Situație de urgență la Maramureș. Gravide intoxicate cu substanțe toxice, în stare gravă la spital

Situație de urgență la Maramureș. Gravide intoxicate cu substanțe toxice, în stare gravă la spitalIntervenție ambulanță Sursa foto Dreamstime

Situație de urgență pentru autoritățile din județul Maramureș, după ce șase persoane s-au intoxicat cu o substanță toxică. Două femei însărcinate au ajuns în stare de inconștiență la spital și au fost intubate.

Incidentul s-a petrecut într-o localitate din comuna Groşii Ţibleşului, județul Maramureș. Două tinere au avut de suferit după ce s-au intoxicat cu o substanță de deparazitare pentru animale. S-a întâmplat după ce concubinul uneia dintre ele au încercat să facă dezinsecția locuinței.

Situație de urgență în Maramureș

Două tinere însărcinate au ajuns la spital în urma unei acțiuni de dezinsecție a locuinței în care se aflau. Autoritățile au fost sesizate în legătură cu o situație de urgență în comuna Groșii Țibleșului. Conform purtătoarei de cuvânt a ISU Maramureș, Oana Alexa Gonczi, cele două se aflau în stare foarte gravă când au fost preluate de ambulanțe.

„Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramureş intervine alături de pompierii din Târgu Lăpuş şi echipajele medicale TIM şi EPA SMURD în localitatea Groşii Tibleşului, unde două persoane de sex feminin, însărcinate s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor din gospodărie. Ambele persoane sunt inconştiente şi intubate şi sunt transportate în acest moment la UPU Baia Mare”, a precizat Oana Alexa Gonczi.

Potrivit spuselor purtătoarei de cuvânt a fost vorba despre intervenția la o situație de urgență, dat fiind că tinerele gravide erau inconștiente. Ele au fost transportate de urgență la spital, la UPU Baia Mare. Potrivit purtătoarei de cuvânt a ISU, alte patru persoane, aflate în locuință, au avut nevoie de îngrijiri.

„Celelalte 4 persoane aflate în aceeaşi locuinţă vor fi transportate de către pompieri şi echipajul medical la CPU Târgu Lăpuş pentru monitorizare. (...) La locul intervenţiei se află şi echipaje din cadrul SAJ Maramureş” a precizat reprezentanta ISU.

chirurg, anchetă

Spital Sursa Foto: Arhiva EVZ

Poliția Maramureș face precizări

Intervenția la această situație de urgență a fost relatată și de reprezentanții Inpectoratului de Poliție Maramureș. Potrivit sursei citate, autoritățile au fost anunțate la numărul de urgență 112. Acestea au fost solicitate să intervină deoarece o tânără însărcinată acuza dureri și se afla în stare de inconștiență

În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la  faptul că o tânără însărcinată acuză dureri şi se află în stare de inconştienţă. Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groşii Ţiblesului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate”, a transmis IPJ Maramureş.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat că concubinul uneia dintre tinerele intoxicate ar fi efectuate o dezinsecție. El a folosit o substanță toxică foarte puternică, pe care a pulverizat-o în locuință.  s-ar fi intoxicat după ce partenerul uneia dintre ele ar fi efectuat o dezinsecţie.

„La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al poliţiei care, din primele verificări efectuate a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a spus Florina Meteş, purtător de cuvân al IPJ Maramureș.

Politie

Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

Situație de urgență cu repetiție

În ultimul timp, astfel de cazuri, care au necesitat intervenții pentru situație de urgență, s-au petrecut în toată țara. Medicii au fost sesizați și au acordat îngrijiri unui număr mare de persoane care au suferit intoxicații din cauza substanțelor de deparazitare pentru animale.

Fără să țină cont de indicațiile de folosire, mulți români folosesc aceste substanțe pentru uz uman. Sunt numeroase cazuri de copii intoxicați în stare gravă sau chiar morți din cauză că rudele au folosit astfel de agenți toxici pentru a-i deparazita sau pentru a face dezinsecție în locuințe.