Sistemul antidronă al Autorității Aeronautice Civile: o piesă discretă în arhitectura de apărare aeriană a României

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Într-un an în care spațiul public românesc a fost dominat de imaginile dronelor rusești pătrunzând repetat deasupra Deltei Dunării și a județului Tulcea, o achiziție mult mai puțin spectaculoasă a trecut aproape neobservată: Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a intrat, încă din 2025, în posesia unui sistem de tip C-UAS (Counter-Unmanned Aircraft Systems) furnizat prin parteneriatul dintre compania israeliană Sentrycs Ltd și integratorul român STARC4SYS S.R.L. Este exact genul de proiect care nu produce fotografii dramatice pentru televiziuni, dar care spune mai mult despre maturizarea reală a apărării aeriene civile românești decât majoritatea declarațiilor politice pe tema dronelor.

Sistemul antidronă al Autorității Aeronautice Civile nu e conceput pentru câmpul de luptă

Sistemul livrat AACR-ului nu este conceput pentru câmpul de luptă, ci pentru un tip de amenințare mai puțin discutat public, dar la fel de real: intruziunea dronelor comerciale neautorizate în spațiul aerian controlat, fie ea accidentală, fie deliberată.

Soluția se bazează pe o tehnologie proprietară numită „Cyber over RF”, care nu bruiază pur și simplu spectrul de frecvențe — așa cum fac sistemele de jamming clasice —, ci manipulează direct protocolul de comunicație dintre dronă și stația ei de control.

Diferența este mai puțin tehnică decât pare și mai importantă decât lasă să se înțeleagă orice fișă de produs: un sistem de jamming brut afectează nediferențiat orice echipament care operează pe frecvențele respective, ceea ce îl face greu de folosit în apropierea unui aeroport aglomerat, unde sisteme de navigație, comunicații ale altor aeronave și infrastructură critică împart același spectru.

O soluție de tip cyber-takeover, în schimb, vizează selectiv legătura de comandă a dronei-țintă, fără a perturba restul ecosistemului electromagnetic din jur.

Cum funcționează sistemul antidronă al Autorității Aeronautice Civile

Arhitectura propriu-zisă a sistemului Sentrycs este împărțită în două componente complementare. Subsistemul de detecție, urmărire și identificare — DTI, în acronimul consacrat al industriei — este descris explicit ca fiind complet pasiv: nu emite niciun semnal propriu, ci se limitează la a asculta și analiza spectrul de radiofrecvență existent.

Este o distincție relevantă din punct de vedere operațional, pentru că un senzor pasiv nu poate fi el însuși detectat sau localizat de o dronă adversă echipată cu receptoare de avertizare, și nu adaugă poluare electromagnetică suplimentară într-un mediu aeroportuar deja saturat de semnale.

A doua componentă, modulul de neutralizare de tip „soft-kill”, intervine abia după identificarea pozitivă a amenințării, deconectând drona de la operatorul ei uman fără a produce daune colaterale asupra altor drone aflate în vecinătate, asupra altor sisteme de comunicație sau navigație, sau asupra echipamentelor terțe — un detaliu esențial într-un spațiu aerian civil, unde efectele secundare necontrolate ale unei contramăsuri pot fi la fel de perturbatoare ca amenințarea inițială.

Sistemul se poate adapta continuu la semnale necunoscute

Componenta poate cea mai relevantă pentru contextul actual este capacitatea sistemului de a se adapta continuu la semnale necunoscute, printr-un motor de auto-învățare bazat pe funcționalități de inteligență artificială. Practic, sistemul nu depinde exclusiv de o bază de date pre-existentă de protocoale de dronă cunoscute — o limitare structurală a multor soluții C-UAS mai vechi, care devin ineficiente în fața unor modele noi sau modificate.

Această capacitate de adaptare în timp real contează dublu în cazul românesc: pe de o parte, piața de drone comerciale se diversifică rapid, iar pe de altă parte, incidentele din ultimul an — de la survolările neautorizate din preajma unor obiective sensibile până la impactul unor resturi de dronă rusească pe teritoriul național — au arătat că amenințarea reală rareori respectă cataloagele existente.

Merită observat și cine anume a intermediat această livrare, pentru că nu e vorba de un simplu revânzător local al unei tehnologii străine. STARC4SYS este activă pe piața românească de apărare și securitate din 2013, iar în peste un deceniu de activitate și-a construit o infrastructură proprie greu de improvizat peste noapte: patru locații — sediul central din București, un hub industrial la Bragadiru, o prezență dedicată zonei costiere la Constanța și, mai relevant pentru dosarul de față, o bază proprie de cercetare, dezvoltare și producție de sisteme dronă și antidronă la Clinceni.

Compania STARC4SYS este membră a unor asociații de profil precum PATROMIL și ROMDEF

Compania este membră a unor asociații de profil precum PATROMIL și ROMDEF — organizațiile patronale ale industriei românești de apărare —, dar și a Camerei de Comerț Americane și a celei Româno-Israeliene, ceea ce reflectă exact tipul de poziționare dublă, între furnizorii occidentali de tehnologie și beneficiarii instituționali români, pe care o presupune rolul de integrator.

