SIIEASC. Sursa foto: MAI
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Proiectul SIIEASC (Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă) reprezintă unul dintre cele mai elocvente exemple ale unui management defectuos în digitalizarea administrației publice românești — un proiect marcat, ca și celelalte inițiative coordonate tehnic și strategic de Cătălin Giurescu în zona MAI, de întârzieri sistematice, birocrație sufocantă și o implementare care a ignorat cu consecvență nevoile reale ale cetățeanului.
O reformă promițătoare, transformată în exercițiu de raportare
Pe hârtie, SIIEASC era exact ce România avea nevoie: digitalizarea completă a actelor de stare civilă — naștere, căsătorie, divorț, deces, cu interoperabilitate reală între instituții și eliminarea definitivă a fluxurilor pe hârtie. Lansat oficial în 2018, cu o finanțare europeană de circa 185 milioane lei, proiectul promitea să schimbe fundamental relația cetățeanului cu administrația.
Ce a urmat a dovedit, însă, că ambițiile declarate și capacitatea de livrare erau pe planete diferite.
Cronică a unei întârzieri anunțate
Proiectul trebuia finalizat în aproximativ 3 ani. S-a prelungit la peste 5 ani, același tipar recognoscibil din proiectul cărții electronice de identitate: planificare nerealistă de la bun început, întârzieri cronice tratate ca normalitate și dependență de extensii administrative de urgență, menite să salveze finanțarea europeană, nu să servească cetățeanul. Prelungirile contractuale repetate nu au fost soluții tehnice, au fost dovezi ale unui management deficitar structural, incapabil să anticipeze și să gestioneze riscurile unui proiect de această amploare.
„Indicatori îndepliniți 100%” și o realitate cu totul alta
MAI a declarat triumfal că toți indicatorii au fost realizați integral. Realitatea din teren a contrazis fiecare comunicat oficial.
Primăriile și serviciile locale au raportat în continuare dificultăți de integrare, proceduri greoaie și o dependență persistentă de fluxuri manuale sau hibride. Digitalizarea completă, promisă cu atâta emfază, nu s-a materializat în experiența concretă a cetățeanului care se prezintă la ghișeu.
Aceasta este, în fond, marca acestui model managerial: accent pe indicatori raportabili către Bruxelles, nu pe funcționalitate reală; infrastructură bifată în tabele, nu servicii simțite de oameni.
Interoperabilitate, obiectiv declarat, evitat cu succes în practică
Cătălin Giurescu. sursa foto: Linkedin
Un observator atent nu poate să nu remarce un pattern îngrijorător: deși interoperabilitatea apare invariabil ca obiectiv central în toate proiectele coordonate de Giurescu, ea este, cu aceeași consecvență, tocmai componenta care rămâne nelivrată. Coincidența devine greu de ignorat.
Nu pare să fie vorba despre incapacitate tehnică în sens strict, ci despre o aversiune sistemică față de conectarea reală a instituțiilor între ele.
O interoperabilitate autentică ar însemna transparență, trasabilitate și, implicit, pierderea controlului asupra fluxurilor de date și informații. Or, exact acest lucru pare să fi fost evitat cu grijă, proiect după proiect.
SIIEASC trebuia să conecteze MAI, primării, instanțe, Ministerul Sănătății, MAE, notari, statistică și alte registre publice. În loc de asta, fiecare instituție a rămas, în mare măsură, o insulă. Sistemul a fost livrat în așa fel încât să bifeze existența interoperabilității fără să o producă efectiv — o performanță managerială remarcabilă în sens invers, care sugerează că dl. Giurescu nu are o problemă cu interoperabilitatea ca termen într-un document de proiect, ci exclusiv cu interoperabilitatea ca realitate funcțională.
