Sindicatele cer reducerea accizelor la carburanți. BNS vine cu două propuneri
- Emma Cristescu
- 25 martie 2026, 19:42
Pompă carburanți. Sursa foto: FreepikSindicatele cer reducerea accizelor la carburanți în plină criză energetică. Blocul Național Sindical a criticat proiectul de ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața energiei, susținând că măsurile propuse nu protejează consumatorii, ci favorizează, de fapt, menținerea unor practici considerate speculative în economie.
Sindicatele cer reducerea accizelor la carburanți
Sindicaliștii propun, în acest context, reducerea accizelor la carburanți la nivelul anului precedent, ca soluție imediată pentru temperarea prețurilor.
În poziția oficială transmisă public, BNS afirmă că „Această OUG nu protejează populația, ci protejează o conduită de speculare a crizei pe seama economiei reale”, acuzând statul că urmărește în principal creșterea veniturilor bugetare prin taxe și accize, în timp ce presiunea economică este transferată către companii și angajați.

Pompă carburanți. Sursă foto: Pixabay
Confederația sindicală susține că una dintre măsurile discutate, respectiv limitarea adaosului comercial la carburanți, ar avea efecte negative asupra pieței.
Ce măsuri trebuie adoptate
În viziunea BNS, intervenția ar putea fi percepută ca o distorsionare a mecanismelor economiei de piață și ar ridica semne de întrebare în rândul investitorilor. În comunicat se arată că o astfel de abordare transmite ideea că statul intervine direct în stabilirea regulilor comerciale.
Sindicaliștii au mai afirmat că actualul context fiscal ar transforma criza energetică într-o sursă de venit suplimentar pentru bugetul de stat. Potrivit documentului, este vorba despre „venituri excepționale și necuvenite în situație de criză”, generate de nivelul ridicat al accizelor și al TVA raportat la prețurile crescute ale carburanților.

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro
În acest context, BNS consideră că principala măsură care ar trebui adoptată este reducerea accizelor la nivelul de la sfârșitul anului 2025. Organizația argumentează că România are un nivel al accizelor superior minimelor europene și că o ajustare în jos ar putea conduce la o scădere a prețurilor la pompă comparabilă cu efectul plafonării adaosului comercial.
O altă propunere avansată de sindicate vizează reducerea temporară a TVA la 11%, măsură care, potrivit acestora, a fost deja aplicată în alte state europene, inclusiv Spania, în perioade de presiune asupra prețurilor.
România în comparație cu alte state
Analiza BNS mai arată că, în comparație cu alte state din Uniunea Europeană, România înregistra recent prețuri medii mai ridicate la benzină față de mai multe țări membre, inclusiv Polonia, Cehia, Ungaria sau Bulgaria. Situații similare sunt semnalate și în cazul motorinei, unde prețurile interne depășesc nivelurile din mai multe state din regiune.
În comunicat se mai subliniază că „statul român nu trebuie să speculeze criza”, iar efectele cumulate ale majorărilor fiscale și ale costurilor ridicate din economie pot reduce competitivitatea și pot accentua riscul de recesiune. BNS avertizează că, în actualul context, combinația dintre taxe ridicate, costuri energetice mari și finanțare scumpă poate pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri și pe piața muncii.