Situația inedită în Germania. 8.600 de persoane trebuie să se revaccineze. O asistentă anti-vaccinistă de la Crucea Roșie a înlocuit serul anti-COVID

Situația inedită în Germania. 8.600 de persoane trebuie să se revaccineze. O asistentă anti-vaccinistă de la Crucea Roșie a înlocuit serul anti-COVID

O asistentă medicală de la Crucea Roșie din Germania se află în atenția autorităților, după ce procurorii ar fi aflat că aceasta a administrat o soluție salină în loc de serul anti-coronavirus la 8.600 de persoane. Nu se știe, momentan, dacă femeia se află în arest sau dacă a fost sancționată.

O asistentă medicală anti-vaccinistă din Germania, membră a Crucii Roșii, ar fi vaccinat 8.600 de persoane cu o soluție salină în loc de serul anti-coronavirus, după ce a înlocuit conținutul din dozele de vaccin. Autoritățile din Germania au lansat, marți, un apel către mii de cetățeni cărora le-a fost administrată prima doză de vaccin la un centru din Friesland (nordul Germaniei), să se imunizeze din nou.

Mii de cetățeni vârstnici din Germania, vaccinați cu soluție salină de către o asistentă anti-vaccinistă

O investigație demarată de autoritățile din Germania a scos la iveală faptul că o asistentă de la Crucea Roșie a vaccinat, la începutul primăverii, mii de vârstnici cu o soluție salină în loc de serul imunizator anti-coronavirus.

Agenții de Poliție au transmis că asistenta în cauză are „păreri suspicioase” despre vaccin, pe care le-a expus și pe rețelele de socializare, însă motivele pentru care este împotriva serului imunizator anti-COVID-19 nu sunt foarte clare, scrie presa internațională.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt total șocat de acest episod”, a transmis, pe Facebook, consilierul local Sven Ambrosy, după ce autoritățile au transmis rezidenților din teritoriu că nu au fost imunizați împotriva coronavirusului.

Vârstnicii sunt expuși mai multor riscuri, printre care contractarea unor forme agresive de boală COVID-19. Soluția salină nu are niciun efect negativ, în acest caz, au transmis autoritățile.

Unul dintre anchetatorii care se ocupă de acest caz, pe numele său Peter Beer, a transmis într-o conferință de presă că, potrivit declarațiilor martorilor, în cazul de față este vorba despre „o suspiciune rezonabilă a pericolului”.

Autoritățile lansează un nou apel: Cetățenii trebuie să se revaccineze. Asistenta medicală este, în continuare, anchetată

Potrivit postului NDR din Germania, asistenta medicală a fost preluată de o unitate specializată care anchetează infracțiuni motivate politic. Nu se știe, momentan, dacă aceasta a fost sancționată sau arestată.

Autoritățile locale au lansat un apel către vârstnicii din teritoriu pentru a se revaccina, explicându-le că serul imunizator a fost înlocuit cu o soluție salină.

În Germania, aproximativ 55% dintre cetățeni sunt vaccinați împotriva coronavirusului, însă cancelarul Angela Merkel a subliniat că dorește ca cel puțin 75% din populație să fie imunizată.

Guvernanții vor solicita cetățenilor să prezinte, la intrarea în restaurante, săli de sport, ceremonii de diverse tipuri, inclusiv religioase, să prezinte un certificat de vaccinare, un test negativ împotriva coronavirusului sau o dovadă a trecerii prin boală, potrivit Daily Mail.