Situație alarmantă la Granița cu România? NATO a intervenit de urgeță

Situație alarmantă la Granița cu România? NATO a intervenit de urgeță

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a îndemnat marţi pe noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, să aplice reforme cheie care să apropie ţara de Alianţă, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept, transmite EFE.

„Aveţi un mandat puternic pentru a implementa reforme cheie, pentru a combate corupţia şi a întări statul de drept. Aceste reforme sunt esenţiale pentru a garanta securitatea şi prosperitatea tuturor ucrainenilor şi pentru a apropia Ucraina de NATO”, a afirmat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski, după prima întâlnire între cei doi oficiali la sediul Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles.

Şeful statului ucrainean a declarat următoarele: „Obiectivele tuturor reformelor noastre vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ucrainenilor, eradicarea corupţiei şi modernizarea statului”.

„Desigur, pentru noi NATO reprezintă, în primul rând, securitatea ţării noastre şi desigur, când vorbim de nivelul de pregătire al trupelor noastre asistenţa din partea NATO este un factor cheie”, s-a limitat să răspundă Zelenski, întrebat fiind cât de departe este Ucraina de intrarea în Alianţa Nord-Atlantică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stoltenberg a afirmat în mod clar că politica NATO a uşilor deschise a fost un mare success şi a întărit democraţia, pacea şi stabilitatea în Europa. A semnalat, de asemenea, că fiecare naţiune îşi poate alege propriul drum şi că cei 29 de membri ai Alianţei decid când o ţară este a adresat o cerere de aderare este pregătită să intre, un proces în care niciun alt stat nu poate interveni.

În orice caz, a evidenţiat oficialul NATO, „acum prioritatea noastră sunt reformele. Este importantă îndeplinirea standardelor NATO şi pentru aceasta dorim să ajutăm Ucraina să aplice reforme, să modernizeze structurile şi să lupte împotriva corupţiei.

Despre conflictul cu Rusia din estul Ucrainei, secretarul general al NATO a menţionat că în aprilie miniştrii de externe ai Alianţei au convenit asupra unui pachet de măsuri suplimentare, inclusiv îmbunătăţirea pregătirii forţelor navale şi a gărzilor de coastă, realizarea mai multor exerciţii în porturi şi îmbunătăţirea schimbului de informaţii.

Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia şi să implementeze acordurile de la Minsk pentru a aduce pacea în estul Ucrainei, regiune aflată acum sub controlul separatiştilor pro-ruşi. A adăugat însă că „trebuie, de asemenea, să fim în stare să ne protejăm noi înşine, să fim mai puternici din punct de vedere economic, politic şi militar”.

De asemenea, preşedintele ucrainean a mulţumit pentru sprijinul politic şi practic pe care Ucraina îl primeşte din partea NATO.

„Doresc să dau un impuls angajamentului nostru faţă de Alianţă”, a subliniat noul preşedinte ucrainean, pentru care „agresiunea continuă a Rusiei este o mare provocare pentru securitatea transatlantică”.

Zelenski a mai declarat: „Obiectivul nostru central este garantarea stabilităţii şi a securităţii regiunii Mării Negre, ceea ce necesită eforturi suplimentare. Avem nevoie de toate mecanismele existente şi de sprijinul pe care aliaţii sunt dispuşi să le ofere”.