Situaţie gravă: Fabrici CHINEZE DEVASTATE în Vietnam. De ce strigă oamenii revoltaţi „Stop invaziei chineze!” | VIDEO
- Roxana Roseti
- 15 mai 2014, 13:23
Pe fundalul agravării relaţiilor dintre China şi Vietnam, după ce China a instalat o platformă de forare în apropiere de insulele disputate Paracel din Marea Chinei de Sud, au apărut manifestări violente.
În urma ciocnirilor care s-au produs în provincia Ha Tinh din centrul Vietnamului au murit 21 de persoane, dintre care 5 sunt vietnamezi, 16 sunt chinezi, şi circa 100 au fost rănite.
Situaţie periculoasă
În noaptea spre joi, câteva sute de manifestanţi au încercat să ia cu asalt uzina Formosa Plastics Group, care aparţine unei corporaţii taiwaneze. Poliţia a arestat circa 500 de atacatori. În ajun, circa 20.000 de manifestanţi au devastat 15 întreprinderi străine în sudul Vietnamului, care se presupune că sunt chineze.
Protestele atrag atenţia guvernului asupra situaţiei periculoase declanşate de acţiunea Chinei de a controla o parte a Mării Chinei de Sud, care este revendicată de Vietnam. Vietnamul a trimis deja vase care să confrunte platforma petrolieră, iar situaţia este foarte tensionată.
Greva de marţi spre miercuri, din provincia Bing Duong, a fost urmată de protestul a peste 20.000 de muncitori în parcurile industriale. Grupuri mici de bărbaţi au atacat fabricile considerate a fi conduse de chinezi, dar multe dintre ele erau taiwaneze sau sud-coreene, au declarat surse din guvern. Miercuri dimineaţa, grupuri de bărbaţi pe motociclete au rămas în stradă, iar fabricile din zonă au fost închise. Deşi poliţia a intervenit la faţa locului, suspecţii tot puteau fi văzuţi cărând bunuri din incinta fabricilor.
Străzi ocupate de muncitori
Pe geamurile altor fabrici ieşea fum negru, în timp ce steaguri vietnameze fluturau pe străzile ocupate de muncitori. Surse din poliţie au declarat că peste 440 de persoane au fost reţinute din pricina comportamentului violent.
„Facem un apel către Vietnam pentru stoparea tuturor acţiunilor provocatoare şi oprirea tuturor actelor care instigă la violenţă.", a declarat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.