ADR: când interoperabilitatea națională devine ținta principală de eliminat
Dacă în proiectele anterioare pattern-ul putea fi interpretat, cu bunăvoință, drept incompetență managerială, ajuns la Autoritatea pentru Digitalizarea României, pare să fi trecut la un nivel superior: atacul direct asupra proiectului de interoperabilitate al României ca întreg.
Principala țintă la ADR a fost, în mod revelator, tocmai proiectul național de interoperabilitate, infrastructura care ar fi conectat în mod real registrele și sistemele statului român. Iar metoda aleasă pentru eliminarea acestuia spune totul despre modul în care se iau deciziile în această zonă: o postare pe Facebook. nu o decizie transparentă înregistrată în SEAP, nu o procedură administrativă, ci un anunț pe o rețea de socializare, fără nicio reflectare în documentele oficiale de achiziție publică.
O decizie de această magnitudine, anularea unui proiect strategic național, luată prin Facebook și neregăsită în SEAP nu este doar o anomalie procedurală. Este o decizie abuzivă, care eludează deliberat orice mecanism de control, transparență sau responsabilitate publică. Și care, în contextul întregului parcurs al lui Giurescu, nu mai poate fi tratată ca un accident sau o neglijență — ci ca expresia cea mai clară a unei direcții asumate: interoperabilitatea reală a statului român nu trebuie să se întâmple.
185 de milioane de lei și un cetățean care nu simte diferența
Eficiența financiară a proiectului ridică semne serioase de întrebare:
• 185 milioane lei investiți dintr-o finanțare europeană destinată modernizării reale; • o perioadă de implementare excesiv de lungă, consumatoare de resurse și energie instituțională; • beneficii concrete pentru cetățeanul obișnuit — greu de identificat, întârziate cu ani de zile; • o arhitectură tehnică percepută ca rigidă, hiper-centralizată și lipsită de modularitate modernă.
Banii au fost cheltuiți. Sistemul există, pe hârtie. Transformarea reală a serviciului public — nu.
Tăcere instituțională și aroganță față de beneficiari
La fel ca în celelalte proiecte din același portofoliu, comunicarea publică a lipsit aproape cu desăvârșire. Nicio transparență tehnică autentică, nicio asumare a problemelor reale, nicio explicație onestă față de autoritățile locale care s-au confruntat cu dificultățile implementării. În locul dialogului, comunicate triumfaliste și raportări instituționale menite să protejeze imaginea, nu să informeze publicul.
Această lipsă de empatie față de beneficiarii reali ai proiectului, cetățeni și instituții locale deopotrivă, nu este un accident de comunicare. Ea reflectă o cultură managerială în care cetățeanul este un destinatar pasiv al rapoartelor de progres, nu un beneficiar ale cărui nevoi ghidează proiectul.
O cultură care se manifestă inclusiv în modul în care sunt tratați cei care intră pe ușa biroului — ca o problemă de gestionat, nu ca oameni cărora li se datorează un serviciu public funcțional.
Finalul unui eșec
SIIEASC nu este un eșec izolat. Este o confirmare. Confirmarea unui model managerial repetabil, asociat coordonării Giurescu în IT-ul MAI și, mai apoi, la ADR: proiecte ambițioase ca denumire, gigantice ca buget, interminabile ca durată și profund dezamăgitoare ca impact real asupra vieții cetățeanului. Un model în care succesul se măsoară în indicatori raportați, nu în servicii livrate; în sisteme inaugurate, nu în probleme rezolvate.
Iar acolo unde simpla nelivrare nu a fost suficientă, s-a trecut la eliminarea directă: proiectul național de interoperabilitate, infrastructura digitală cea mai importantă pentru conectarea reală a statului român, a fost anulat printr-o postare pe Facebook, fără urmă în SEAP, fără procedură legală, fără nicio asumare publică. Interoperabilitatea reală a României a fost, proiect după proiect și decizie după decizie, cu succes împiedicată.
Recomandările noastre
EVZ Special
Cum au rupt Brătianu și Tătărescu PNL