Portofoliul de clienți declarat public de companie confirmă că livrarea către AACR nu este un experiment izolat, ci parte a unei relații de lungă durată cu aparatul de stat românesc în sens larg: de la structuri ale Ministerului Apărării (Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, Statul Major al Forțelor Navale, Comandamentul Logistic Întrunit, Brigada de Radiolocație și Observare) la instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, între care Poliția de Frontieră și Jandarmeria, la Serviciul Român de Informații, prin Institutul pentru Tehnologii Avansate, și la alte entități ale statului precum ROMATSA sau Administrația Prezidențială.

Este un tipar caracteristic modului în care se construiește, de fapt, reziliența tehnologică a unui stat cu resurse relativ limitate: nu printr-un singur contract-vedetă, ci prin acumularea treptată de contracte punctuale, instituție cu instituție, de multe ori fără vizibilitate publică, până când suma lor ajunge să acopere, parțial și inegal, un spectru larg de nevoi de securitate.

Rețea de proiecte de sisteme antidronă C-UAS în România

Livrarea către AACR nu este un caz izolat, ci un fir dintr-o rețea de proiecte C-UAS aflate în diverse stadii de maturitate în România. STARC4SYS, integratorul care a adus tehnologia Sentrycs în țară, reprezintă local și alți doi producători occidentali de profil — Enterprise Control Systems (ECS), cu ecosistemul BlackTalon, și SPX Technologies–TCI International, specializată în sisteme de radiofrecvență și comunicații —, ceea ce sugerează o strategie de introducere graduală a mai multor straturi tehnologice complementare, mai degrabă decât o soluție unică universală.

În paralel, Poliția de Frontieră derulează un proiect propriu de protecție antidronă, iar Compania Națională Aeroporturi București a lansat, abia în această lună, o consultare de piață pentru sisteme C-UAS integrate destinate Otopeniului și aeroportului Băneasa — etapă preliminară, nu o achiziție finalizată, dar un semnal clar că infrastructura aeroportuară cea mai expusă a țării este încă, la acest moment, neacoperită de un sistem dedicat.

Acest decalaj — între AACR, care are deja o soluție operațională, și cel mai mare aeroport al țării, care abia inițiază o consultare de piață — ilustrează tiparul instituțional românesc din ultimii ani în materie de apărare aeriană împotriva dronelor: progrese reale, dar fragmentate, realizate instituție cu instituție, fără o arhitectură națională unitară de comandă și control care să integreze detectarea civilă, cea militară și cea de frontieră într-un singur tablou operațional.

Sistem antidrona C-UAS / foto: https://sentrycs.com/

Partea civilă a statului a reușit să acopere o amenințare pe care partea militară abia începe s-o gestioneze

Același tipar se regăsește, de altfel, chiar la nivelul apărării militare de rază joasă. Declarațiile ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, despre o soluție de interceptare a dronelor de la sol confirmă exact acest diagnostic: nu o achiziție de sistem nou, ci un patch de software peste o infrastructură deja existentă, eterogenă, cumpărată în decenii diferite de la producători diferiți care nu au fost niciodată gândiți să comunice între ei.

Diferența dintre cele două dosare este, de fapt, una de etapă, nu de natură: AACR are deja, prin Sentrycs, o soluție civilă operațională de peste un an, în timp ce paza militară a spațiului aerian de joasă altitudine se bazează încă, potrivit propriilor declarații ale ministrului, pe interceptori de generație a patra ridicați de la Kogălniceanu pentru a răspunde unor ținte de câteva mii de dolari — o soluție temporară, în așteptarea radarelor achiziționate prin mecanismul european SAFE, programate să sosească abia în primăvara anului viitor.

Contrastul e instructiv: partea civilă a statului a reușit, prin achiziții punctuale și fără zgomot public, să acopere un segment de amenințare pe care partea militară abia acum începe să-l gestioneze altfel decât prin aviație de vânătoare.

România se confruntă cu o combinație fără precedent de amenințări aeriene de joasă altitudine

Miza depășește discuția strict tehnică. România se confruntă, pe flancul estic al NATO, cu o combinație fără precedent de amenințări aeriene de joasă altitudine — drone rusești rătăcite din războiul purtat împotriva Ucrainei, resturi de muniție cu rază lungă și, tot mai frecvent, drone comerciale neidentificate al căror scop rămâne adesea neclar.

Într-un asemenea peisaj, capacitatea de a distinge rapid, fără efecte colaterale, între o dronă recreațională rătăcită și una purtătoare a unei amenințări reale nu mai este un lux tehnologic, ci o condiție minimă de funcționare a spațiului aerian civil.

Sistemul livrat AACR-ului prin parteneriatul Sentrycs–STARC4SYS nu rezolvă, de unul singur, această problemă structurală, dar reprezintă exact tipul de investiție discretă, necesară și insuficient mediatizată din care ar trebui construită, bucată cu bucată, o arhitectură antidronă românească la înălțimea expunerii sale reale.