleșii locali au votat în favoarea proiectului care prevede interzicerea acestor activități în oraș.
Primarul Slatinei a arătat că măsura nu va produce efecte imediat, ci treptat, pe măsură ce autorizațiile existente nu vor mai fi reînnoite.
„Prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local de astăzi, am interzis desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc şi pariuri sportive în municipiul Slatina. Proiectul a fost pus în transparenţă, aşa cum cere legea. Începând de astăzi, avem o hotărâre care reglementează activitatea sălilor de jocuri şi a caselor de pariuri în sensul interzicerii funcţionării acestora în municipiul Slatina. Asta s-a întâmplat.
Hotărârea de Consiliu Local produce deja efecte, pentru că din momentul în care Ordonanţa a fost publicată, operatorii de jocuri de noroc au obligaţia să prezinte la înnoirea autorizaţiei de la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc (ONJN) şi o autorizaţie de funcţionare de la Slatina. Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc autorizează pentru un an de zile aceşti operatori. Sunt unii care şi-au luat autorizaţia cu o zi înainte să apară Ordonanţa în Monitorul Oficial, ei pot funcţiona până pe 24 februarie, pentru că au autorizaţie de funcţionare de la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc", a spus De Mezzo.

Mario de Mezzo. Sursa foto: Facebook
Sălile de jocuri din Slatina vor dispărea în aproximativ un an
Primarul a explicat că procesul de închidere a sălilor de jocuri se va produce gradual, în funcție de expirarea autorizațiilor existente. În acest fel, angajații acestor societăți vor avea timp să își găsească alte locuri de muncă.
„Pe 24 februarie, când merg la autorizare, ei trebuie să prezinte o autorizaţie de funcţionare de la Slatina, pe care nu o vor avea. Şi atunci, în acel moment, se va închide business-ul, nu va mai putea funcţiona în Slatina. Din acest punct de vedere, există o predictibilitate a operatorilor de săli de jocuri. Ei ştiu foarte bine când închid, angajaţii de acolo când le expiră contractele şi aşa mai departe. Deci această predictibilitate este corectă şi din punct de vedere social. Pentru că oamenii ştiu că mai au trei luni de zile 'până îmi expiră trebuie să îmi găsesc de muncă'. Şi începe să îşi caute sau încep să se ocupe. În decursul unui an, deci când se va încheia anul de la apariţia Ordonanţei în Monitorul Oficial, în municipiul Slatina nu va mai exista nici o sală de jocuri”, a subliniat Mario De Mezzo.
Primarul: beneficiul pentru oraș este mai mare decât pierderea unor locuri de muncă
Edilul a spus că înțelege situația angajaților care vor fi afectați de această decizie, dar consideră că interesul comunității trebuie să primeze.
"Înţeleg supărarea celor care lucrează în acest mediu şi înţeleg că este un loc de muncă pe care îl pierd. Mi s-a întâmplat şi mie de-a lungul vieţii să fiu în această situaţie şi nu este plăcut. În acelaşi timp, responsabilitatea mea este faţă de Slatina în întregul ei, ca o comunitate. Nu faţă de o anumită categorie de oameni, angajaţii sălilor de jocuri. Iar beneficiul pentru sănătatea Municipiului Slatina este incomparabil mai mare decât situaţia temporară dificilă prin care anumiţi oameni vor trece", a adăugat De Mezzo.
Primăria spune că bugetul local nu va pierde bani
Primarul a mai arătat că închiderea sălilor de jocuri de noroc nu va afecta bugetul local al municipiului Slatina, deoarece taxele principale din acest domeniu ajung la bugetul național.
„Astăzi Slatina nu pierde niciun leu prin închiderea acestor săli. Slatina pierde un potenţial câştig. Astăzi sălile de jocuri plătesc exclusiv la bugetul de stat naţional. Dacă reglementez şi permit funcţionarea lor în Slatina, pot să impun o taxă pe metru pătrat. Deci Slatina nu pierde niciun leu azi, pierde un potenţial câştig, sigur. Suntem în aceeaşi situaţie în care eram şi acum o lună
. Nu poate nimeni să spună 'din bugetul de 100 de milioane de euro pe an, ai pierdut 10 milioane, eşti un ticălos'. Nu! Am acelaşi buget de 100 de milioane. A, că puteam să mai am trei milioane în plus sau două sau unul? Sigur, e posibil, n-am făcut un calcul. Depinde foarte mult de suma cu care taxam metrul pătrat. Puteam, sigur. Dar prefer să ne descurcăm în continuare cu bugetul pe care-l avem şi să elimin această toxicitate din Slatina”, a explicat De Mezzo.
Impact și asupra spațiilor comerciale din oraș
Potrivit edilului, dispariția sălilor de jocuri ar putea avea efecte și asupra pieței spațiilor comerciale, unde astfel de afaceri au ajuns să plătească chirii mai mari decât alte tipuri de activități.
„Am un exemplu concret, pe bulevardul A. I. Cuza era o covrigărie, nu era vreun business extraordinar, dar hrănea oamenii, măcar era mâncare. Acea covrigărie s-a închis şi în locul ei a răsărit o sală de jocuri. Pentru că întotdeauna proprietarii acestor business-uri vor putea plăti chirii mai mari. (...)
Că e mult mai bine pentru mine ca proprietar de spaţiu să închiriez la o sală de păcănele şi să câştig 3.000 de euro pe lună decât să închiriez la o covrigărie şi să câştig 800. Dar în ecuaţia sănătăţii oraşului, din toate punctele de vedere, inclusiv economic, este o decizie corectă. Pentru că preţurile se vor regla şi calibra la valoarea corectă”, a mai explicat De Mezzo.
Potrivit documentelor care au însoțit proiectul adoptat vineri, în municipiul Slatina funcționează în prezent aproximativ 70 de săli de jocuri de noroc și circa 20 de agenții de pariuri.