Statele Unite ale Americii şi Rusia se acuză reciproc în privinţa intervenţiilor milityare din Siria. În timp ce Washingtonul afirmă că se pregăteşte un nou atac cu arme chimice, Moscova vorbeşte de atacuri cu bombe cu fosfor.
Armata rusă susţine că două avioane americane F-15 au lansat sâmbătă bombe cu fosfor în provincia siriană Deir al-Zor, transmit agenţiile TASS şi RIA, preluate de Reuters şi Agerpres. Loviturile au ţintit satul Hadjin, unde au provocat incendii, dar sursele militare ruse nu deţin informaţii despre eventuale victime, susţine Moscova. Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării Statelor Unite a dezminţit informaţia. „Până în acest moment, nu am primit niciun raport despre vreo utilizare a fosforului alba. Niciuna din unităţile militare din zonă nu este nici măcar echipată cu muniţie cu fosfor alb de orice tip”, a declarat duminică comandorul Sean Robertson.
În schimb, reprezentantul Statelor Unite pentru Siria, Jim Jeffrey, a declarat joi că există „multe dovezi” că forţele guvernamentale siriene din regiunea Idlib pregătesc arme chimice. El a avertizat că orice atac asupra ultimei enclave controlate de rebelii din Siria, în nord-vest, ar reprezenta „o escaladare necugetată” şi a insistat că „avem motive foarte, foarte bune pentru a lansa aceste avertismente”. Jeffrey consideră că orice ofensivă a forţelor ruse şi siriene sau orice utilizare a armelor chimice în Idlib ar declanşa un val uriaş de refugiaţi către sudestul Turciei sau către zonele din Siria aflate sub controlul armatei turce.